marți, 16 august 2022

"Back 2 School", o campanie cu 50% reducere timp de 9 luni la portarea în rețeaua DIGI

În perioada 16 – 31 august 2022, DIGI desfășoară campania „Back 2 School”,  și oferă o reducere de 50% din valoarea facturii, timp de 9 luni, la portarea în rețeaua mobilă, pentru toți clienții. Oferta este disponibilă în toate magazinele DIGI, online, pe site-ul DIGI.ro, prin apel la serviciul Relații Clienți și prin intermediul reprezentanților de vânzări. Pe parcursul anului 2022, DIGI a rămas principala alegere de portare a clienților, depășind pragul de 3,6 milioane de numere portate, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

"DIGI aduce noi motive de bucurie pentru abonați și anunță campania tradițională de toamnă „Back 2 School”, prin care oferă o reducere de 50% din valoarea facturii, timp de 9 luni, la portarea în rețeaua mobilă DIGI. Promoția se adresează tuturor clienților, persoane fizice și se poate efectua atât din prepaid, cât și din postpaid. 

Astfel, abonații care își portează numărul la DIGI în perioada 16-31 august, beneficiază de super prețuri atât la contractarea tipului de abonament Optim Nelimitat, cât și Optim 2, respectiv Optim 3, pentru o perioadă de 24 de luni. Reducerea se aplică la contractarea serviciului de telefonie mobilă, iar clienții pot opta fie pentru reducerea de 50% din valoarea abonamentului de telefonie mobilă, fie pentru achiziționarea unui telefon în 24 de rate DIGI, cu avans 0, aceasta din urmă fiind disponibilă doar pentru clienții care dețin minimum un serviciu fix DIGI. Promoția la portarea în rețeaua DIGI nu se cumulează cu ratele pentru achiziționarea telefoanelor.

Clienții care optează pentru abonamentul Optim Nelimitat au parte de beneficii nelimitate în ceea ce privește traficul de internet, minute în orice rețea națională fixă și mobilă, SMS-uri în rețeaua DIGI, 3000 de minute internaționale în principalele rețele mobile din SUA, Canada, China și UE, pentru convorbiri cu cei dragi, indiferent de distanță", precizează compania în comunicatul de presă.

Oferta poate fi activată atât pe site-ul DIGI.ro, din pagina principală sau din contul de client, cât și în punctele de prezență, prin intermediul reprezentanților de vânzări sau prin apel la serviciul Relații Clienți (031.400.4600).

Clienții noi, care nu dețin încă un serviciu DIGI și doresc să contracteze unul sau mai multe abonamente de telefonie mobilă Optim Nelimitat, pot accesa site-ul DIGI.ro, campania fiind disponibilă în pagina principală sau pot opta pentru oricare dintre posibilitățile de contractare menționate anterior. În funcție de numărul de abonamente Optim Nelimitat active la aceeași adresă, prețul final al abonamentului variază între 3-5 Euro/lună (TVA inclus). 

"DIGI este operatorul care își păstrează poziția de lider încă de la lansarea portabilității cu peste 3,6 milioane de numere de telefonie mobilă, în cei aproape 15 ani de existență a serviciului de portabilitate. Compania investește continuu în infrastructură pentru a crește permanent calitatea serviciilor, iar în prezent, rețeaua mobilă are acoperire outdoor de peste 99,5% din populația României. Din 2019, DIGI a lansat serviciul 5G, care este disponibil în București și în alte 13 orașe din țară", se mai arată în comunicatul de presă.

Despre Grupul DIGI| RCS & RDS 

DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni în Spania, Italia și Portugalia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune. Grupul DIGI pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, PROFM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.


Niciun comentariu despre subiectul „"Back 2 School", o campanie cu 50% reducere timp de 9 luni la portarea în rețeaua DIGI”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile