marți, 11 octombrie 2022

3, 2, 1... Start maratonului de filme de Crăciun la DIVA

Televiziunea DIVA a anunțat printr-un comunicat remis către HD Satelit că va difuza "cel mai mare maraton al filmelor festive pe tema Crăciunului", începând de duminica următoare, adică din 16 octombrie 2022.


"Diva, locul filmelor de Crăciun" - Imagine remisă de televiziunea Diva pentru publicare pe HD Satelit România

"Producții îndrăgite de public aduc de dimineață până seara magie și inspirație prin povești despre vindecare, acceptare, colaborare, prietenie, generozitate, curaj și iubire, cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00", se arată în comunicat.

Grila de programe Diva și recomandările lunii decembrie 2022 pot fi aflate AICI.

În 16 octombrie DIVA aduce două filme premieră în România. De la ora 16:00 începe sărbătoarea cu un Crăciun la Tahoe (Christmas in Tahoe, 2021). Filmul este povestea unui impresar artistic, Claire (Laura Osnes), care se aliază cu fostul ei iubit, Ryan (Kyle Selig), pentru a promova un spectacol. Iar pe parcurs ei își dau seama că ar putea avea nevoie unul de celălalt mai mult decât credeau. Unul dintre artiștii trupei este interpretat de compozitorul Pat Monahan, cunoscut de publicul DIVA și pentru apariția din serialul Magnum, detectiv particular.

De la 18:00, publicul este invitat în primul rând pentru Dansul Zânei dulciurilor (Sugar Plum Twist, 2021). După ce a suferit o dezamăgire pentru că nu a fost distribuită în rolul Zânei de dulciurilor din piesa „Spărgătorul de nuci”, Vivíana Serrano (Laura Rosguer) își unește forțele cu Natalia (Jamie Gray Hyder) pentru a crea o variantă surpriză a celebrului dans, adăugând ceva ingrediente speciale. Scenele de la repetiții poartă publicul chiar în studioul de dans al celebrului Fred Astaire din Old Saybrook, CT.

Săptămâna 17 – 23 octombrie vine cu trei noi filme festive.


Chiar dacă e o zi de marți, în 18 octombrie, de la 20:00, telespectatorii sunt invitați la o nuntă alături de o Domnișoară de onoare de Crăciun (A Very Merry Bridesmaid, 2021). Leah (Emily Osment) împlinește 30 de ani în aceeași zi cu nunta fratelui ei. Băiatul de care era îndrăgostită în copilărie s-a întors în oraș special pentru această nuntă și este hotărât să se asigure că ziua ei de naștere nu trece neobservată. DIVA a pregătit o dublă sărbătoare pentru ziua de marți.

Vineri, 21 octombrie, de la 20:00, invitația DIVA este la a visa cu ochii deschiși la Luminile Crăciunului (The Christmas Temp, 2019). Kara (Jennifer Gibson), o artistă nonconformistă, este angajată pentru a decora de Crăciun un hotel de tip boutique, care are un stil conservator. În timp ce artistul din ea vrea să se manifeste, standardele rigide o aruncă într-un blocaj de idei. Un renumit critic de artă va analiza rezultatele muncii ei. Dar nu numai pe plan profesional va avea de demonstrat ceva cât și în cel personal.

Duminică, 23 octombrie, de la 16:00, descoperim cum arată Un Crăciun în Texas (Lonestar Christmas, 2020). Stephanie (Erin Oliver), o mamă văduvă, își duce fiicele să petreacă Crăciunul cu tatăl ei, cu care nu mare demult are o relație apropiată, la ferma lui din Texas. Dar se va dovedi o decizie perfectă pentru că se îndrăgostește în mod neașteptat de Marco (Mateo Verdosa), proprietarul unui restaurant mexican și învață să-și ierte tatăl pentru trecut.

"3, 2, 1...START maratonului de filme de Crăciun la DIVA! Din 16 octombrie 2022, filmele festive sunt difuzate, în fiecare zi, întreaga zi, iar premierele vin marțea și vinerea de la ora 20:00 și duminica de la ora 16:00!", se mai arată în comunicatul de presă.

UPDATE 24 octombrie 2022:

Noi filme în săptămâna 24-30 octombrie 2022


Producții îndrăgite de public aduc de dimineață până seara magie și inspirație cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00. Săptămâna 24-30 octombrie aduce și ea trei filme festive în premieră în România.

Marți, 25 octombrie, de la 20:00, sărbătorim Crăciunul la Coyote Creek (Coyote Creek Christmas, 2021), alături de îndrăgiții actori Janel Parrish și pe Ryan Paevey. Paige (Janel Parrish) este organizatoare de evenimente de succes, care de Crăciun merge acasă la hanul părinților ei. Când află că părinții ei nu au de gând să organizeze un Crăciun fastuos pentru oaspeți, Paige începe imediat să organizeze o sărbătoare așa cum crede ea că ar trebui să fie. În același timp, primesc o vizită de la Dylan (Ryan Paevey) care vrea să petreacă Crăciunul la Grand Canyon. Ceea ce nu știe Paige este că părinții ei plănuiesc să vândă hanul și că Dylan, care conduce un lanț hotelier împreună cu fratele său, este acolo pentru a-l evalua ca potențial cumpărător. Cum o să decurgă conversația când va afla Paige motivul prezenței lui? Vezi marți, de la 20:00!

Vineri, 28 octombrie, la 20:00, vizităm Un orășel fermecător (A Very Charming Christmas Town, 2020). Când Aubrey Lang (Natalie Hall), blogger, aflată în vacanță, vizitează satul danez Solvang, crede inițial că localitatea este pur și simplu o capcană pentru turiști. Dar când îl întâlnește pe Sawyer (Jon Prescott), chipeșul coordonator al comunității și proprietarul magazinului de ciocolată, simte că se îndrăgostește de el și își dă seama că magia spiritului de Crăciun strălucește pe tot parcursul anului.

Duminică, 30 octombrie, de la 16:00, facem o plimbare Cu bărcuța de Crăciun (Christmas Sail, 2021). Relația dintre un tată și fiica sa nu este mereu lină. Liz (Katee Sackhoff) este chemată înapoi în orașul natal împreună cu fiica ei, de tatăl ei, Dennis (Terry O'Quinn). Când Liz află că este amenințat de evacuare, deoarece a rămas în urmă cu plățile ipotecare, îi vine ideea să repare vechea lor barcă și să participe la parada luminilor de Crăciun din acest an. Parada are ca scop strângerea de fonduri pe care le donează câștigătorului, și, în cazul familiei lui Liz, acești bani ar putea ajuta la salvarea casei. Liz primește ajutor de la Luke (Patrick Sabongui), cel mai bun prieten din copilărie care încă locuiește în oraș. Angrenați în pregătiri si planuri pare că toți reușesc să își recupereze bucuria vieții.

Urmărește la DIVA filmele festive difuzate în fiecare zi, întreaga zi și premierele de marți și vineri de la ora 20:00, respectiv duminica de la ora 16:00!


UPDATE 1 noiembrie 2022:

Noi filme în săptămâna 1-6 noiembrie 2022


Producții îndrăgite de public sunt difuzate în continuare de dimineață până seara cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00. Săptămâna 1 - 6 noiembrie aduce și ea trei filme festive, premiere în România, anunța televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Marți, 1 noiembrie, de la 20:00, primim Un sărut înainte de Crăciun (A Kiss Before Christmas, 2021). Ethan (James Denton), soț și tată, se trezește într-o dimineață necăsătorit, fără copii și director al companiei la care lucra. La început, Ethan este încântat de noul birou, costumul impecabil, noua mașină și casă. Dar viața sa personală este cenușie și lipsită de spiritul sărbătorilor. În scurt timp relizează că nu aceasta este viața pe care o vrea cu adevărat, că banii nu au fost niciodată problema și încearcă să se întoarcă la familia sa. Cheia pentu a deschide iar acea ușă pare că o deține Joyce (Teri Hatcher), soția sa. James Denton și Teri Hatcher au mai jucat rolul de cuplu și în serialul Neveste disperate.

Vineri, 4 noiembrie, de la 20:00, este transmisă o Invitație de Crăciun (Crashing Through The Snow, 2021). Maggie (Amy Acker) este invitată să petreacă sărbătorile de iarnă cu fostul ei soț și noua lui iubită. Pentru că dorește să le ofere fetelor ei un Crăciun în familie, acceptă să participe fără să știe ce o așteaptă cu adevărat. Cum petrece o familie mixtă sărbătorile? Cu o competiție acerbă între o mamă vitregă ce vrea să câștige afecțiunea fetelor și mama lor, care se teme să nu o piardă. Cu proiecte de ultimă oră ce necesită energie și timp. Cu o posibilă nouă iubire și un Crăciun în familie.

Duminică, 6 noiembrie, de la ora 16:00, DIVA descoperă Fantomele Crăciunului (Ghosts of Christmas Past, 2021). O clarvăzătoare îi spune lui Ellie (Annie Clark) că dacă nu va cere scuze tuturor bărbaților pe care i-a ignorat în trecut înainte de Crăciun nu își va mai găsi niciodată adevărata iubire. Hotărâtă să își ceară scuze tuturor celor pe care i-a rănit, Ellie primește ajutor și de la chipeșul ei coleg Charlie (Dan Jeannotte). Căutarea decurge bine, până ce ultimul bărbat de pe listă, îi spune că va accepta scuzele, dacă acceptă să se întâlnească cu el chiar în Ajunul Crăciunului. Ce șanse are Ellie să primească sărutul salvator la miezul nopții?


UPDATE 7 noiembrie 2022:

Săptămâna 8 - 13 noiembrie aduce trei premiere festive


Producții îndrăgite de public sunt difuzate în continuare de dimineață până seara cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00. Săptămâna 8 - 13 noiembrie aduce și ea trei premiere festive.

Marți, 8 noiembrie, de la 20:00 se anunță Următoarea stație, Crăciunul (Next Stop, Christmas, 2021). Chirurgul Angie (Lyndsy Fonseca) se pregătește să petreacă un alt Crăciun singură, la camera de gardă. Cu toate acestea, ea adoarme în trenul cu care făce naveta spre casă și când se trezește, se află în orașul natal cu zece ani mai devreme. După ce își revine din șoc, își dă seama că acum poate face alegeri diferite în viață și că acțiunile corecte i-ar putea da biletul înapoi în viitor. Dar ar trebui să accepte de data aceasta propunerea frumosului comentator sportiv Tyler (Eric Freeman)? Își pot salva părinții ei căsnicia de la eșec? Și cum rămâne cu prietenul ei Ben (Chandler Massey)? Și dacă va reuși să se întoarcă, cum va arăta viața ei? Mecanicul de tren este interpretat de Christopher Lloyd (Back to the Future) și parte din distribuție este și Lea Thompson (Back to the Future).

Vineri, 11 noiembrie, de la 20:00 facem o Promisiune de Crăciun (The Christmas Promise, 2021). Îndrăgita Torrey DeVitto interpretează rolul lui Nicole, o tânără care învață să-și proceseze durerea, ajutată de bunicul ei și de tâmplarul pe care îl angajează să renoveze casa ei și a logodnicului ei decedat. Între timp, un mesaj emoționant pe care l-a trimis către numărul fostului logodnic, primește răspuns. Cum este posibil? Un film despre suferință, vindecare și speranță, așa cum doar magia Crăciunului poate aduce.

Duminică, 13 noiembrie, de la ora 16:00 petrece Crăciunul la castelul Hart (Christmas at Castle Hart, 2021). Confundată cu o organizatoare de evenimente, americanca Brooke (Lacey Chabert) este angajată să organizeze o petrecere de Crăciun la castelul unui tânăr nobil irlandez. Va avea nevoie de multă inspirație și concentrare pentru a putea să ducă sarcina la final, iar simpla prezență a tânărului nobil o distrage constant. Va putea să îmbine tradițiile locale cu stilul american, pasiunea cu organizarea și dragostea cu munca? Decorul superb al Castelului Dromoland din Clare, Irlanda, aduce pe micile ecrane minunata atmosferă festivă.

Relaxați-vă și lăsați-vă purtați în universul magic al Crăciunului de la DIVA cu premiere romantice difuzate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00!

UPDATE 14 noiembrie 2022:

Săptămâna 15 - 20 noiembrie aduce și ea trei premiere festive


Producții îndrăgite de public sunt difuzate în continuare de dimineață până seara cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00. Săptămâna 15 - 20 noiembrie aduce și ea trei premiere festive.

Marți, 15 noiembrie, de la 20:00 - Spune „da” Crăciunului (Saying Yes to Christmas, 2021). June (Erika Prevost) este asistent la o mare editura de carti pentru copii si lucrează din greu pentru a deveni editor. Deodată șeful ei pretențios îi spune să meargă acasă la părinții ei de Crăciun pentru că se pare că celebra scriitoare de povești pentru copii Sally Wells (Catherine De Seve) va petrece Crăciunul împreună cu fiica ei în orașul natal al lui June. June este trimisă acasă pentru a o convinge pe această autoare să semneze cu compania ei, iar dacă reușește, va fi recompensată cu postul visat. Acasă îl întâlnește pe prietenul ei din copilărie, Blake (Romaine Waite), cu care obișnuia să concureze cu orice ocazie. Blake o provoacă pe June să spună da tuturor activităților de Crăciun, ceva pentru care nu are timp deoarece este acolo să lucreze. Ca prin magie June constată că nu poate să spună nu nici unei activități legate de Crăciun și acceptă totul împotriva propriei ei voințe. Și lansează provocarea de sezon pentru noi toți: cum se gestionează cererile de la serviciu în același timp cu dorința de a ne bucura de magia sărbătorilor.

Vineri, 18 noiembrie, de la 20:00 - Înzăpeziți de Crăciun (Snowed In For Christmas, 2021). Pentru că o furtună de zăpadă nu o lasă să se întoarcă acasă de sărbători, Kaley (Kayla Wallace), dădacă pentru două fetițe, decide să le învețe pe protejatele sale despre magia Crăciunului. Misiunea ei se dovedește surprinzător de plăcută când în ajutor vine și unchiul cel chipeș și singur al fetițelor, pentru că părinții nu vor putea ajunge. Cei doi vor aduce magia Crăciunului pentru cele două fetițe, iar magia Crăciunului le va răsplăti eforturile cu ceva special.

Duminică, 20 noiembrie, de la 16:00 - Iubiții mei de Crăciun (Boyfriends of Christmas Past, 2021). Este Crăciunul, sărbătoare pe care Lauren (Catherine Haena Kim) o petrece de obicei cu tatăl ei, cu mama ei vitregă și cu prietenul ei, Nate Sagar (Raymond Ablack), de profesie asistent social. Într-o noapte târziu Lauren este vizitată de spiritul primului ei iubit, un Tyler Mirsky (Jordan Kronis) de cincisprezece ani, care o informează că va fi vizitată în săptămâna viitoare de spiritele altor trei iubiți din trecut. Cei trei foști iubiți - Jake, Henry și Logan - încearcă să-i arate lui Lauren unele dintre greșelile comise în timp, iar ea descoperă calea către un viitor luminos, alături de Nate. Catherine Haena Kim a jucat și în filmul Ghosts of Girlfriends Past (2009), care este deasemenea o adaptare a clasicului ”A Christmas Carol”.

Așează-te comod pe canapea și savurează filmele festive speciale de la DIVA!

UPDATE 21 noiembrie 2022:

Săptămâna 22 - 27 noiembrie 2022

Producții îndrăgite de public sunt difuzate în continuare de dimineață până seara cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00. Săptămâna 22 - 27 noiembrie aduce patru premiere festive.

Marți, 22 noiembrie, de la 20:00, nu avem parte de trei ceasuri rele, ci de patru ore pline de încântare alături de surorile Williams și cele două filme difuzate în premieră: Crăciunul la Madison (Sister Swap: A Hometown Holiday, 2021) și Crăciunul în oraș (Sister Swap: Christmas in the City, 2021). În cele două filme surorile Jennifer (Kimberly Williams-Paisley) și Meg Swift (Ashley Williams) își regăsesc scopul în viață atunci când de Crăciun fac schimb de orașe. Jennifer decide că vrea să renoveze un cinemetograf în orașul natal și Meg participă la un concurs culinar în Salt Lake City. Cum interpretează două actrițe surori în viața reală, rolul de surori într-un film? Cu multă încântare și naturalețe!

Vineri, 25 noiembrie, de la 20:00 avem Planuri de Crăciun (Fixing Up Christmas, 2021). Holly Green (Natalie Dreyfuss) este o organizatoare de evenimente, foarte talentată și muncitoare. Ea îl ajută pe Theo (Marshall Williams), un tânăr director, să planifice o petrecere de Crăciun fabuloasă, pentru a impresiona primarul și a-i salva afacerea. Cum poți să reinventezi o petrecere de Crăciun? Cu idei originale, muncă și iubire, desigur!

Duminică, 27 noiembrie, de la 16:00 vine Crăciunul din inima mea (Christmas in My Heart, 2021). Reîntoarsă în orașul natal, violonista Beth (Heather Hemmens) organizează un recital de Crăciun în memoria mamei ei. Beth începe să predea lecții de vioară unei eleve, fiica starului country local Sean Grant (Luke Macfarlane), care a abandonat muzica după pierderea soției sale. Pe măsură ce Beth predă tainele instrumetului, ea și Sean se contrazic în privința abordărilor lor diferite ale muzicii, dar Sean este în cele din urmă cucerit de felul în care Beth este capabilă să se conecteze cu fiica lui. În timp ce cei trei petrec împreună vacanța, Beth îl inspiră pe Sean să înceapă să compună din nou, iar Sean o motivează pe Beth să se alăture orchestrei locale. Când Beth primește locul, se luptă cu ideea de a se muta definitiv acasă. Dar pe măsură ce legătura cu Sean și Katie se adâncește și se reconectează cu comunitatea ei, devine clar unde îi este locul.

UPDATE 9 decembrie 2022:

Recomandări 9-11 decembrie 2022


Producții îndrăgite de public sunt difuzate în continuare de dimineață până seara cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00. Weekendul 9 – 11 decembrie aduce două premiere festive.

9 decembrie, de la 20.00 descoperim Crăciun la Cape Cod (A Cape Cod Christmas, 2021). Margot (Katie Leclerc) este o autoare pentru cărți de copii. Ea și familia ei participă la o ultimă cină de Crăciun în casa părintească, înainte să o vândă. Aflată în localitate îl revede pe iubitul ei din copilărie, Christian (Brent Bailey) artist local apreciat. Cei doi fac un pact, el îi va picta un tablou cu casa, iar ea acceptă să pozeze pentru un portret, așa cum obișnuia sa facă când era mică. Cum va putea ea să părăsească acest loc magic încărcat de parfumul unei vieți în tihnă? Ultima ei speranță este o intervenție de la magia Crăciunului, care să o ajute să rămână în locul în care inima ei își dorește.

11 decembrie, de la 16.00 vizităm O noapte în decembrie (One December Night, 2021). Regizat de Clare Niederpruem, filmul are ca personaje principale doi impresari, Quin (Eloise Mumford) și Jason (Brett Dalton) în timp ce conspiră pentru a-i aduce pe aceeași scenă pe tații lor, două staruri rock care se ceartă, Mike (Peter Gallagher) și Steve (Bruce Campbell), pentru o emisiune specială de televiziune. Producția este debutul lui Bruce Campbell într-un film de Crăciun și aduce muzică festivă în acorduri de chitară.

Relaxați-vă și lăsați-vă purtați în universul magic al Crăciunului de la DIVA cu premiere romantice difuzate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00!

UPDATE 15 decembrie 2022: 

DIVA nu ratează nici un Crăciun și vă invită să urmăriți premierele ce vor urma în perioada sărbătorilor!


Mai multe detalii găsiți AICI.


4 comentarii despre subiectul „3, 2, 1... Start maratonului de filme de Crăciun la DIVA”:
Anonim

Filme de Crăciun de acum?

Anonim

Da, de ce nu? Violență și multe prostii sunt mereu, tot anul, la alte canale tv (la filme, la știri etc.). RECOMAND DIVA TV!!!

Anonim

Când mai este programat filmul Un sărut înainte de Crăciun?

Cristina

În seara de Revelion, de la ora 20.00, este pe Diva filmul Un sărut la miezul nopții, Romantic Drama 2018, regia: JB Sugar, distribuţie: Aubrey Arnason, Jason Cermak, Ava Grace Cooper.

Înainte de Crăciun nu mai e programat.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile