luni, 3 octombrie 2022

România, membră a Consiliului ITU de peste 30 de ani

”România a câștigat astăzi un nou mandat în Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, în cadrul alegerilor de la București, rezultat ce menține țara noastră la conducerea ITU de peste 30 de ani. Rezultatul votului de azi, în urma căruia am obținut cel mai mare număr de voturi din Regiunea C, 160 din cele 179 valide, exprimate de statele membre în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor, este o nouă dovadă de încredere de care se bucură specialiștii români, care au un cuvânt important de spus în stabilirea liniilor directoare ale sectorului telecomunicațiilor la nivel mondial”, a declarat președintele ANCOM, Vlad Stoica, conform unui comunicat remis de ANCOM către HD Satelit.


Conferința PP 22 - România, membră a Consiliului ITU de peste 30 de ani - Imagine remisă de ANCOM în comunicat pentru publicare pe HD Satelit

 ”Doresc să felicit echipa României, pentru lunga perioadă de timp în care a fost în prima linie la conducerea celei mai vechi agenții ONU, cea care a realizat cadrul ca omenirea să ajungă de la telegraf la tehnologiile de nouă generație de astăzi. Faptul că azi am primit girul unui număr considerabil de state membre ale ITU pentru un nou mandat în Consiliu este o recunoaștere a meritelor experților români implicați în activitatea ITU, dar și ale diplomației române”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

Rezultatul alegerilor pentru Consiliul ITU, Regiunea C


România a participat la alegeri în cadrul Regiunii C (Europa de Est și Asia de Nord), unde 7 țări au candidat pentru 5 locuri.

Cele 5 state mandatate în cadrul Consiliului pentru următorii 4 ani:

- România – 160 de voturi

- Azerbaidjan – 154 de voturi

- Polonia – 138 de voturi

- Bulgaria – 137 de voturi

- Republica Cehă – 134 de voturi

Alte candidaturi:

Federația Rusă – 73 de voturi

Belarus – 44 de voturi

Rezultatele alegerilor desfășurate în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor ITU de la București sunt disponibile aici.

Conferința PP 22


Conferința Plenipotențiară a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU) are loc în perioada 26 septembrie – 14 octombrie la Palatul Parlamentului din București. Pe parcursul celor trei săptămâni, se preconizează că PP-22 va atrage aproximativ 4.000 de participanți, inclusiv șefi de stat și demnitari la nivel înalt din cele 193 de state membre ale ITU.

PP-22 va stabili politicile generale ale ITU, precum și planurile strategice și financiare pentru perioada 2024-2027, care vizează întreaga activitate a ITU, dar, cu precădere, aspecte-cheie ca incluziunea digitală și reducerea decalajului digital, sau cele mai bune modalități de a mobiliza inteligența artificială (IA), internetul obiectelor (IoT) și rețelele 5G și viitoare către 6G, împreună cu alte tehnologii noi și emergente, pentru a îmbunătăți modul în care oamenii din întreaga lume trăiesc și muncesc.

Până în prezent, au avut loc alegerile pentru Secretarul general ITU, Secretarul general adjunct, pentru Directorul Biroului de Radiocomunicații, Directorul Biroului de Standardizare și Directorul Biroului de Dezvoltare, dar și pentru Consiliul de reglementare radio format din 12 membri și locurile statelor membre alocate regional în Consiliul ITU cu 48 de locuri, care guvernează ITU între Conferințele plenipotențiare cuadrienale.


Un comentariu despre subiectul „România, membră a Consiliului ITU de peste 30 de ani”:
Octavian

Mai jos găsiți o listă cu standarde cheie publicate de ITU:
- ASN.1 (notația de sintaxă abstractă unu)
- Codificare audio: seriile G.711 și G.72x
- Codificarea imaginilor statice: seria JPEG T.8x, JPEG 2000 T.80x și JPEG XR T.83x
- Codificarea videoclipurilor: H.120, H.261, H.262 (MPEG-2 Video), H.263, H.264 (MPEG-4 AVC), H.265 (HEVC), H.266 (VVC)
- Constructia, instalarea si protectia cablurilor si a altor elemente ale instalatiei exterioare, seria L
- Comunicare de date prin rețeaua telefonică, seria V
- Standarde de fax T.2 – T.4, T.30, T.37, T.38
- F.780.2
- G.114 este o recomandare ITU care abordează întârzierile acceptabile pentru aplicațiile de voce, este orientată către telecomunicații naționale și este mai strictă decât ceea ce se aplică în mod normal în rețelele de voce private. Una dintre problemele pe care le abordează este întârzierea vocii. Se afirmă că 150 de milisecunde este acceptabilă, în timp ce 400 de milisecunde este inacceptabilă.
- G.191: Instrumente software pentru standardizarea codării vorbirii și audio
G.651.1 Fibră optică multimodală (MMF)
- G.652, G.655, G.657 Fibră optică monomod (SMF)
- G.8201 Parametri de performanță a erorilor și obiective pentru căile internaționale cu mai mulți operatori în cadrul rețelelor de transport optic
- G.hn (Următoarea generație de rețele de acasă cu fir prin linii electrice, linii telefonice și cablu coaxial)
- Standarde și suplimente TIC ecologice (seria L.1000)
- Familia de standarde H.323 pentru multimedia și VoIP
- Standardul de ascultare sigură H.870 (audio) dezvoltat împreună cu Organizația Mondială a Sănătății
- Armonizarea ratei de interconectare, seria D
- Schema internațională de preferințe pentru situații de urgență E.106
- Card de taxare pentru telecomunicații internaționale E.118
- Codurile IMSI utilizate în cardurile SIM E.212
- Sisteme de videoconferință ISDN și PSTN/3G, H.320 și H.324
- ISDN (Rețea digitală cu servicii integrate) Q.931
- Măsurători obiective ale calității vocii P.861, P.862, P.863
- Interconectarea sistemelor deschise
- Rețeaua de transport optic (OTN) G.709, G.798, G.872
- Rețele optice pasive (PON) G.983, G.984, G.987
- Infrastructură cu chei publice (PKI) X.509
- Planul de numerotare a telecomunicațiilor publice, E.164
- Cadrul de securitate X.805
- Sistem de semnalizare 7 seria Q.7xx
- Standarde referitoare la calitatea serviciului (QoS) și calitatea experienței (QoE)
- Specificații și limbaj de descriere
- Ierarhie digitală sincronă (SDH) G.707, G.783, G.803
- T.192, Manipularea documentelor în cooperare
- Multiplexare cu diviziune în lungime de undă (WDM)
- X.25, comutare de pachete
- e-mail X.400
- Distribuția cheilor cuantice Y.3800
- (x) serie de standarde DSL (Digital Subscriber Line) pentru telecomunicații în bandă largă
- G.8013/Y.1731 Funcții și mecanisme de operare, administrare și întreținere (OAM) pentru rețelele bazate pe Ethernet
- Învățare automată pentru 5G și rețele viitoare (IMT2020):
- Y.3172
- Y.3173
- Y.3176
- Y.3181

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile