vineri, 11 noiembrie 2022

Grupul DIGI a inaugurat trei „Dulapuri Fermecate” pentru 400 de elevi din mediul rural

DIGI a inaugurat astăzi, într-un nou parteneriat în fapte bune, alături de Asociația Îngeri pentru Suflete, trei DIGI a inaugurat astăzi, în trei școli din comuna Vinga, județul Arad. Astfel, prin intermediul acțiunii de responsabilitate socială, 400 de elevi din satele Vinga, Mailat și Mănăștur vor beneficia, pe parcursul întregului an școlar, de toate resursele educaționale necesare, anunță Digi printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

În țara noastră, 4 din 10 copii se află în situații vulnerabile, din cauza posibilităților materiale limitate, predominante fiind sărăcia, absenteismul și, mai ales, abandonul școlar. 4 din 10 copii nu cunosc sentimentul de apartenență în mediul școlar, una dintre cauze fiind lipsa rechizitelor, pe care părinții din comunitățile defavorizate nu își permit să le achiziționeze.

Asociația Îngeri pentru Suflete este una dintre organizațiile care luptă pentru accesul necondiționat la educație, iar prin proiectul „Dulăpiorul Fermecat”, parte din programul anual „Rechizite pentru viitor”, le oferă copiilor certitudinea că au sprijin pe tot parcursul anului școlar. Dulapurile cu rechizite reprezintă siguranță și o șansă reală la dezvoltare pentru elevii expuși abandonului școlar.


DIGI a inaugurat astăzi „Dulapuri Fermecate” - Imagine remisă în comunicat de Digi pentru publicare pe HD Satelit România

DIGI s-a alăturat inițiativei și a sprijinit inaugurarea a trei dulapuri, complet echipate cu rechizite, pentru încurajarea a 400 de copii, din clasele I-VIII, de a nu renunța la visurile lor. Copiii au participat activ la echiparea dulapurilor, iar unii dintre ei și-au dorit să își arate inclusiv rezultatele excelente la învățătură.

„Mulți elevi sunt nevoiți să întrerupă, timpuriu, orice legătură cu școala. Prin proiectul „Dulăpiorul Fermecat – Un pas spre un viitor mai bun”, încercăm să prevenim fenomenul de abandon școlar, iar prin parteneriatul cu DIGI am reușit să aducem proiectul în rândul a 400 de elevi care învață în trei școli din mediul rural, din județul Arad. Proiectul constă în aplicarea unui concept inedit, cu rezultate dovedite din experiența anterioară a Asociației, respectiv dotarea școlilor cu dulapuri echipate cu rechizite școlare pentru elevii cu nevoi materiale. Faptul că prin intermediul sponsorilor noștri putem aduce atât de multă bucurie și putem face lucruri concrete pentru comunitățile defavorizate ne bucură nespus și, în același timp, ne responsabilizează și onorează”, a declarat Alexandra Timar, Președintele Asociației Îngeri pentru Suflete.

Susținerea acestui proiect reprezintă o nouă acțiune de responsabilitate socială, înscrisă în axa #DIGIEdu, prin care conectăm mii de povești la viitor.


Despre DIGI

DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni în Spania, Italia și Portugalia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune. Grupul DIGI pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, PROFM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.


Niciun comentariu despre subiectul „Grupul DIGI a inaugurat trei „Dulapuri Fermecate” pentru 400 de elevi din mediul rural”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile