Focus Sat TV aduce publicului, în luna cadourilor, trei seriale europene unice, producții Canal+ Original, premiere în România. În ajunul Crăciunului, românii sunt invitați la un maraton emoționant al serialului Toate acele lucruri (All Those Thinghs We Never Said), urmează Regăsirea (Awake / Kljun, 2021), din care vor fi difuzate câte două episoade, de marți până vineri, de la 23:00, cu ultimele două episoade programate în noaptea de revelion, iar anul se încheie cu maratonul miniseriei Ridley Road, de la 21:30. Serialele vor fi disponibile și în biblioteca VOD din Aplicația Focus Sat alături de alte seriale europene producție Canal+ Original, pentru a putea petrece sărbătorile în compania unor personaje memorabile oriunde v-ați afla în UE, anunță Focus Sat printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
"Toate acele lucruri" - Imagine remisă în comunicat de Focus Sat pentru publicare pe HD Satelit România |
În seara de Ajun, pe 24 decembrie, de la ora 20:00, Focus Sat TV invită publicul să urmărească, într-un maraton, cele nouă episoade ale producției franțuzești Toate acele lucruri (All Those Thinghs We Never Said) cu actrița de origine română, Alexandra Maria Lara și legendarul actor Jean Reno. Serialul poartă spectatorul într-o călătorie sensibilă, presărată cu umor, în care conștiința unui tată depozitată într-un robot și fiica sa petrec ultimele șapte zile împreună. Este momentul ca ei să își spună tot ce nu și-au spus, să recupereze din timpul pierdut, să învețe împreună și să plece într-o ultimă aventură. Un serial ce ne îndeamnă să ne facem timp și să le spunem celor dragi toate acele lucruri pe care nu am putut sau nu am avut când până acum.
Din 27 decembrie Focus Sat TV a programat serialul Regăsirea (Awake / Kljun, 2021) din care vor fi difuzate câte două episoade, de marți până vineri, de la 23:00, cu ultimele două episoade programate în noaptea de revelion, începând cu ora 00:30. Sonja Kljun (Ivana Vuković), detectiv de profesie, și fiica sa de 10 ani încep să aibă vise terifiante care uneori devin realitate. Când își acceptă noua abilitate, Sonja descoperă un secret adânc îngropat din propriul ei trecut. Producția din Serbia a fost nominalizată la Festivalul Internațional de film de la Cannes din 2021 la categoriile ”Best Series” și ”Audience Award” și a obținut un trofeu pentru cea din urmă.
O altă seară memorabilă alături de Focus Sat TV este programată și pe 31 decembrie, când sunt difuzate în premieră toate cele 4 episoade ale producției britanice Ridley Road, de la 21:30. Plasată în Londra anii ’60, miniseria spune povestea lui Vivien Epstein (Agnes O'Casey), fiica unei familii tradiționale, care decide să fugă de o căsnicie aranjată și să plece la Londra, unde se află iubitul ei, Jack (Tom Varey). Acțiunea începe când Jack dispare și inocenta Vivien, aflată în căutarea lui, decide să se alăture unei grupări extremiste condusă chiar de unchiul ei (Eddie Marsan). „Ridley Road” se bazează pe romanul de debut al scriitoarei Jo Bloom și este inspirata din evenimente reale.
Alături de cele trei noi producții, în vacanța de iarnă, iubitorii serialelor europene producție Canal+ Original, sunt invitați să exploreze Aplicația Focus Sat pentru a continua călătoria cinematografică în lumea filmelor și serialelor bune: „Ultimele pantere”, „Posedare”, „Avocatul”, „Regele Varșoviei” „Planeta celor singuri”, „Pro și contra”, „Paris Police 1900”, „Baron Noir”, „Pedagogul”, „ZeroZeroZero”, „Moscow Noir”, „Nox”, „Secretul celor cinci”, „Ai încredere în mine”, „Ostatici în subteran”, „Ani și ani”, „Klangor”, precum și catalogul FilmBox OnDemand, documentare premium National Geographic și History ș.a. Cei care nu sunt clienți Focus Sat pot testa gratuit timp de 7 zile Aplicația Focus Sat.
Focus Sat TV este inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum și prin online tv, în aplicația Focus Sat cu pachetele Play TV.
Despre Focus Sat
Focus Sat, primul furnizor de servicii de televiziune digitală prin satelit din România, a intrat cu dreptul în casele românilor în 2004, cu misiunea de a le aduce bucurie și divertisment de calitate. Televiziunea digitală prin satelit Focus Sat reprezintă soluţia pentru un stil de viaţă modern, care răspunde cât se poate de bine nevoii actuale de diversitate și pune accent pe libertatea de alegere, calitatea şi fiabilitatea de înaltă clasă a tehnologiei pe care o promovează. Cu o atenție deosebită acordată unei experiențe de vizionare complete, Focus Sat și-a diversificat soluțiile de livrare de conținut cu o aplicație OTT de ultimă generație – Focus Sat App - care poate fi accesată de pe orice dispozitiv smart fix sau mobil, cu funcții interactive ce permit repornirea și reluarea programelor TV preferate sau acces la servicii video on demand premium. Focus Sat este o marcă înregistrată care aparține Canal+ Luxembourg S.à r.l. – unul dintre cei mai mari operatori Pay TV din Europa, din care mai fac parte următoarele branduri: Canal Digitaal și Online.nl în Olanda, TV Vlaanderen și TeleSat în Belgia, M7 în Germania, HD Austria în Austria, și Slovacia, Direct One în Ungaria, Skylink și FreeSAT în Republica Cehă.
Succes Focus Sat !!
Serialele produse de Canal+ sunt cu mult peste cele progresiste americane de pe platforme de streaming. Pacat ca nu
lanseaza si la noi Canal+ canale liniare.
Au scia din grila programele Prima TV.(inclusive Prima Sport)
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.