sâmbătă, 25 februarie 2023

Android TV va deveni platforma preferată pentru oferta de televiziune Vodafone în Europa

Vodafone a anunțat planurile de extindere a colaborării sale europene cu Google în serviciile de mesagerie mobilă, dispozitive Pixel, precum și pentru platforma TV Vodafone, anunță Vodafone printr-un comunicat de presă.

Televizor - Imagine decorativă realizată de HD Satelit România

Sistemul de operare Android TV va fi adoptat ca platformă preferată pentru oferta de televiziune Vodafone în nouă țări*. Acordul extins dintre companii va permite clienților Vodafone să se bucure de experiențe bogate de mesagerie prin adoptarea Google Jibe Cloud, pentru a stimula utilizarea de către Vodafone a tehnologiei Rich Communications Services. Acordul va aduce telefonul Pixel 7 în oferta pentru clienții Vodafone din cele nouă țări și va dezvolta funcționalitatea Vodafone pentru alte categorii Pixel. Acordul extins va permite companiei Google să valorifice și mai mult puterea rețelelor Vodafone 5G și a rețelelor ultra-rapide de fibră optică.

Google și Vodafone fac echipă pentru a oferi utilizatorilor mesagerie modernă cu RCS, o experiență TV interactivă captivantă și noi smartphone-uri Android interesante. Apreciem parteneriatul cu Vodafone și suntem încântați să aducem bucurie milioanelor de clienți comuni din toată Europa”, a precizat Hiroshi Lockheimer, Vicepreședinte senior la Platforme și Ecosisteme de la Google.

Aldo Bisio, Chief Commercial Officer al Vodafone Group, a adăugat: „Extinderea relației noastre excelente cu Google ne va permite să valorificăm inovația lor tehnologică, pentru a oferi consumatorilor și clienților noștri de afaceri noi experiențe captivante, bazate pe cele mai bune servicii din clasă, susținute de rețelele noastre de bandă largă 5G și Gigafast".

Relația extinsă a Vodafone cu Google va cuprinde trei domenii strategice:

Vodafone TV - În viitor, Vodafone va utiliza Android TV ca platformă preferată pentru întregul grup, pentru serviciile Vodafone TV, permițând clienților să acceseze în continuare cea mai largă gamă de divertisment prin Vodafone TV și in plus să se bucure de mii de aplicații și jocuri disponibile pe Google Play, prin interfața intuitivă a Vodafone TV. Vodafone cu Android TV va reuni divertismentul telespectatorului într-un singur loc. Asistentul vocal Google și alte funcții specifice vor fi disponibile pe televizorul clienților. De asemenea, utilizând funcțiile incorporate de Chromecast, telespectatorul va putea proiecta fotografii, muzică și multe altele, de pe dispozitive mobile pe ecranul mare al televizorului.

Mesagerie - Mesageria de la Google, alimentată de Jibe Cloud de la Google, va deveni aplicația implicită de mesagerie pe toate dispozitivele Android compatibile și vândute prin canalele de vânzări ale operatorului Vodafone. Utilizatorii Vodafone vor beneficia de o experiență interactivă modernă de mesagerie, cu ajutorul standardului Rich Communication Services (RCS), care funcționează pe toate smartphone-urile Android, indiferent de model sau rețea mobilă. Aceasta include suport pentru fotografii și videoclipuri de înaltă calitate, confirmări de citire a mesajelor, mesagerie de grup îmbunătățită și criptare pentru chat-uri unu-la-unu - toate cu cel mai înalt nivel de confidențialitate și securitate a datelor. Clienții Vodafone Business vor beneficia de asemenea de relația extinsă cu Google, pe măsură ce mesageria devine un canal din ce în ce mai important pentru companii, pentru a intra în legătură cu consumatorii. Adoptarea de către Vodafone a platformei Google RCS de mesagerie pentru afaceri, care deservește astăzi peste 500 de milioane de utilizatori din întreaga lume, va simplifica în mod esențial integrarea și operațiunile în afaceri, ajutând companiile să interacționeze cu consumatorii prin experiențe inovatoare de conversație pentru servicii și vânzări.

Dispozitive Pixel - Vodafone intenționează să extindă disponibilitatea smartphone-urilor Pixel și a dispozitivelor portabile pe piețe suplimentare, din 2023. Clienții de telefonie mobilă ai Vodafone din aceste țări vor putea folosi noul telefon Pixel 7, precum și Pixel Watch și Pixel Buds, cu acoperire 5G de la Vodafone. Vodafone și Google vor îmbunătăți semnificativ experiența altor dispozitive conectate, inclusiv Pixel Watch, prin rețeaua mobilă Vodafone și serviciul OneNumber.

________________

*Aceste teritorii nu au fost nominalizate. Compania deține in Europa, ca acționar majoritar, 14 rețele (inclusiv în România, dar și în Marea Britanie, Irlanda, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Republica Cehă, Grecia, Turcia și altele) și are parteneriate cu rețele din alte 24 țări europene. La nivel mondial, Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 47 de țări. La 31 decembrie 2022, avea peste 330 de milioane de clienți de telefonie mobilă, peste 28 de milioane de clienți la internet fix în bandă largă și 21 de milioane de clienți la servicii TV cu plată.


2 comentarii despre subiectul „Android TV va deveni platforma preferată pentru oferta de televiziune Vodafone în Europa”:
Anonim

perfect,eu am toate serviciile del Vodafone in Italia sper să fie printre cele 9 țări,că de început.e Viva Vodafone

Anonim

Deși există sisteme de operare foarte bune promovate și diverși jucători de pe piață, precum Samsung, LG, Philips, Panasonic etc. , Android rămâne cel mai versatil și mai de viitor sistem de operare pentru televizoare.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile