marți, 30 mai 2023

Satelitul ARABSAT BADR-8 a fost lansat cu succes. Va înlocui sateliți BADR ai vechi de la 26 grade Est.

După mai multe întârzieri cauzate de condițiile meteorologice dificile (nori denși și vânt puternic) din Florida, cel mai nou satelit al Arabsat, BADR-8, a fost lansat pe 27 mai 2023.


Sateliți - Imagine decorativă realizată de HD Satelit România

Chiar și în ziua lansării, echipa de lansare au avut îngrijorări din cauza condițiilor meteorologice neprielnice. De aceea, atât lansarea, cât și alte manevre ale rachetei Falcon 9, au fost efectuate manual. Satelitul, care a avut la lansare aproape 5 tone, a ajuns pe orbita de transfer geostaționară. Aceasta a fost a 36-a lansare a SpaceX din acest an și a 26-a încercare de lansare orbitală în 2023 din Florida.

BADR-8 folosește sistemul său de propulsie electrică pentru a ajunge pe orbita geostaționară, la o altitudine de 36.000 km. Ulterior, satelitul va trece printr-un proces cuprinzător de testare în orbita geostaționară, înainte de a intra în serviciu deplin.

Fabricat de Airbus Defence & Space (și al optulea satelit construit pentru Arabsat), BADR-8 va furniza servicii de comunicații în benzile de frecvențe C și Ku, înlocuind capacitatea oferită în prezent de satelitul BADR-6, care are 15 ani și se află în prezent pe orbită geostaționară.

Satelitul BADR-8 va fi amplasat la aceeași poziție orbitală ca și BADR-6, situat de-a lungul ecuatorului la 26 de grade longitudine Est. BADR-8 va oferi servicii de difuzare tv, transmisii video și servicii de date, în întreaga regiune a Orientului Mijlociu și Nordului Africii, precum și în Europa și Asia Centrală.

Este de menționat și faptul că satelitul BADR-8 este dotat, în o premieră mondială, și cu echipamentul demonstrativ inovator TELEO de la Airbus, care va furniza comunicații optice la sol cu viteze gigabit. Acest echipament TELEO are rolul de a facilita comunicațiile prin intermediul legăturilor optice, cu o capacitate foarte mare de transfer, jucând un rol crucial în dezvoltarea de către Airbus a unei noi generații de tehnologii de comunicații optice în spațiu.

UPDATE 4 noiembrie 2023: Satelitul Badr 8 a început să emită de la 26 grade Est. Mai multe detalii găsiți dând click AICI.

UPDATE decembrie 2023: BADR 6 si BADR 5 au fost scoși din funcțiune de la pozitia 26 grade Est, transmisiile pe frecvențele acestor sateliți fiind preluate de BADR 8. Probabil va urma și preluarea frecventelor BADR 4, urmând ca la această pozitie orbitală sa rămână activi doar sateliții BADR 8 și BADR 7.


2 comentarii despre subiectul „Satelitul ARABSAT BADR-8 a fost lansat cu succes. Va înlocui sateliți BADR ai vechi de la 26 grade Est.”:
Daniel S.

Trebuia specificat și că a fost lansat cu o rachetă Falcon Heavy și nu una obișnuită Falcon 9 și deasemenea că această rachetă nu a mai fost recuperată după această lansare (și chiar nu știu motivul).

Anonim

poate se vor vedea mai multe canale arăbești ptr europa .. un prieten m a rugat sai caut programele.lbc etc

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile