Cu ocazia prezentării în documentul pdf oficial pentru presă al rezultatelor financiare ale Eutelsat Communications, compania a confirmat că satelitul Eutelsat HOTBIRD 13F a intrat în serviciul comercial, dar nu la 13 grade Est, ci la 0,5 grade Est.
Antenă recepție satelit - Fotografie decorativă realizată de HD Satelit România |
HOTBIRD 13F a intrat de fapt în serviciul comercial din luna aprilie, dar de abia acum a fost confirmată oficial această informație: "Cei doi sateliți HOTBIRD 13F și HOTBIRD 13G au intrat în serviciu pe 4 aprilie 2023 și, respectiv, 30 mai 2023."
Deși satelitul HOTBIRD 13F a intrat deja in serviciu comercial încă din luna aprilie, această intrare în serviciul comercial s-a efectuat la pozitia orbitală 0,5 grade Est, urmând ca satelitul să ajungă la 13 grade Est în trimestrul al treilea al acestui an.
Pe plan operațional, acest exercițiu financiar a fost marcat și de intrarea cu succes în serviciul comercial a trei sateliți. Au fost lansati patru, dar trei dintre cele patru sateliți au intrat deja în funcțiune.
Cei doi sateliți HOTBIRD 13F și HOTBIRD 13G vor asigura continuitatea serviciului la poztia video emblematică 13 grade Est. Dar HOTBIRD 13G găzduiește și o sarcină utilă EGNOS.
EUTELSAT 10B, despre care Eutelsat tocmai a anunțat că a intrat în funcțiune, are o capacitate incrementală de 33 de gigaocteți care se adresează în special cererii de conectivitate mobilă, dar asigură și derularea contractelor prealabile ferme cu Intelsat și Panasonic.
Veniturile din trimestrul IV s-au situat la 45 de milioane de euro, în creștere cu 25,8% față de acum un an și cu 45,0% față de trimestrul anterior. Această creștere s-a datorat în principal unui contract unic de 14 milioane EUR cu agenția spațială germană, DLR, în care EUTELSAT HOTBIRD 13F a furnizat un serviciu din aprilie la poziția orbitală 0,5°Est, înainte de punerea în funcțiune la 13°E, așteptată în T3 din 2023.
Cei doi sateliți vor avea rolul de a înlocui sateliții mai vechi de la poziția de 13° Est, emblematică pentru Eutelsat, dar și pentru pasionații recepției satelit.
Cei doi sateliți vor avea rolul de a înlocui sateliții mai vechi de la poziția de 13° Est, emblematică pentru Eutelsat, dar și pentru pasionații recepției satelit.
UPDATE 15 septembrie 2023: Sateliții HOTBIRD 13F și HOTBIRD 13G au intrat oficial în serviciu comercial complet la 13 grade Est. Detalii găsiți AICI.
Ati putea publica link-ul de pe site-ul oficial eutelsat pe baza caruia a fost scris articolul dvs?
Buna ziua si mulțumesc. Am actualizat articolul cu detalii suplimentare, pentru a elimina orice posibila ambiguitate, si de asemenea am adaugat link către documentul pdf oficial pentru presă al rezultatelor financiare ale Eutelsat Communications, pe care îl regăsiți chiar la începutul articolului. Din punct de vedere al pasionaților recepției satelit, esențială este informatia că intrarea in serviciu s-a efectuat deja, dar pe baza unui contract cu agenția spațială germană, iar aceasta intrare în serviciu comercial a fost efectuată la 0,5 grade Est, nu la 13 grade Est, unde va fi pozitia finala ce interesează si pe pasionații recepției satelit.
satelitul 13F este intrat la 13 est de 2 zile
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.