ANCOM anunță printr-un comunicat remis către HD Satelit Romania a lansat un proiect de lege pentru consultare publică. Scopul acestui proiect este să transpună la nivel național măsurile impuse de Regulamentul (UE) 2022/2065, emis de Parlamentul European și Consiliul European, referitor la crearea unei piețe unice pentru serviciile digitale. Acest regulament, cunoscut sub numele de Regulamentul DSA, este obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. În conformitate cu regulile europene, Regulamentul DSA va deveni efectiv în toate statele membre începând cu 17 februarie 2024.
Furnizori de servicii digitale - Imagine decorativă realizată de HD Satelit România |
Regulamentul DSA vizează consolidarea Pieței Unice Digitale. Acesta introduce un cadru juridic modern pentru serviciile digitale și vrea să asigure că furnizorii de astfel de servicii care operează în Uniunea Europeană iau măsuri responsabile pentru a reduce riscurile asociate cu serviciile lor. Totodată, Regulamentul DSA se asigură că acești furnizori respectă valorile Uniunii Europene și protejează drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Proiectul propus de ANCOM vizează aplicarea concretă a acestui regulament în România. Acesta stabilește măsurile necesare pentru punerea în practică a Regulamentului DSA, desemnează ANCOM ca fiind coordonatorul serviciilor digitale și introduce un sistem de sancțiuni pentru cei care nu respectă obligațiile impuse de regulament sau lege.
În calitate de coordonator al serviciilor digitale, ANCOM va supraveghea furnizorii de servicii intermediare și se va asigura că aceștia respectă regulamentul. De asemenea, ANCOM va fi punctul principal de contact pentru Comisia Europeană și coordonatorii serviciilor digitale din celelalte state membre. Mai mult, ANCOM va fi membru al Comitetului european pentru servicii digitale, un organism consultativ format din coordonatorii naționali, care va oferi sprijin în investigații, va emite avize și recomandări și va promova elaborarea și implementarea unor orientări legate de Regulamentul DSA.
Proiectul de lege oferă și clarificări privind supravegherea conținutului online. Anumite autorități cu responsabilități în diverse sectoare vor avea puterea de a emite ordine către furnizorii de servicii intermediare, cerându-le să ia măsuri împotriva conținutului ilegal online sau să furnizeze informații relevante. Conținutul ilegal este definit ca orice informație care nu respectă dreptul Uniunii Europene sau dreptul unui stat membru.
Proiectul de lege oferă și clarificări privind supravegherea conținutului online. Anumite autorități cu responsabilități în diverse sectoare vor avea puterea de a emite ordine către furnizorii de servicii intermediare, cerându-le să ia măsuri împotriva conținutului ilegal online sau să furnizeze informații relevante. Conținutul ilegal este definit ca orice informație care nu respectă dreptul Uniunii Europene sau dreptul unui stat membru.
De asemenea, proiectul oferă detalii despre obligațiile furnizorilor de servicii intermediare. Aceștia trebuie să informeze ANCOM în termen de 45 de zile de la începerea oferirii serviciilor lor. Proiectul enumeră și diferite tipuri de furnizori de servicii, de la cei care oferă servicii de transmitere, până la cei care oferă servicii de stocare în cloud sau hosting.
Pentru a se asigura că conținutul ilegal nu rămâne online, furnizorii de servicii vor trebui să implementeze mecanisme de notificare și acțiune. În cazul în care primesc ordine de eliminare a unui astfel de conținut, furnizorii trebuie să informeze autoritățile relevante cu privire la măsurile luate.
ANCOM precizează: "Pentru aceste comunicări dintre ANCOM si furnizori, se va utiliza serviciul „My ANCOM”, pus la dispozitie gratuit de catre institutie.
Furnizorii de servicii intermediare sunt:
- furnizorii de servicii de simpla transmitere (mère conduit): sunt incluse aici categoriile generice de servicii, precum internet exchange points, punctele de acces fara fir, retelele virtuale private, serviciile si resolverele DNS, registrele de nume de domenii de prim nivel, registratoarele pentru domenii, autoritatile de certificare care elibereaza certificate digitale, telefonie VoIP si alte servicii de comunicatii interpersonale;
- furnizorii de servicii de „stocare in cache” (caching): vizeaza doar serviciile privind furnizarea de retele de distributie de continut, de proxy-uri invers sau de proxy-uri de adaptare a continutului;
- furnizorii de servicii de gazduire (hosting): vizeaza categoriile de servicii precum „cloud computing”, gazduirea de pagini web, serviciile de referentiere cu plata sau serviciile care permit partajarea de informatii si de continut online, inclusiv stocarea si partajarea de fisiere.
Furnizorii de servicii de hosting (cloud sau webhosting) si platformele online trebuie sa implementeze mecanisme de notificare si actiune pentru a permite partilor terte sa notifice prezenta presupusului continut ilegal si sa puna la dispozitia utilizatorului sisteme interne de tratare a reclamatiilor cu privire la deciziile pe care le iau in legatura cu un presupus continut ilegal sau incompatibil cu termenii si conditiile lor.
In urma primirii ordinului de a actiona impotriva continutului ilegal, furnizorul de servicii intermediare este obligat sa informeze autoritatile relevante cu privire la modul in care a dat curs respectivului ordin, iar autoritatea emitenta (relevanta) are obligatia de a informa ANCOM cu privire la modul in care s-a dat curs ordinului respectiv. In situatiile in care furnizorii nu aplica ordinele de eliminare primite din partea autoritatilor relevante, Autoritatea poate interveni".
În încheiere, proiectul de lege este disponibil pentru consultare publică. Toți cei interesați pot trimite feedback și propuneri până pe 31 octombrie 2023, folosind diverse metode, inclusiv email, fax sau direct la sediul ANCOM din București.
În încheiere, proiectul de lege este disponibil pentru consultare publică. Toți cei interesați pot trimite feedback și propuneri până pe 31 octombrie 2023, folosind diverse metode, inclusiv email, fax sau direct la sediul ANCOM din București.
E o chestie europeană, nu doar la noi. Toate țările membre UE trebuie să respecte Regulamentul DSA. Adică dacă un lucru nu e bun în viața reală, nici pe internet n-ar trebui să fie.
Și pe urmă, oare cum o să fie cu libertatea de exprimare?
Nu cred că asta e ideea, Danny. Vor să combată conținutul cu adevărat ilegal, nu să cenzureze oamenii.
E vorba despre conținut clar ilegal, nu despre păreri. Plus că există și un sistem de reclamații. Oricum, până pe 31 octombrie oricine poate da feedback la proiect. Dacă aveți nemulțumiri, trimiteți propuneri.
Poate, dar parcă prea multe detalii și termeni tehnici. M-a pierdut la un moment dat...
O fi pentru experți, dar noi, oamenii de rând, cum să înțelegem toate astea? Și eu am simțit la fel. O fi pentru experți, dar noi, oamenii de rând, cum să înțelegem toate astea?
pai exact pentru experti e comunicatul, pentru furnizorii de astfel de servicii...
Hai mă, nici nu e atât de complicat. Trebuie doar să ne informăm mai bine. E clar că UE încearcă să aibă un control mai strict asupra conținutului online. Dar in acelasi timp pare o mișcare bună pentru a ține pasul cu tehnologia și pentru a asigura că internetul rămâne un spațiu sigur.
E un echilibru delicat. Dar, din ce am înțeles, scopul principal e eliminarea conținutului ilegal, nu restricționarea opiniei publice. Problema e că „conținut ilegal” poate fi destul de vag interpretat. cine decide ce e ilegal și ce nu? S-ar putea folosi asta ca pretext pentru a suprima voci incomode.
Cred că e un pas înainte că se încearcă o reglementare mai bună a spațiului digital. Internetul e ca un vest sălbatic uneori, și un pic de ordine nu strică. Dar să nu uităm că internetul a fost creat pentru a fi un spațiu liber și deschis. Trebuie să găsim un echilibru între ordine și libertate.
Păi din câte văd, e o mișcare care vine din partea Uniunii Europene, ca toate statele să aibă reguli asemănătoare în privința conținutului online. E o idee bună, dar sper să nu ajungem să avem cenzură pe internet.
Anonim, problema e că e greu să găsești echilibrul perfect.
Ăsta e proiect de lege sau ceva? Cine e ANCOM?
Sorinel, ANCOM e Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. Ei se ocupă, în general, cu telecomunicațiile, TV, radio și internetul în România. Și da, cred că e un proiect legislativ, pe care ei îl propun.
Daca citeați atent primul paragraf, se intelege clar ANCOM este obligat să transpună la nivel național măsurile impuse de Regulamentul (UE) 2022/2065, emis de Parlamentul European și Consiliul European, referitor la crearea unei piețe unice pentru serviciile digitale. Nu e o invenție de-a lor, ci asta o impune UE, iar Romania trebuie sa se conformeze. Va fi aplicat doar in cazuri clar ilegale.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.