Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a suspendat licențele de emisie pentru ORIZONT TV, ITV, Prime TV, Publika TV, CANAL2 și CANAL3. Acestea se adaugă televiziunilor a căror licențe au fost suspendate în anul 2022, respectiv "Primul in Moldova", RTR Moldova, Accent TV Moldova, NTV Moldova, TV6 Moldova și Orhei TV.
Lipsă semnal tv - Imagine pur decorativă realizată de HD Satelit România |
Prim-ministrul Moldovei a precizat în presa din Republica Moldova că suspendarea licențelor acestor televiziuni a fost efectuată la recomandarea SIS (Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova), deoarece aceste posturi tv "promovează interese străine, din afara Republicii Moldova, în scop destabilizator. Rusia (...) vrea să influențeze alegerile locale din 5 noiembrie și să submineze procesul democratic" (NR: în data de 5 noiembrie 2023 vor avea loc alegerile locale generale din Republica Moldova).
Suspendarea a fost pusă în aplicare ca urmare a dispoziția nr. 91 din 30 octombrie 2023, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război), care a dispus completarea tabelului de la punctul 9 din Dispoziția nr.54 din 16 decembrie 2022.
Punctul 9 prevedea că "prin derogare de la art. 84 alin. (10) din Codul Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova nr. 174/2018 şi Capitolul XXII3 din Codul de procedură civilă nr. 225/2003, în scopul protejării spațiului informațional național şi prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice şi juridice supuse sancțiunilor internaționale, prevăzută în Anexa nr. 1 la Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 45/2022, şi informațiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media, precum şi multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancțiunilor pentru lipsa unei informării corecte in reflectarea evenimentelor naționale, dar şi a războiului din Ucraina, pe perioada stării de urgență se suspendă licența de emisie pentru următoarele servicii media audiovizuale de televiziune: Primul in Moldova ( Telesistem Tv SRL), RTR Moldova (TV-Comunicatii Grup SRL), Accent TV ( Telesistem Tv SRL), NTV Moldova (PP Exclusiv Media SRL), TV6 (Media Resurse SRL), Orhei TV(Media Resurse SRL). iS „Radiocomunicații" şi distribuitorii de servicii media audiovizuale vor sista difuzarea şi, respectiv, distribuirea serviciilor media audiovizuale incluse în prezenta dispoziție".
Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii şi executorii pentru "conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova" si intră în vigoare din momentul emiterii. Se publică pe pagina web oficială a Guvernului.
La televiziunile cu licența suspendată anterior se adaugă acum posturile tv din dispoziția nr. 91 din 30 octombrie 2023: ORIZONT TV (ARCHIDOC GROUP SRL), ITV (MEDIA PRO GROUP SRL), Prime TV (General Media Group Corp SRL), Publika TV (General Media Group Corp SRL), CANAL2 (Telestar Media SRL) și CANAL3 (Telestar Media SRL).
Televiziunile Publika Tv si Prime Tv, care apartin de General Media Group Corp SRL, au criticat printr-un comunicat suspendarea acestor televiziuni si a website-urilor prime.md și publika.md, "condamnând" decizia ca fiind "ilegală" si considerând că "motivele invocate de către autorități sunt nefondate, fapt care poate fi ușor demonstrat prin monitorizările Consiliului Audiovizualului". Cele două televiziuni mai consideră că s-au "încălcat principiile constituționale privind libertatea cuvântului și independența mass media".
"Regretăm că s-au amestecat toate lucrurile, iar în final în spațiul public s-au lansat falsuri în raport cu Prime TV și Publika TV, fără ca noi să înțelegem exact pretențiile legale față de activitatea noastră media", mai precizează cele două televiziuni.
Legea anti-propagandă funcționează mai lent în R.Moldova.
Nu mă așteptam ca atâtor de multe televiziuni din R. Moldova să li se suspende licența într-o singură mișcare. La Publika Tv m-am mai uitat și eu câteodată, pe online.
Pentru primul anonim. Poate nu ești de acord cu aceste posturi, dar ele au dreptul la libertatea cuvântului. Chiar dacă nu împărtășim aceleași opinii, trebuie să respectăm libertatea presei.
Cristi, trebuie să avem un echilibru între securitate și libertate. E complicat. Pe de o parte, nu vrei ca țara ta să fie destabilizată - - sincer, nu știu despre ce e vorba sau daca chiar așa e, eu sunt din România - , dar pe de altă parte, cenzura NU e soluția.
Evident, dar unde tragem linia? Cred că problema e că aceste decizii se iau fără clara transparență. Dacă ar fi exemplificare mai clară din partea autorităților poate publicul ar înțelege mai bine situația. Ar trebui să avem acces la aceste informații, să știm clar de ce se iau anumite decizii.
E incredibil ce se întâmplă în Republica Moldova! Imagineaza-ti ce dezbatere ar fi in Romania daca s-ar suspenda 6 televiziuni chiar înainte de alegeri. :))))
Da, și două de top!
Prime TV și Publika TV sunt - sau mă rog, erau - foarte populare. Suspendarea lor va lăsa un gol imens în peisajul media din Republica Moldova.
E complicat. Cu situația din Ucraina și tot ce se întâmplă, sunt sigur că guvernul vrea să fie precaut. Dar, totuși, pare o măsură drastică.
Mă gândesc că au avut probe sau motive să facă asta. Altfel, nu ar fi riscat să atragă atâta atenție. Dar există o latură umană a acestei situații la care mulți nu se gândesc, multe locuri de muncă. Ce se va întâmpla cu angajații acestor televiziuni? Se gândesc la ei? E trist.
Oricum, va fi interesant să vedem cum evoluează situația.
Aceste televiziuni trebuiau suspendate, nu le mai plângeți de milă. După voi trebuiau lăsate în continuare să dezinformeze și să manipuleze în continuare.
Cine decide daca o televiziune dezinformează ? Tu decizi? Statul decide? Eu decid? Nu ar fi mai bine sa decidă publicul?
CNA-ul.
Exact, la fel trebuia să se procedeze și în Republica Moldova, să suspende sau sa revoce licențelor instituția corespondenta CNA-ului românesc, nu guvernul. Au și moldovenii așa ceva, se numește Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova. In România, când a fost pandemia, suspenda cumva Comisia de urgente licențe tv? Nu. O făcea CNA-ul.
Nu publicul decide, care este manipulabil, ci statul prin organele abilitate. Și după cum se vede statul a decis.
Daca e după public, publicul a votat infractori dovediți pt. a ocupa poziții în funcții publice.
Revenind la subiect, din cauza manipulării și a propagandei rusești, populația băștinașă de origine română are de suferit.
Eu locuiesc în vecinătatea Republicii Moldova și recepționez posturi de la ei, așa că știu despre ce vorbesc.
Statul moldovenesc trebuia sa suspende licențele doar dupa o analiza a Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova, o institutie presupus independenta, si nu dupa o parerea celor care conduc in acest moment Republica Moldova. Aceia nu sunt statul in privinta suspendării licențelor, ci Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova e statul in aceasta privinta.
Aceasta vreau sa spun. Nu ma refer la motivele suspendarii, nu le cunosc. Eu vorbesc din punct de vedere juridic si al separatiei puterilor in stat, cine trebuia sa faca suspendarea. Ti s-ar parea normal ca in Romania sa fie inchise 6 posturi tv, chiar inainte de alegeri, la ordinul Guvernului, si nu la decizia CNA?
CNA-ul este suveran, dar ... Întotdeauna este un "dar". Funcționarea CNA-ului se face în baza legilor date de clasa politică. Ai o clasă politică pro-occidentală, ai un CNA pe măsură. Ai o clasă politică cu formare sovietică, la fel e și CNA-ul. Iar aici se face diferența între ce se întâmplă în România și ce se întâmplă în R.Moldova.
Da, mi s-ar parea normal să se inchidă și în România, dacă anumite televiziuni ar lucra pentru alte state și în defavoarea poporului român, ai cărui strămoși au clădit această țară prin vărsare de sânge și dacă nu suntem atenți, o putem pierde de dragul respectării politicaly corect.
Despre asta e vorba. Moldovenii fac eforturi la atâția ani de la independență să scape de jugul rusesc, de care nu au scăpat nici astăzi. Iar noi dacă suntem patrioți și ne iubim neamul trebuie sa-i susținem.
Așadar, crezi că patriotismul este scuza pentru a ignora principiile democrației !? Frumos gândit, dar nu mai continui discuția, că nu are rost: )))
Problema cu "patriotismul" este că în zilele noastre de cele mai multe ori a devenit un pretext pentru oameni îndoielnici (pentru că cei buni s-au dus, iar pentru cei care pretind să le ia locul cultura și intelectul sunt niște pălării prea mari pentru ei), incapabili să ofere soluții economice și care preferă să abată atenția în direcția unor probleme exacerbate și chiar artificiale. Tipic oamenilor limitați, oamenilor mici: deturnarea în folosul propriei imagini, căci nu pot și nici nu vor să judece mai mult decât atât.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.