În lumea serviciilor de televiziune cu plată (pay-tv) , telespectatorii din România se confruntă uneori cu dilema alegerii între televiziunea prin satelit (DTH DVB-S /DVB S2) și cea prin cablu tv (DVB-C), mai ales în zonele geografice în care oferta de televiziune prin cablu este de foarte slabă calitate, în special doar cu ofertă tv analogică. De asemenea, tv cu plată prin satelit este foarte utilă în zonele unde nu există niciun furnizor de servicii tv românești (inclusiv în cazul românilor din străinătate).
Telespectatori privind programe tv - Imagine realizată de HD Satelit România |
Televiziunea prin satelit se bazează pe semnale retransmise de sateliți, necesitând o antenă de satelit, un LNB și un receptor. Aceasta oferă o grilă suficientă de televiziuni, inclusiv HD, și este adesea mai fiabilă în zonele izolate. Totuși, serviciile prin satelit pot necesita costuri mai mari pentru echipamente. În trecut, antenele satelit erau unități metalice mari și costisitoare. Dar în prezent sunt mult mai compacte și mai accesibile, fiind o prezență destul comună pe pereții locuințelor, în special în zonele rurale din România, unde accesul la cablu tv este limitat sau inexistent. Sistemul de televiziune cu plată prin satelit funcționează prin transmiterea semnalelor de la centrul dedicat la operatorului către sateliți, care apoi retransmit semnalele înapoi către Pământ la antenele abonaților. Avantajul major al televiziunii prin satelit include acoperirea extinsă, deoarece poate ajunge în zone unde cablul tv nu este disponibil. Totuși, există și dezavantaje, cum ar fi costuri de instalare și echipamente (necesită o antenă de satelit și un receptor - sau uneori un televizor compatibil cu tuner DVB-S2 și cu modulul de acces condiționat), sensibilitate la condiții meteorologice (semnalul poate fi afectat de condiții meteorologice precum ploaia sau zăpada, chiar și cea depusă pe antenă).
Televiziunea prin cablu, pe de altă parte, utilizează conexiuni fizice pentru a transmite semnalele tv. Avantajele includ o instalare mai simplă și adesea un cost mai mic, cu posibilitatea de a include și alte servicii cum ar fi internetul de mare viteză. Avantajele tv cablului includ o instalare simplă (necesită doar o conexiune prin cablu și un televizor sau un receptor), o mai mare stabilitate a semnalului, mai ales dacă semnalul este transportat până la telespectator printr-o rețea de fibră optică (mai puțin susceptibilă la întreruperi din cauza condițiilor meteorologice). Distribuția se efectua inițial prin cablu coaxial, dar ulterior a fost adoptată fibra optică pentru transmisie, cu distribuția finală prin cablu coaxial. Oferă posibilitatea de a combina televiziunea cu internetul și telefonia fixă, adesea la un preț mai avantajos.
Dezavantajele includ în principal limitări de acoperire. Televiziunea prin cablu nu este disponibilă în zonele foarte slab locuite. Uneori, tv digitală prin cablu nu este disponibilă în zonele cu populație rurală, fiind disponibilă doar in sistem analogic. Deși tehnologia a avansat, în unele cazuri calitatea imaginii tv cablu poate fi inferioară celei oferită prin satelit, mai ales in cazul operatorilor care oferă televiziunile prin cablu la un bitrate mai mic decât prin satelit (deși cazurile sunt mai rare).
Ce spun datele statistice
Din punct de vedere statistic, în 2022, numărul abonaților la televiziune prin cablu în România a crescut cu 6%, ajungând la 6,6 milioane, în timp ce numărul abonaților la servicii tv cu plată prin satelit a scăzut cu 21%, rămânând doar 1,2 milioane.
În prima jumătate a anului 2023 s-a înregistrat de asemenea o evoluție notabilă în comportamentul consumatorilor de servicii tv cu plată, cu o înclinație crescută către abonamentele de tv cablu. Această schimbare a dus la o majorare de 2% a numărului de utilizatori de tv cablu, atingând un total de 6,7 milioane. Paralel cu această creștere, serviciile de televiziune cu plată prin satelit / DTH au suferit în România un regres semnificativ de 14%, numărând acum aproximativ 1 milion de abonați.
Costuri și grila de programe
Din punct de vedere al costurilor, televiziunea prin cablu tinde să fie mai ieftină decât cea prin satelit, oferind adesea pachete care includ și alte servicii. De asemenea, în România grilele tind să fie mai diversificate decât în versiunile de tv satelit cu plată.
Televiziunea prin cablu, în general, se dovedește a fi o opțiune mai accesibilă pentru consumatorii români. Acest lucru se datorează parțial infrastructurii deja existente și a competitivității foarte ridicate dintre furnizorii locali de cablu. Pachetele oferite sunt adesea flexibile și includ, pe lângă o varietate de canale tv, servicii suplimentare precum internetul de mare viteză și telefonie fixă, toate într-un singur pachet, ceea ce poate fi mai convenabil și mai ieftin per serviciu pentru consumatori.
Pe de altă parte, televiziunea prin satelit poate implica costuri inițiale mai ridicate, datorită necesității echipamentului special (cum ar fi antena satelit și receptorul). Totuși, această opțiune poate fi mai avantajoasă pentru locuitorii din zonele rurale sau din regiunile unde accesul la serviciile de cablu este limitat.
Un alt factor important în alegerea dintre tv cablu și satelit este diversitatea grilei de programe. În România, televiziunea prin satelit oferă adesea o selecție mai restrânsă de canale comparativ cu opțiunile digitale prin cablu tv. Acest lucru poate fi cauzat de costurile mari de transmisie prin satelit, mult mai mari decât în cazul construirii si întreținerii propriei rețelei de distribuție tv prin fibră sau cablu tv coaxial a furnizorului de servicii tv cu plată. Televiziunea prin cablu, având o capacitate mai mare de transmisie la costuri mai mici, poate oferi o gamă mai extinsă de canale, inclusiv opțiuni specializate. Aceasta poate fi o alegere atrăgătoare pentru telespectatorii din România cu interese specifice sau pentru cei care doresc acces la canale Ultra HD.
Calitatea semnalului și acoperirea
Televiziunea prin satelit poate oferi o calitate superioară a imaginii, în special în zonele unde cablul tv este oferit doar în sistem analogic sau de către o companie ce oferă servicii cu intermitență sau de slabă calitate. Deseori însă, semnalul prin satelit poate fi perturbat de condiții meteorologice severe, în special furtuni sau ploi torențiale, necesitând antene de mai mari dimensiuni pentru a compensa diminuarea semnalului de la satelit. Necesită de asemenea alinierea precisă a antenei pentru o recepție corectă, dar și nevoia de a instala antena într-o pozitie cu vizibilitate spre sud. În schimb, televiziunea prin cablu este mai puțin susceptibilă la întreruperi cauzate condițiilor meteorologice.
Ceva pândește după colț...
Deși supremația si accesiunea televiziunii prin cablu este de necontestat ca opțiune tv cu plată în România ultimilor ani, să nu grăbim cu o concluzie privind învingătorul, deoarece, așa cum spune un vechi proverb, atunci când "doi se bat, al treilea câștigă".
Avem acces deja servicii de internet cu viteze de câteva gigabiți pe secundă, oferite de operatorii de cablu și furnizorii FTTH (deși viteza este impresionantă, se așteaptă ca cererea de broadband să ajungă la nivelul ofertei abia peste câțiva ani). Așadar, privind către viitor, ambele tehnologii se confruntă cu concurența din partea serviciilor de streaming, care continuă să devină tot mai populare datorită varietății de conținut oferit. Se așteaptă ca atât cablul tv, cât și satelitul să adopte elemente ale modelului de streaming pentru a rămâne relevante și atractive și să-și păstreze baza de abonați. Deja majoritatea serviciilor de tv prin cablu si satelit din România oferă pachete de televiziune online pentru abonații lor. Dar deseori acestea nu includ grila completă. Exista chiar furnizori independenți, care oferă doar servicii tv online, fără sa ofere tv prin satelit si/sau prin cablu tv. De asemenea, multe televiziuni oferă prin websiteul propriu sau prin intermediul unor platforme cu acord de retransmisie posibilitatea de a viziona aceste televiziuni în mod legal și gratuit prin streaming online. O lista exemplificativă și cuprinzătoare o gasiti pe website-ul HD Satelit: https://www.hdsatelit.com/p/live-tv.html . În plus, unii radiodifuzori importanți din România au platforme proprii de tv online contracost.
Se remarcă faptul că serviciile de streaming au transformat deja peisajul televiziunilor de filme si seriale. Modificările recente în experiența de streaming de filme si seriale la nivel internațional arată însă o tendință către un model care seamănă cu televiziunea clasică prin cablu și satelit, cu pauze publicitare în schimbul achiziționării serviciilor de streaming la un preț mai mic.
În paralel, tehnologia televizoarelor se dezvoltă rapid. Televiziunea online nu necesită cabluri coaxiale și nici antene de satelit, ci doar o conexiune wireless la internet. Deci mai puține cabluri și găuri prin pereții locuinței.
Pe măsură ce tehnologiile se dezvoltă și se diversifică, iar platformele de streaming adoptă caracteristici ale televiziunii tradiționale, viitorul industriei pare să fie unul în care liniile dintre diferitele moduri de vizionare a conținutului tv devin din ce în ce mai estompate.
Scurtă concluzie
Alegerea dintre televiziunea prin satelit și cea prin cablu în România depinde de mai mulți factori, inclusiv locația, preferințele privind canalele tv, bugetul și importanța altor servicii cum ar fi internetul. În timp ce televiziunea prin cablu este mai populară și adesea mai accesibilă, serviciile prin satelit rămân o opțiune valoroasă pentru cei din zonele izolate. Dar numai până când streaming-ul tv online va prelua controlul...
Voi ce serviciu de televiziune preferați și de ce? Eu am si tv prin cablu si tv prin satelit.
Eu folosesc televiziunea prin cablu pentru că locuiesc într-o zonă urbană și am acces la o rețea de fibră optică. Mi se pare mai stabil și am opțiunea de a adăuga și internet de mare viteză în același pachet.
Eu prefer televiziunea prin satelit. Sunt într-o zonă rurală și nu am acces la cablu tv de calitate, ci doar din acela analogic. Antena de satelit mi-a oferit o gamă variată de canale, inclusiv cele în HD, și am fost mulțumit de calitatea semnalului.
Nu uitati că tehnologia se schimbă rapid, iar serviciile de streaming devin din ce în ce mai populare. Mulți oameni aleg să renunțe la serviciile tradiționale de televiziune!!!
In Romania nu e trendul de renuntare asa mare ca in SUA. In plus, in Germania, tv prin satelit e exact pe invers, adica mai tare decat tv cablul in toate privintele, si ca grila, calitate etc.
Gion, Germania a fost promotoare a televiziunii prin satelit in Europa, e ceva traditional acolo. Totusi, aici vorbim de Romania.
Eu sunt un fan al serviciilor de streaming, deoarece oferă o flexibilitate extraordinară în ceea ce privește ceea ce vreau să vizionez și când vreau să o fac.
Anonim, sunt de acord ca televiziunea online devine din ce în ce mai populară și competitivă, nu contest aceasta, si nici ca in Romania cablul tv e preferat. Dar se pare că industria se îndreaptă către o combinație a diverselor modalități de vizionare a conținutului, inclusiv streaming-ul și televiziunea tradițională. Va fi interesant să vedem cum se vor dezvolta lucrurile în viitor și cum vor răspunde tehnologiile și operatorii de televiziune la aceste schimbări. Eu dadeam Germania si SUA ca exemple diferite de tendințele in România.
Depinde de locul in care traieste fiecare. Cine sta in locuri izolate, nu are de ale si opteaza pt antena de satelit.
Şi eu AM ALES şi mă bazez,ORIUNDE aş fi, DOAR pe televiziune cu servicii ONLINE DE STREAMING!Doar găsiti şi platforme online free...
E o opțiune personală. Important este să existe alternative, iar fiecare să se poată regăsi într-una dintre acestea. În rest, discuți gen "care este cea mai bună", s-ar prelungi la nesfârșit.
Prin satelit mult mai sigur si claritatea e cea mai buna HD !
La cum sau imultit Furtunile la noi in tara e de preferat Satelitul mult mai sigur dar si mai clare imaginile HD!
sunt abonat atat la cablu digital cat si la dth, focus sat
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.