Din 8 ianuarie, de la ora 20:00, fiecare zi de luni va aduce telespectatorilor de la DIVA un nou episod din sezonul 4 al serialului Astrid și Raphaëlle/Astrid et Raphaëlle, serie ce promite 8 episoade de câte 60 de minute, încărcate de mister, dramatism și situații neașteptate, anunță televiziunea DIVA printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Astrid și Raphaëlle - Imagine remisă în comunicat de către DIVA pentru publicare pe HD Satelit România |
Acest nou sezon readuce în atenție echipa dinamică formată din Astrid și Raphaëlle, interpretate de Sara Mortensen și Lola Dewaere, care își unesc forțele pentru a desluși cazuri misterioase precum un furt de diamante, un joc de șah cu mize mari, o infracțiune aviatică și multe altele, având de-a face și cu probleme personale complexe.
Pe plan personal, Astrid se confruntă cu apariția neașteptată a fratelui său vitreg, Niels, în vârstă de 7 ani, care îi complică relația cu Tetsuo, în timp ce Raphaëlle încearcă să clarifice situația cu Nicolas, dar o neînțelegere le perturbă relația, permițând noii lor colege, Norah, să intervină între ei.
În rolurile secundare se remarcă Benoît Michel, Sophia Yamna, Jean-Louis Garçon, Husky Kihal, Jean-Benoît Souilh și Kengo Saïto, alături de apariții episodice ale actorilor Tom Villa, Philippe Chevallier, Stomy Bugsy, Xavier Gallais, Jean-Baptiste Guégan și Hélène Médigue.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.