Pregătirile pentru lansarea noului canal TVR SPORT al Televiziunii Române au avansat rapid. În cadrul Galei Sportului Românesc, eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport la Ateneul Român, președintele și directorul general al TVR, Dan-Cristian Turturică, a împărtășit informații despre iminenta lansare a TVR SPORT.
Imagine decorativă realizată de HD Satelit România (nu este o captură din pachetul grafic al noii televiziuni TVR Sport) |
Dan-Cristian Turturică și-a exprimat entuziasmul său privind lansarea acestui canal, menționând că ar fi trebuit să existe demult în casele românilor. De asemenea, a subliniat că televiziunea româna va transmite de la Jocurilor Olimpice de la Paris.
Turturică a evidențiat misiunea TVR SPORT de a conecta românii, și în mod special tinerii, nu numai cu sporturile deja populare și cu audiențe mari, ci și cu toate disciplinele sportive. Acest demers are ca scop promovarea campionilor din diverse domenii ca modele pentru noua generație și încurajarea românilor să recunoască importanța sportului ca soluție la numeroase probleme ale vieții moderne.
Televiziunea Publică din România a fost o prezență constantă în viețile telespectatorilor de peste șase decenii, aducând în atenție atleții naționali și realizările lor remarcabile. Crearea canalului TVR SPORT marchează un moment semnificativ în adaptarea instituției la interesul crescând al publicului pentru canale specializate și pentru promovarea sportului și a unui mod de viață sănătos.
Promovat prin sloganul "Arena românilor", noul canal TVR SPORT va difuza o gamă variată de discipline sportive, depășind granițele fotbalului și oferind o selecție vastă pentru pasionații de sport. Cu debutul noului post, spectatorii vor avea acces la transmisii live ale competițiilor din diverse sporturi, pentru care Televiziunea Română deține drepturi de difuzare, și vor beneficia de programe exclusive care includ materiale de arhivă valoroase, buletine informative, emisiuni de profil, interviuri și dezbateri pe teme sportive.
Televiziunea Română își extinde gama de canale prin adăugarea TVR SPORT, completându-și astfel portofoliul care include deja canale generaliste, regionale, de știri, culturale, folclorice, și cele orientate spre comunitățile locale și diaspora, oferind astfel o ofertă diversificată de conținut telespectatorilor.
Este de menționat că Televiziunea Română va oferi transmisiuni live ale Jocurilor Olimpice de la Paris din perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Conform unor informații prezentate anterior de HD Satelit, TVR SPORT a obținut licențe pentru difuzarea în format HD (High Definition) pe satelit și în SD (Standard Definition) pe multiplexul digital terestru MUX 1, pe baza standardului DVB-T2 (în digital terestru cu transmisii necriptate (FTA).
Serviciul de programe difuzat va fi identic atât pe satelit, cât și în sistem digital terestru (cu un plan de a include conținut din arhiva SRTV) și a fi integrat în platforma TVR Plus, pentru servicii de televiziune online. Structura serviciului de programe este planificată să aibă 60% producție proprie și 40% producții documentare de la alți producători, fără retransmisii de la alte posturi tv.
Conținutul programelor va fi diversificat, incluzând 28% programe informative, 8% educative, 3% filme, 44,3% divertisment și alte tipuri de programe, plus 16,7% publicitate și teleshopping. Programul de difuzare va fi non-stop, cu un orar ce include reluări pe parcursul nopții și în anumite zile ale săptămânii.
TVR SPORT va urmări să promoveze o gamă largă de competiții sportive, cu un accent pe sporturi mai puțin mediatizate, în afara fotbalului. Acest demers este susținut de parteneriate cu federațiile sportive și de drepturile de transmisie obținute prin EBU, având drept de preemțiune pentru competiții sportive internaționale importante.
Mult succes!. Postul acesta trebuia sa existe de mult. Mai bine mai tarziu decât niciodată Televiziune publica sa nu aibă post de sport si de stiri rar gasesti. Cu primul treaba a fost rezolvată.
Un canal de sport îndelung așteptat. Bun venit !
Sper ca noul post să transmită multe competiții naționale și internaționale, dar și emisiuni cu momente de referință din istoria sportului.
TVR Sport va emite pe satelitul Eutelsat 16 Est, Frecventa: 11512 MHz, Polarizare: V (Verticala), SR:29950, Codare: Conax, format HD. Cei care au cartele TVR sau FREESAT il pot decoda. Pe cablu va fi tot in HD iar pe terestru DVB-T2 MUX-1 in format SD.
Nu vreau sa fiu cârcotaș dar in afara de TVR1, TVR2 si TVR Info, audiențele sunt slabe pe alte posturi TVR, mai ales alea regionalele. Sa bagi un post ca TVR Sport, in primul rand trebuie sa ai CASHUL sa licitezi alături de companii ca DIGi, ORANGe si PRIMA ca să transmiți evenimente sportive se calitate, nu cele din curtea școlii.
Audiențele posturilor regionale retransmise de TVR 3, nu pot depăși interesul regional, așa că rămân modeste la nivel național. Este normal să fie așa. Dar de ce trebuie retransmise la nivel național posturile regionale , este un subiect care rămâne în dezbatere cu argumente pro și contra. În Italia există un caz similar cu RAI TRE, a cărui audiență însă nu o cunosc.
Alături de TVR1, TVR2 si TVR Info aș adăuga și TVR Cultural care are unele emisiuni interesante. Celelalte rămân de nișă. Să sperăm că viitorul TVR Sport va fi totuși un canal cu audiență, iar aici ține în primul rând de competițiile pe care vor putea să le cumpere.
BUN VENIT ŞI FOARTE MARE AUDIENŢĂ,TVR SPORT!Abia aştept emisiuni noi dar şi reluări frumoase de la Replay!
PE CE DATA VA INTRA TVR SPORT IN LUNA MARTIE VĂ ROG SĂ NE ANUNȚAȚI
Postul Tvr Sport poate fi vizionat pe tvr+.
Postul dvbt2, a intrat pe dvbt2 terestru
Postul tvr sport, a intrat pe dvbt2 terestru
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.