Acțiunile Digi Communications (DIGI) vor fi incluse în indicii MSCI Frontier și MSCI România ai Morgan Stanley Capital International, unul dintre liderii in furnizarea de indici de referință la nivel global. Includerea va intra în vigoare la 31 mai 2024, la închiderea pieței, anunță Digi printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Digi Communications - Imagine remisă în comunicat de către companie pentru publicare pe HD Satelit România |
Morgan Stanley Capital International (“MSCI”), unul dintre liderii în furnizarea de indici de referință la nivel global, a anunțat că acțiunile Digi Communications N.V., unul dintre liderii la nivel european în domeniul telecomunicațiilor, vor fi incluse în indicii de referință dedicați piețelor de frontieră (Frontier Markets). Acțiunile Digi Communications, care se tranzacționează la Bursa de Valori București sub simbolul DIGI, vor fi incluse în indicii MSCI Frontier și MSCI România. În cadrul acestor indici sunt incluse companiile mari și medii. Indicele MSCI Frontier include companii din 28 de țări din categoria Frontier Markets, inclusiv România, în timp ce indicele MSCI România acoperă companiile medii și mari listate la Bursa de Valori București. Includerea acțiunilor DIGI în acești indici va intra în vigoare la 31 mai 2024, la închiderea pieței.
Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Suntem încântați de decizia MSCI de a include acțiunile DIGI în indici. Această etapă evidențiază angajamentul nostru de a furniza performanțe financiare solide, de a menține o guvernanță puternică și de a îmbunătăți lichiditatea și relația cu investitorii. Totodată, această includere subliniază prezența internațională în creștere a pieței de capital românești, în special în indicii MSCI, care sunt monitorizați îndeaproape de numeroși investitori instituționali globali. Suntem încrezători că acest lucru va aduce beneficii substanțiale tuturor acționarilor noștri.”
Includerea în indici globali, precum MSCI Frontier și MSCI România, este semnificativă deoarece sporește vizibilitatea și credibilitatea companiei în rândul investitorilor internaționali, ceea ce poate duce la creșterea cererii pentru acțiunile sale. Există un grup esențial de investitori instituționali, inclusiv fonduri mutuale și ETF-uri, care folosesc adesea astfel de indici ca repere pentru investițiile lor, ceea ce poate duce la intrări de capital mai mari. Prin urmare, prezența în indicii locali și globali poate îmbunătăți lichiditatea acțiunilor companiei, făcându-le mai atractive pentru un spectru mai larg de investitori și conducând la o potențială estimare mai exactă a valorii de piață a companiei.
La nivel local, acțiunile DIGI sunt incluse în BET, principalul indice al Bursei de Valori București, care urmărește performanța celor mai lichide companii, precum și în indicii BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BET-BK, BET Plus și ROTX.
În 2024, acțiunile Digi Communications s-au apreciat cu 34%, depășind indicele de referință local BET, care a crescut cu 11,5%. De la începutul anului, investitorii au tranzacționat aproape 2,5 milioane de acțiuni DIGI, valoarea totală depășind 127 milioane de lei.
Despre Digi Communications N.V.
Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicații Digi Romania, liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România, cu operațiuni în Spania și Italia și cu prezență în Portugalia și Belgia. Înființată în urmă cu 30 de ani, compania operează în România și Spania o rețea extinsă și avansată de fibră optică. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și în cel al comunicațiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienți, care au obținut acces mai rapid și mai accesibil la servicii de înaltă calitate. Digi Communications N.V. este o companie publică listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.