Începând de azi, 21 mai, Max, noua platformă de streaming Warner Bros. Discovery este în 20 de țări: țările nordice, Iberia și în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România! Noua platformă de streaming, care înlocuiește HBO Max, poate fi descărcată pe orice dispozitiv, și are de peste două ori mai mult conținut decât până acum. În luna mai, abonații Max vor putea urmări filme, seriale și documentare noi, desene animate, fiecare meci din turneul de grand slam Roland-Garros, dar și unele dintre cele mai binge-able emisiuni reality, anunta Warner Bros. Discovery printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Logo Max - Imagine remisă în comunicat de către Warner Bros. Discovery pentru publicare și uz editorial pe HD Satelit România |
Max este aici! Iar în luna mai, Max aduce o listă foarte lungă de premiere, exclusivități în materie de filme, seriale, emisiuniși, pentru prima dată, sport! „Nasty”, „Call me country: Beyoncé și Renașterea Nashville”, „Gaga Chromatica Ball”, „Nick & Aaron Carter: Faimă și decădere”, „Dune: Partea II”, „Aventurile mele cu Superman”, turneul de grand slam „Roland-Garros”, dar și o mulțime de sezoane ale emisiunilor populare, care invită la urmărit episod după episod: „90 de zile până la nuntă”, „Dermatologie de top”, „Specialiști în renovări”, „Când vârsta e doar un număr”, „Mașini pe alese” sunt doar CÂTEVA dintre titlurile care vor putea fi urmărite pe Max în luna mai.
Începând de azi, Max aduce într-un singur loc titlurile de neratat de pe HBO Max, emisiunile captivante de divertisment reality din portofoliul de branduri Discovery și competițiile premium Eurosport, pentru a crea o experiență de vizionare completă pentru întreaga familie. Max oferă opțiuni variate de abonare, inclusiv un abonament cu publicitate, pentru a le permite utilizatorilor să se bucure de miile de ore de conținut la un preț mai mic.
|
Ce poți să urmărești în mai pe Max
SPECIALS – adică nu trebuie să le ratezi :)
1972 a fost un an esențial pentru Ilie Năstase: a câștigat primul său US Open și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului, devenind primul jucător din istorie clasat în fruntea clasamentului ATP. Prin imagini de arhivă fascinante și interviuri exclusive cu nume mari din lumea sportivă, documentarul explorează personalitatea sa complexă, momentele de glorie, controversele care i-au marcat cariera și impactul avut asupra tenisului. Fermecător și generos, dar în egală măsură provocator și excentric, Mr. Nice'n'Nasty a scurtcircuitat standardele rigide după care funcționa sportul alb în anii '70, devenind primul său rockstar autentic. Documentarul „Nasty”, o coproducție HBO Documentaries Europe și Libra Films, va fi pe Max pe 24 mai.
„Call me country: Beyoncé și Renașterea Nashville” („Call me country: Beyoncé and Nashville’s Renaissance”) va fi pe Max pe 24 mai. Producția explorează definiția în continuă evoluție a muzicii country, subliniind impactul lui Beyoncé asupra industriei, în timp ce artiștii de culoare din Nashville continuă să lupte pentru vizibilitate.
Pe 26 mai, urmărești „Gaga Chromatica Ball” pe Max! Filmat în LA, acest spectacol vizual și auditiv o prezintă pe regina muzicii pop interpretând melodii legendare în fața a peste 50.000 de mici „monștri”.
Iar pe 28 mai, Max aduce un serial documentar de neratat: „Nick & Aaron Carter: Faimă și decădere” („Fallen Idols: Nick and Aaron Carter”). Documentarul în patru părți analizează viețile, carierele și relațiile lui Nick și Aaron Carter, de la culmea celebrității la tragedii și evenimente care au șocat publicul.
Sport pe platforma Max - Imagine remisă în comunicat de către Warner Bros. Discovery pentru publicare și uz editorial pe HD Satelit România |
SPORT
Pe lângă miile de ore de filme, seriale, emisiuni de tip reality sau documentare, pe Max vei putea urmări și competițiile premium Eurosport!
Totul începe în mai, când Max aduce toate cele 886 de meciuri live de la unul dintre cele mai populare turnee de grand slam din lume: “Roland-Garros”. Până pe 9 iunie, fiecare punct din meciurile de simplu masculin și feminin, dublu, juniori, scaun cu rotile și legende va fi pe Max!
“Roland-Garros” va putea fi urmărit pe Max cu Extraopțiunea Sport, care le va oferi fanilor o acoperire extinsă a principalelor evenimente sportive, inclusiv turneele Grand Slam de tenis, Marile Tururi de ciclism, Cursa de 24 de Ore de la Le Mans, transmisiunile de pe Eurosport 1 și Eurosport 2 în direct și multe altele. Extraopțiunea Sport va fi disponibilă dacă este adăugată la orice abonament de bază.
Producții originale HBO pe platforma Max - Imagine remisă în comunicat de către Warner Bros. Discovery pentru publicare și uz editorial pe HD Satelit România |
FILME
Pe 21 mai, Max aduce unul dintre cele mai așteptate filme ale anului: „Dune: Part Two”. Filmul explorează călătoria mitică a lui Paul Atreides, care face echipă cu Chani și Fremen pentru a se răzbuna pe conspiratorii care i-au distrus familia. El trebuie să aleagă între iubirea vieții lui și soarta universului și încearcă să oprească un viitor terifiant pe care doar el îl vede.
Dune II pe platforma Max - Imagine remisă în comunicat de către Warner Bros. Discovery pentru publicare și uz editorial pe HD Satelit România |
Dune II pe platforma Max - Imagine remisă în comunicat de către Warner Bros. Discovery pentru publicare și uz editorial pe HD Satelit România |
Dune II pe platforma Max - Imagine remisă în comunicat de către Warner Bros. Discovery pentru publicare și uz editorial pe HD Satelit România |
Pe 24 mai, vedem „Un om bun” („A Good Person”) pe Max. Daniel o întâlnește pe Allison, o tânără care a fost implicată într-o tragedie inimaginabilă, în urma căreia a murit fiica lui. În timp ce Daniel încearcă să-și crească nepoata și Allison caută izbăvire, cei doi descoperă că prietenia și speranța pot să înflorească în cele mai neașteptate locuri.
Pe Max, fiecare abonat va mai putea urmări multe alte filme, printre care „Polițistul meu” („My Policeman”), în care faimosul artist Harry Styles joacă alături de Emma Corrin și David Dawson, „Treisprezece vieți” („Thirteen Lives”) și „Samaritan”.
Branduri în platforma Max - Imagine remisă în comunicat de către Warner Bros. Discovery pentru publicare și uz editorial pe HD Satelit România |
EMISIUNI
Reality, lifestyle, home & deco, cooking, investigație, Max aduce toate emisiunile captivante din portofoliul televiziunilor Discovery, TLC, HGTV, Investigation Discovery, Food Network și multe altele. Începând de pe 21 mai, abonații Max vor putea face binge cu emisiunile care au cucerit întreaga lume!
„90 de zile până la nuntă” („90 day fiancé”) este una dintre cele mai longevive și populare emisiuni de dating: cetățeni americani își caută jumătatea în afara Statelor Unite ale Americii și au doar 90 de zile să se cunoască mai bine, să locuiască împreună și să ia decizia de a se căsători. Începând de azi, sezoane întregi sunt disponibile pe Max.
„Dermatologie de top” („Dr. Pimple Popper”) o aduce pe celebra Dr. Sandra Lee, cunoscută ca Dr. Pimple Popper pe Max! Cazuri medicale interesante, unice și povești de viață impresionante vor putea fi urmărite pe Max episod după episod.
Știați că pescuitul de crabi este una dintre cele mai periculoase meserii din lume? De acum, puteți urmări poveștile captivante ale celor mai profesioniști pescari de crabi din lume și pățaniile lor pe apă, reușitele și eșecurile în sezoanele disponibile pe Max.
Ce înseamnă „Goana după aur” („Gold Rush”)? Care sunt secretele căutătorilor de aur, cât pot câștiga și ce sacrificii trebuie să facă? Se estimează că în America este aur încă nedescoperit în valoare de aproximativ 3 trilioane de dolari! Iar cei mai cunoscuți căutători de aur sunt hotărâți să găsească cele mai multe pepine! 11 sezoane ale emisiunii vor fi pe Max!
Pasionații de mașini îi pot vedea pe maeștrii automobilelor în 25 de sezoane ale emisiunii „Mașini pe alese” („Wheeler Dealers”), numai pe Max!
SERIALE
Pe 26 mai, Adult Swim aduce pe Max un nou sezon din „Aventurile mele cu Superman” („My Adventures with Superman”). Clark, Lois și Jimmy sunt trei tineri care încearcă să afle cine sunt, cine vor să fie și își salvează orașul. Clark și-a ascuns superputerile toată viața, însă acum trebuie să le folosească ca să mențină ordinea în Metropolis, în timp ce se îndrăgostește de Lois.
De la creatorii Roberto Aguirre-Sacasa (Riverdale) și Lindsay Calhoon Bring (The Chilling Adventures of Sabrina), pe Max sunt „Micuțele mincinoase: Școala de vară” („Pretty Little Liars: Summer School”). Acest serial de tip slasher cu acțiunea plasată în universul Pretty Little Liars.
Max va aduce noi episoade din „Hacks”. Comedianta veterană Deborah Vance (Jean Smart) și-a croit drumul ani de zile pe o scenă dominată de bărbați și a obținut o rezidență în Las Vegas, un brand de succes de obiecte de lux și sponsorizări rentabile. Dar managerul ei îi face cunoștință cu o scenaristă tânără, Ava (Hannah Einbinder). Cele două trebuie să lase deoparte diferențele ca să-și salveze carierele.
De reamintit ca platforma Max este disponibila si prin intermediul operatorilor de cablu tv. De exemplu, aici gasiti detalii despre Max prin intermediul Digi România.
Se poate partaja contul cu utilizatori din altă țară? Dacă da, profilul existent în altă țară va avea audio în limba țării respective?
@Nicu
Se poate. Mergea și până acum pe varianta HBO Max, merge și azi pe varianta Max. Mai exact, merge de câțiva ani, de când UE a obligat furnizorii de astfel de servicii, dacă acestea sunt plătite, să le pună la dispoziție abonaților și când aceștia sunt în vacanță / acum că se oferă un deget și clientul (ruda de fapt, sau amicul) ia toată mâna este altceva. Oficial/inițial îți apare mesaj că serviciul nu este disponibil dar practic îți permite autentificarea (și apoi funcționează).
Partea a doua: nu. La fel ca în România, engleză (de fapt probabil pista audio originală, că poate unele filme sunt în alte limbi). Și subtitrări în română și engleză.
Daca e interesat de o țară din afara UE, că nu a specificat, nu cred că merge. De exemplu, în Anglia nu mergea cu cont de HBO MAX de la Digi România, cu net de la furnizori din UK.
La Spania mă refer, nu au fost deloc interesați când le-am dat HBO Max cu audio engleză și subtitrare română, vor audio latino sau castellano.
@Nicu
Doar UE, da (deci Spania da, UK nu).
Nu se poate adauga extraoptiunea Sport. Ea nu e disponibila pentru Romania.
Ba este disponibilă opțiunea Sport și pentru România, sunt doar niste erori temporare.
Cum era pe HBO MAX (adică până ieri):
• plăteai doar ~17 lei pe lună dacă ți-ai luat HBOMAX la lansare și nu ai dat cancel
• plăteai ~25 lei pe lună dacă nu aveai reducerea de mai sus, ăsta era prețul standard gen
• aveai acces la 4k și Dolby Atmos/Dolby Vision/HDR
• puteai sa faci stream pe 4 dispozitive
• puteai sa faci cat download vrei
Cum e acum le MAX (de azi înainte):
• sunt 3 planuri cu 3 preturi diferite.
A. 25 lei, cat era și cel vechi DAR ACUM ARE RECLAME, deci dai bani și vezi reclame, poți să vezi pe 2 dispozitive simultan. In plus calitatea e maxim full HD. Deci mare downgrade, dai aceeași bani și ai o calitate video mai slabă plus reclame ȘI NU AI POSIBILITATEA SA DESCARCI NIMIC.
B. 35 lei, mai scump ca cel vechi și primești mai puțin. Calitatea video doar full HD (înainte era 4k la 25 lei) măcar aici nu ai reclame și poți să descarci 30 de chestii
C. 50 lei, cel mai scump și premium plan. Aici primești ce aveai înainte pentru doar 25 lei/17 lei adică 4k, Dolby Atmos/Dolby Vision/HDR, stream on 4 devices și 100 downloads.
O mica mențiune, cei care plăteați 17 lei o să continuați cu prețul ăsta până la data de 23 iulie 2024 când prețul va fi de ~ 24 lei. Deci și pentru noi se scumpește și cel mai important, nu ai acces la 4k și celelalte perks. Abonamentul tau e al doilea, cel de 35, deci ți s-au luat beneficiile pe care le aveai înainte și te pun să plătești mai mult
Ce luai înainte cu 25 lei acum iei cu 50 și ce luai înainte cu 17 lei acum iei cu 24 DAR FĂRĂ 4K, STREAM ON 4 DEVICES SI 100 DOWNLOADS.
Ok, dar aveam content nou? *NU*
Contentul nou e pus sub un alt paywall de 15 lei. Deci pe lângă abonamentul de 25/35/50 lei trebuie sa mai dai 15 lei in plus că sa vezi competiții sportive gen canale Eurosport și altele.
Tot ce e nou și inclus in abonamentul de bază e că poți să vezi jocurile olimpice de la Paris
Deci plătim mai mult pentru același content, iar contentul nou e pus în spatele unei alte taxe.
Pai si continutul de la Discovery, plus cel reality, nu e suplimentar? Era si înainte?
La Netflix pe abonamentul cel mai mic nu ma pot uita simultan decât pe un televizor. Daca sunt in sufragerie si vreau sa vad ceva pe Netflix, nu pot daca se uita sotia la Netflix in dormitor in acelasi timp. Bine ca nu au facut si la MAX la fel, macar MAX a dat 2 vizionari simultane la abonamentul cel mai mic.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.