vineri, 14 iunie 2024

Eurosport transmite Cursa de 24 de Ore de la Le Mans în acest weekend

Cea mai importantă cursă de anduranță a anului din lumea motorsportului se vede în direct la Eurosport și pe Max sâmbătă și duminică (15 și 16 iunie). După sesiunile de antrenamente și calificări de miercuri și joi, 62 de mașini din trei clase diferite vor intra în cursă în weekend pentru 24 de ore pline de acțiune pe circuitul legendar de la Le Mans, anunță Warner Bros Discovery printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Eurosport transmite Cursa de 24 de Ore de la Le Mans în acest weekend - Imagine remisa in comunicat de către Warner Bros Discovery pentru publicare pe HD Satelit

Clasa regină, Hypercar, va fi formată din 23 de mașini, inclusiv Ferrari-ul AF Corse #51 câștigător anul trecut. Mai mulți producători ca oricând vor fi aliniați la start în acest an: Cadillac, Porsche, Toyota, BMW, Lamborghini, Alpine sau Peugeot. Mașina #6 Porsche Penske Motorsport va pleca din pole-position după ce a fost cea mai rapidă în sesiunea Hyperpole, fiind urmată pe grilă de cele două Cadillac Racing #2 și #3 și de campionii en-titre de la Ferrari AF Corse.

16 echipaje vor forma clasa mijlocie LMP2, formată din mașini identice Oreca 07-Gibson, cu #14 AO by TF în pole-position. Nu în ultimul rând, 23 de echipaje sunt înscrise în clasa LMGT3, marcând trecerea la mașini GT3 în locul vechilor GTE. Și la această clasă, diversitatea de producători este remarcabilă: Aston Martin, BMW, Ford, Ferrari, McLaren, Lamborghini, Lexus, Chevrolet sau Porsche – toate se vor lupta pentru a trece linia de sosire pe locul 1. Din pole-position va pleca #70 Inception Racing cu un McLaren 720S GT3 Evo.

Echipa dedicată de comentatori Eurosport va fi alături de telespectatori pe întreaga durată a cursei, alături de experți precum Tom Kristensen, poreclit Mr. Le Mans.

Startul cursei de 24 de ore se dă sâmbătă, 15 iunie, la ora 17:00, în direct la Eurosport 1 și pe Max, unde fiecare abonat Max își poate adăuga Extraopțiunea Sport și va avea acces la fiecare minut al unora dintre cele mai urmărite competiții sport live din tenis, ciclism, motorsport și multe altele!

Expertul Eurosport, Tom Kristensen, de 9 ori câștigător al cursei, a răspuns la câteva întrebări înaintea competiției:

S-a ridicat clasa hypercar la înălțimea așteptărilor, după trei ediții precedente în care a evoluat la Le Mans?

Da, cred că hypercar-urile s-au ridicat la așteptările publicului. Am văzut asta la toate cursele din WEC, care atrag spectatorii. Cred că am avut 80.000 la Spa luna trecută, 70.000 la Imola, unde am fost și eu. Cu siguranță clasa s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Există atracție la nivel de public, dar și la nivel de producători, știm că vor mai apărea și alții.

Totuși, trebuie mereu să ascultăm opiniile tuturor. Se va vorbi despre echipe care nu câștigă. Am văzut deja oameni dezamăgiți în această săptămână. Vor continua să lucreze și să îmbunătățească rezultatele sau se vor retrage?

Există un balans cu privire la aceste lucruri, însă pentru spectatorii și fanii care vin din întreaga lume este grozav. Cred că anul acesta cursa va fi și mai bună decât cea din 2023.

De ce este Le Mans atât de atractiv pentru piloți, mai ales pentru cei veniți din Formula 1?

Mereu există o atracție specială pentru Le Mans, inclusiv de la piloți de Formula 1. Cred că orice pilot vrea să vină și să concureze la Le Mans. Știm, de exemplu, despre Max Verstappen, campionul mondial de Formula 1. Știm că el vrea să vină aici. Mi-a spus chiar mie la finalul sezonului trecut: „curând voi veni și eu la Le Mans”. Nu sunt surprins că vedem piloți de Formula 1 participând, pentru că este cea mai mare cursă din lume.

Mai avem aici încă un personaj grozav, cu care veți vedea un interviu pe Eurosport sâmbătă: Valentino Rossi. Am vorbit cu el și i-am spus că e grozav că, după ce și-a încheiat cariera în motociclism, a devenit atras de cursele de mașini și mi-a spus „stop, oprește-te, nu a fost așa”. Mi-a spus: „am dorit mereu să devin pilot de curse. Am făcut karting, iar apoi tatăl meu m-a pus pe o motocicletă și am devenit multiplu campion mondial.” Acum el e aici, știți că a testat chiar și mașini de Formula 1.

Dar iată, numai doi piloți veniți din Formula 1 au reușit să câștige cursa în ultimii zece ani, deși mulți au încercat. Nu este ușor. E vorba de Fernando Alonso și Nico Hulkenberg, doi piloți foarte buni care încă sunt doriți în Formula 1.

Care este cea mai mare fascinație a ta vizavi Le Mans?

Noaptea. Și spiritul, istoricul, moștenirea acestor curse. Dar dacă mă axez pe pilotat, e vorba de noapte. Pilotatul noaptea, mai ales pe ploaie, care se preconizează că va veni și în această ediție, este cu siguranță cea mai mare provocare din motorsport. Circuitul este mult mai sigur decât în trecut, proaspăt asfaltat, cu mai puține bălți care se formează, însă rămâne cea mai mare provocare.


Niciun comentariu despre subiectul „Eurosport transmite Cursa de 24 de Ore de la Le Mans în acest weekend”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile