Prime Video anunță că va implementa îmbunătățiri semnificative ale experienței utilizatorilor, menite să aducă mai multă simplitate în navigarea pe această platformă de streaming. Aceste actualizări, care vor fi lansate global cu efect imediat și vor deveni disponibile pentru toți utilizatorii în săptămânile următoare, promit să faciliteze accesul la conținut și să personalizeze recomandările pentru fiecare utilizator în parte.
Odată cu aceste îmbunătățiri, utilizatorii vor putea naviga mai ușor prin conținutul disponibil. Recomandările personalizate, alimentate de inteligența artificială generativă, vor permite descoperirea rapidă a filmelor și serialelor care corespund preferințelor individuale, reducând timpul petrecut în căutarea conținutului dorit. În plus, Prime Video facilitează identificarea rapidă a filmelor și serialelor disponibile fără costuri suplimentare pentru membrii Prime, precum și a celor noi care pot fi închiriate sau achiziționate. De asemenea, utilizatorii vor putea gestiona mai ușor abonamentele suplimentare.
Kam Keshmiri, VP de Design la Prime Video, a precizat: „Suntem atenți și analizăm feedback-ul: pentru noi este clar că mulți dintre clienți caută o experiență de streaming mai intuitivă. Cu îmbunătățirile aduse experienței utilizatorilor, clienții vor avea acces la o destinație de divertisment ușor de navigat, unde pot descoperi titluri noi și se pot bucura de favoritele lor, precum și să se aboneze sau să schimbe abonamentele suplimentare cu doar câteva clicuri. Cel mai important, pot face acest lucru folosind un singur login.”
Actualizările de interfață Prime Video
1. Bară de navigare cu conținut divers și acces rapid la titluri prin rotație în slider
La deschiderea Prime Video, utilizatorii vor vedea o nouă bară de navigare, care include destinații special create precum Home, Movies, TV Shows, Sports și Live TV, precum și abonamente active, cum ar fi Max sau Paramount+. Aceasta le permite să navigheze după tipul de conținut.
O nouă destinație „Prime” va fi, de asemenea, disponibilă în bara de navigare, permițând utilizatorilor să răsfoiască filme, seriale, sporturi și transmisiuni liniare disponibile fără costuri suplimentare pentru membrii Prime. Aici, utilizatorii pot găsi și informații despre alte beneficii Prime disponibile în țara lor.
Imediat sub bara de navigare, slide-ul va prezenta prin rotație conținut ce poate fi vizionat cu un abonament, închiriat sau cumpărat, precum și o gamă de promoții, inclusiv oferte pentru membri Prime și pachete de abonamente.
2. Explorarea și gestionarea abonamentelor suplimentare
Utilizatorii vor putea acum să răsfoiască, să se aboneze și să gestioneze abonamentele suplimentare direct din bara de navigare. În SUA, utilizatorii pot explora peste 100 de abonamente suplimentare selectând „Subscriptions”. Aici, pe lângă cele la care s-au abonat deja, utilizatorii pot găsi noi opțiuni recomandate în mod unic pe baza preferințelor lor, a închirierilor anterioare și a istoricului de vizionare. Va afișa de asemenea oferte și pachete de abonamente reduse de la servicii terțe, toate într-un singur loc.
3. Recomandări îmbunătățite și claritate în privința conținutului inclus în abonamentul Prime
Îmbunătățirile aduse funcțiilor de personalizare, create cu ajutorul inteligenței artificiale generative, vor face mai ușor găsirea conținutului cel mai relevant pentru utilizatori.
Vizionatorii pot găsi colecții „Made for You” în secțiunile Movies și TV Shows. În loc să arate conținut din abonamente specifice și opțiuni de achiziție diferite, Prime Video va simplifica lucrurile grupând titlurile adaptate intereselor specifice.
4. Experiență de streaming simplă și intuitivă
Noile animații, tranzițiile line între pagini și efectele de zoom sunt câteva dintre îmbunătățirile lansate pentru o experiență de streaming plăcută.
Când folosesc un dispozitiv pentru living, conținutul video va rula pe slide prin rotație pe măsură ce utilizatorii decid ce să vizioneze, creând o experiență de navigare captivantă. Pe destinația Live TV, televiziunile recomandate 24/7 vor începe să ruleze automat. Acestea vor continua să ruleze pe măsură ce utilizatorii trec la vizionarea pe tot ecranul sau ies pentru a căuta alte televiziuni.
Prime Video va optimiza experiența pe toate dispozitivele, inclusiv pe modelele mai vechi.
Cel mai prost stau la traducerea în limba română a filmelor și serialelor non-americane.Interfața era ok și pana acum.Hbo sau skyshowtime stau mult mai prost la capitolul asta.Au seriale și filme produse de ei ,de 3 sau 4 ani pe platforma ,care nu sunt subtitrate inca.Dau senzația ca nu ii interesează prea mult zona noastră.
Ar putea sa foloseasca inteligenta artificiala pentru a adauga subtitrari in limba romana la filmele si serialele care nu sunt traduse. Ar fi mai bine decat deloc.
Păi sunt și la început. Importante la fiecare platformă sunt exclusivitățile, și au și ei exclusivității lor, care nu sunt pe altă platforme. Eu când mă abonez la o platformă de streaming, mă abonez ca să văd ce mă interesează în acel moment, ce au ei și nu au alții, apoi mă abonez la alta până văd tot ce mă interesează, și tot așa mai departe.. înainte ma abonam la toate și mi am dat seama că nu am timp să văd totul de pe toate, așa că mă abonez pe rând. Deci de aceea spun că nu există una mai bună sau alta mai rea. bună e cea la care te abonezi în acel moment și vezi și te interesează și nu găsești la alții.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.