joi, 29 august 2024

Audiențele celui de-al optulea sezon al reality show-ului „Insula iubirii”

Cel de-al optulea sezon al reality show-ului Insula Iubirii s-a dovedit a fi un succes la nivel național, captând atenția unui număr impresionant de telespectatori. Emisiunea, difuzată pe Antena 1, a adunat sute de mii de români în terasele din întreaga țară, un fenomen până acum rezervat doar competițiilor sportive majore, precizează Antena Tv Group printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Audiente "Insula Iubirii", sezonul 8 - Imagine remisă în comunicat de către Antena Tv Group pentru publicare pe HD Satelit 

Sezonul opt al Insulei Iubirii a înregistrat creșteri semnificative la toate categoriile de audiență, impunându-se în special în rândul publicului cu studii superioare. Potrivit datelor Kantar Media, acest sezon a marcat o creștere de 37% în audiență și de 25% la nivelul cotei de piață comparativ cu sezonul anterior, în rândul publicului comercial cu vârste între 21 și 54 de ani. Mai mult, finala sezonului a stabilit un record impresionant, cu un share de 32,6% pe publicul 21-54 AB, în timp ce principalul competitor, Pro TV, a atins 20,9% share, se precizează in comunicatul Antena Tv Group.

În ceea ce privește publicul urban cu studii superioare, finala Insula Iubirii a dominat categoric, cu un share de 40,9%, față de 17,2% cât a înregistrat Pro TV. Această performanță a fost completată de un reach impresionant, cu peste 8,5 milioane de români urmărind cel puțin un minut din emisiune, consolidându-și astfel poziția de lider în clasamentele de audiență pe cele mai importante segmente de public, se mai arată în comunicatul Antena Tv Group.

Insula Iubirii nu a captivat doar telespectatorii în fața televizoarelor, ci a generat și un val uriaș de reacții în mediul online. Replicile concurenților și ale ispitelor s-au viralizat rapid, ajungând să fie inscripționate pe tricouri, bijuterii și alte accesorii, ba chiar și pe tatuaje temporare. Artiști de renume precum ADDA, Connect-R, Emilian, Ioana State și Laura Giurcanu au fost fascinați de fenomen și au reacționat pe rețelele sociale, iar Jimmy Dub a lansat chiar o piesă inspirată din emisiune. Rețelele de socializare au fost inundate de conținut creat de fani și influenceri, fiecare postare referitoare la Insula Iubirii atingând milioane de vizualizări, mai precizează Antena Tv Group.

Emisiunea a avut un impact semnificativ și pe platforma de streaming AntenaPLAY, unde a adus un număr record de abonați noi. Publicul feminin a fost predominant, reprezentând 69% din audiență, iar categoriile de vârstă 35-54 de ani au constituit peste 50% din telespectatori. Majoritatea vizualizărilor au fost realizate de pe dispozitive mobile, cu Apple în frunte, demonstrând astfel adaptabilitatea emisiunii la noile tehnologii și preferințe de consum, se mai arată în comunicatul Antena Tv Group.

Un alt record a fost înregistrat la nivelul castingului pentru noul sezon, unde în mai puțin de o lună au aplicat peste 1500 de cupluri și peste 3000 de ispite, dovedind încă o dată popularitatea imensă a emisiunii.

Emilia Vlad, producătorul general al Insulei Iubirii, alături de Alex Fotea, producătorul creativ, au subliniat complexitatea și efortul necesar pentru realizarea acestui proiect, care a devenit un test real al relațiilor, dar și al echipei de producție. Ei au mulțumit tuturor celor implicați, recunoscând că acest succes nu ar fi fost posibil fără contribuția fiecăruia.

În continuare, Antena 1 promite telespectatorilor o toamnă plină de emoții, cu premiera maraton a sezonului șapte din Asia Express, care va oferi cinci ediții consecutive, începând de duminică, 1 septembrie, de la ora 20:00.


Niciun comentariu despre subiectul „Audiențele celui de-al optulea sezon al reality show-ului „Insula iubirii””:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile