joi, 22 august 2024

Maraton de filme romantice la DIVA

La DIVA, toamna se numără... filmele romantice. Din 1 septembrie și până pe 12 octombrie, în fiecare zi (de la ora 06:00, până la ora 02:00), DIVA dă tonul toamnei cu o serie de programe speciale: grila va conține povești de dragoste TV de dimineața până seara, iar weekendul este dedicat premierelor. Mai exact, în luna septembrie, dragostea este la ea acasă pentru că DIVA a programat mai multe filme în premieră, în cadrul seriei Magnifica toamnă a filmelor. 

Printre acestea se numără povești care vor fi pe placul oricărui fan Jane Austen, filme pline de muzică și rețete delicioase, dar și aventuri romantice care au loc în țări europene cu vino-ncoa’ (Portugalia, Italia, Scoția). Mai multe detalii despre aceste premiere din seria Magnifica toamnă a filmelor, mai jos:

1 septembrie, ora 16:00 – „Dragoste și Jane” („Love & Jane”, 2024) spune o poveste cu iz supranatural și o tonă de romantism literar, care sigur va captiva orice fan Jane Austen! Lilly (Alison Sweeney) este copywriter la o agenție de publicitate din Boston și o cititoare entuziastă, care speră să devină ea însăși scriitoare, într-o zi. Asta dacă va mai termina vreodată romanul început cu ani în urmă... Eroina are parte de surpriza vieții ei când o cunoaște miraculos pe autoarea ei preferată – Jane Austen (Kendra Anderson). Spiritul acesteia o ajută pe Lilly să găsească răspunsuri la cele mai dificile întrebări, îi oferă sfaturi de modă veche (de genul „E important ca un gentleman să dețină vite”) și o ajută să-și găseacă alesul. Oare acesta va fi Trevor Fitzsimmons (Benjamin Ayres, care a mai jucat alături de Alison Sweeney în seria de filme „Misterele de la Chronicle”, difizată de DIVA în 2021)?

1 septembrie, ora 18:00 – „Mesaj pentru dl. Darcy” („Paging Mr. Darcy”, 2024). Apropo de Jane Austen, și această premieră DIVA este una dedicată scriitoarei britanice. În scenariu, Dr. Eloise Cavendish (Mallory Jansen) participă la balul Jane Austen League of America, unde speră să o impresioneze pe dr. Victoria Jennings (Carolyn Scott), pentru a obține un job la Princeton. Dar pentru asta trebuie să apeleze la ajutorul domnului Darcy a.k.a. Sam Lee (Will Kemp), care o educă apropo de costumele și cutumele de epocă. Ceva ce eroina urăște sincer: „N-o să dansez, n-o să mă deghizez și nici n-o să mă prefac a fi o eroină adolescentă, dintr-un secol apus, aflată la vânătoare de soți”, proclamă sus și tare Eloise, într-o secvență delicioasă din poveste. Evident, situația va fi alta, până la final...

7 septembrie, ora 16:00 – „Dragoste la soare („Love in the Sun”, 2019). Alana (Emeraude Toubia), creatoarea unei aplicații de întâlniri, are păreri ferme despre dragoste, dar o călătorie în Florida natală – unde vrea să-și anunțe tatăl (Shawn Christian) că a fost cerută în căsătorie – amenință să le submineze. De ce? Pentru că aici dă peste fostul ei iubit din liceu, Kai (Tom Maden). Actorul Shawn Christian a creat povestea din film inspirat de o expeeriență prin care a trecut în Hawaii și spune că are destule idei pentru o serie de filme cu aceleași personaje.

8 septembrie, ora 16:00 – „Un strop de Portugalia” („A Pinch of Portugal”, 2023). Îți plac emisiunile culinare? Atunci sigur te vei delecta cu această premieră marca DIVA, axată pe o emisiune al cărei prezentator își dă demisia! Cu cine e înlocuit celebrul și temperamentalul chef Dean (Darren Day)? Cu ajutorul de bucătar Anna (Heather Hemmens), care se trezește că e noua față a formatului și ținta tuturor privirilor. Și nu doar ale telespectatorilor, ci și ale cameramanului Russ (Luke Mitchell) și administratorului unei piețe portugheze – Lucas (Duarte Gomes).

8 septembrie, ora 18:00 – „Dragoste la Veneția” („A Very Venice Romance”, 2023). Amy Bellafarr (Stephanie Leonidas) caută un bucătar pentru a crea rețete delicioase, cu suplimentele nutriționale vândute de compania ei de Health & Wellness. Îl abordează pe Marcello Favero (Raniero Monaco Di Lapio), un chef italian care o refuză. Pentru a-l convinge, Amy se înscrie la școala lui de gătit, din Veneția. Filmul promite să ne prezinte mâncarea sănătoasă cu alți ochi și să ne trimită într-o vacanță italiană virtuală.

15 septembrie, ora 16:00 – „Idilă scoțiană” („A Scottish Love Scheme”, 2024). Lily (Erica Durance) călătorește în Scoția cu mama ei și se reîntâlnește cu Logan (Jordan Young), un prieten din copilărie. Niciunul nu-și dă seama că mamele lor le-au aranjat întâlnirea... 

15 septembrie, ora 18:00 – „Dragoste la podgorie” („Napa Ever After”, 2023). Și pasinații de Chardonnay vor găsi ceva pe placul lor, printre premierele DIVA din septembrie. Mai exact, filmul de față, în care avocata Cassandra (Denise Boutté) moștenește de la bunica ei o podgorie în Napa Valley și încearcă să o aducă la gloria de altădată cu ajutorul lui Alec (Colin Lawrence), un văduv local. Renovarea trebuie să fie gata înainte de nunta prietenei ei, Lena (Tiffany Yvonne Cox), deci presiunea e maximă.

22 septembrie, ora 16:00 – „O viitoare stea” („Making Waves”, 2023). Amelia (Holland Roden) lucrează la o casă de discuri și merge la un festival, pentru a semna un contract cu o trupă nouă. Acolo, își dă seama că solistul este iubitul ei din adolescență, Will (Corey Cott). Promitem că filmul e perfect pentru amatorii de festivaluri!

22 septembrie, ora 18:00 – „Ca într-un film romantic” („Roadhouse Romance”, 2021). Callie (Lauren Alaina, care este și cântăreață în realitate și își dovedește din plin talentul, în câteva scene) se întoarce din armată și își dă seama că orașul ei natal s-a schimbat, că fostul ei iubit are pe altcineva și că restaurantul tematic al familiei ei are probleme. Iar regizorul Luke (Tyler Hynes) i-ar putea aduce salvarea – chiar dacă nu este fan al muzicii country.

29 septembrie, ora 16:00 – „Zi în aer liber” („Field Day”, 2023). Văduva Jen Davis (Rachel Boston) se mută înapoi în orașul natal și redescoperă dragostea, în persoana profesorului de sport Dan Aldridge (Benjamin Ayres). Cei doi ajung să se cunoscă după ce eroina se înscrie în organizația părinților și profesorilor și i se repartizează organizarea unui eveniment urât de toată lumea: Field Day. Aviz amatoarelor de evenimente care decurg fără obstacole: acest film s-ar putea să vă crească nivelul de stres!

29 septembrie, ora 18:00 – „Îndrăgostită de antrenor” („Fourth Down and Love”, 2023). În această ultimă premieră DIVA din septembrie, Erin (Pascale Hutton) își revede iubitul din liceu, Mike (Ryan Paevey), la antrenamentul fiicei sale. Fost jucător de fotbal american, Mike se recuperează după o accidentare și această reîntâlnire promite să le schimbe amândurora viața.

Așa cum spuneam mai sus, maratonul de filme romantice și premiere Magnifica toamnă a filmelor, difuzat din 1 septembrie de DIVA, va continua până pe 12 octombrie, în fiecare zi (de la ora 06:00, până la 02:00). Și, având în vedere varietatea poveștilor de dragoste incluse în serie, este ocazia perfectă – credem noi – pentru a te încărca cu energie pozitivă, peisaje însorite și idei de rețete delicioase, la începutul toamnei!




Niciun comentariu despre subiectul „Maraton de filme romantice la DIVA”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile