În perioada 16 – 22 septembrie 2024, DIGI lansează campania „DIGI Days”, prin care abonații existenți pot beneficia de un discount de 50% în primele 6 luni consecutive. Promoția este valabilă doar online, pe site-ul DIGI.ro sau prin intermediul aplicației mobile și se adresează clienților rezidențiali care doresc să adauge pachete noi, extraopțiuni sau să facă upgrade la serviciile existente, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
„DIGI Days” - Imagine remisă în comunicat de către Digi pentru publicare pe HD Satelit |
În această săptămână, clienții care aleg să își porteze numărul de telefon în rețeaua mobilă DIGI pot accesa pachetul Nelimitat la un preț special de 2,5 euro/lună (TVA inclusă). Această ofertă le permite utilizatorilor să beneficieze de date mobile și minute nelimitate în rețelele naționale fixe și mobile, SMS-uri în rețeaua DIGI, precum și 3.000 de minute internaționale în principalele rețele mobile din SUA, Canada și UE.
Pentru cei interesați de soluții superioare de conectivitate, pachetul de internet fix Fiberlink 500 Mbps este disponibil la un tarif de 15 lei/lună (TVA inclusă), iar pachetul Fiberlink 1000 Mbps, cu viteze de până la 940 Mbps, poate fi accesat la un cost de 20 lei/lună (TVA inclusă). Abonații la televiziune digitală și analogică pot beneficia de tarife între 13 și 15 lei/lună (TVA inclusă), în funcție de configurația pachetului selectat, iar abonamentul Digital SkyShowtime este oferit la 19 lei/lună (TVA inclusă).
Campania „DIGI Days” este disponibilă exclusiv online și este destinată abonaților existenți care doresc să achiziționeze noi servicii, să facă upgrade la un pachet superior sau să activeze o extraopțiune TV. Reducerea de 50% este aplicată pentru primele șase luni la serviciile și extraopțiunile suplimentate pe durata campaniei, pentru contracte încheiate pe o perioadă de 24 de luni. Promoția nu se aplică echipamentelor achiziționate și nu se cumulează cu oferta de cumpărare în rate a telefoanelor.
DIGI este unul dintre operatorii importanți de telecomunicații din România, furnizând servicii de televiziune prin cablu și satelit, internet fix, telefonie mobilă și fixă. Compania este lider pe piața furnizorilor de televiziune prin cablu, internet fix și telefonie fixă, potrivit datelor publicate de ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații). DIGI oferă servicii în România, Spania, Italia și se pregătește să lanseze servicii electronice în Portugalia și Belgia.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.