vineri, 20 septembrie 2024

Eurosport și Max transmit campionatele mondiale de ciclism

Între 22 și 29 septembrie, Campionatele Mondiale de ciclism se văd în direct la Eurosport și pe platforma de streaming Max, anunta Warner Bros. Discovery Romania printr-un comunicat remis către HD Satelit.

Ciclism - Imagine remisa in comunicat de către Warner Bros. Discovery Romania pentru publicare / uz editorial pe HD Satelit 

Cei mai buni cicliști ai lumii se întrec în competiția desfășurată în acest an la Zurich, în Elveția. Campionatele Mondiale reprezintă unul din ultimele obiective mari ale anului pentru elita sportului, iar nume mari sunt pe listele de start.

Programul ediției din acest an începe cu probele de contratimp individual transmise de Eurosport 2 duminică, 22 septembrie. Cursele categoriilor U23 și de juniori urmează luni și marți, iar miercuri se desfășoară proba mixtă de contratimp pe echipe. Probele pe șosea încep cu juniorii joi, 26 septembrie, și culminează cu weekendul 28-29 septembrie, când sunt programate cursele elitelor, transmise de Eurosport 1.

Ciclism - Imagine remisa in comunicat de către Warner Bros. Discovery Romania pentru publicare / uz editorial pe HD Satelit

Remco Evenepoel este marele favorit în contratimpul individual masculin și totodată campionul mondial en-titre, în timp ce alți favoriți ai probei sunt Joshua Tarling, Filippo Ganna, Primoz Roglic, Stefan Kung, Edoardo Affini sau Brandon McNulty. Traseul de 46,1 km din jurul Zurich propune și o cățărare scurtă în partea de mijloc, cu rampe de până la 8-9%. Aceasta este prezentă și în proba feminină, unde Grace Brown, Lotte Kopecky, Demi Vollering, Ellen van Dijk sau campioana en-titre Chloe Dygert pot emite pretenții la medalia de aur.

Cursa masculină pe șosea îl vede revenind într-o competiție de mare anvergură pe Tadej Pogacar. Slovenul, câștigător al Giro d’Italia și Turului Franței în acest an, poate fi avantajat de traseul de 273,9 km care începe la Winterthur și se termină la Zurich. Pogacar este astfel omul de urmărit de pe o listă de start ce îi mai conține pe campionul de anul trecut, Mathieu van der Poel, pe Remco Evenepoel și Primoz Roglic.

În proba feminină, Lotte Kopecky va încerca să-și apere titlul câștigat în 2023 în fața altor favorite precum Demi Vollering, Kararzyna Niewiadoma sau veteranele Marianne Vos și Elisa Longo Borghini.

Ciclism - Imagine remisa in comunicat de către Warner Bros. Discovery Romania pentru publicare / uz editorial pe HD Satelit


Programul complet al probelor:

22 septembrie, 13:00 – Contratimp individual, Elita feminină – Eurosport 2

22 septembrie, 15:45 – Contratimp individual, Elita masculină – Eurosport 2

23 septembrie, 10:15 – Contratimp individual, Juniori masculin – Eurosport 1

23 septembrie, 15:45 – Contratimp individual, U23 masculin – Eurosport 1

24 septembrie, 09:30 – Contratimp individual, Junioare feminin – Eurosport 1

25 septembrie, 15:00 – Contratimp pe echipe, Mixt – Eurosport 1

26 septembrie, 11:00 – Cursa pe șosea, Junioare feminin – Eurosport 1

26 septembrie, 15:15 – Cursa pe șosea, Juniori masculin – Eurosport 1

27 septembrie, 13:45 – Cursa pe șosea, U23 masculin – Eurosport 1

28 septembrie, 13:45 – Cursa pe șosea, Elita feminină – Eurosport 1

29 septembrie, 11:30 – Cursa pe șosea, Elita masculină – Eurosport 1

Toate probele se văd în direct și integral pe Max.


Niciun comentariu despre subiectul „Eurosport și Max transmit campionatele mondiale de ciclism”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile