miercuri, 18 septembrie 2024

Grupul DIGI continuă să sprijine accesul la educație în cadrul inițiativei „Școala fără Pauză”

Grupul DIGI își continuă implicarea în susținerea educației pentru tinerii din zonele rurale defavorizate, prin parteneriatul cu Băneasa Shopping City și Asociația Banca de Bine, în cadrul inițiativei „Școala fără Pauză”. Ajunsă la a patra ediție, campania are misiunea de a preveni abandonul școlar și de a asigura elevilor un parcurs educațional neîntrerupt, oferindu-le astfel șansa de a-și dezvolta întregul potențial, anunță compania DIGI printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Banner Campanie "Școala fără Pauză" - Imagien remisă în comunicat de către DIGI pentru publicare pe HD Satelit

De-a lungul anilor, această inițiativă a demonstrat că sprijinul constant și bine direcționat poate reduce semnificativ rata abandonului școlar. Prin eforturile comune ale partenerilor, mii de copii au rămas conectați la educație și și-au dezvoltat abilități esențiale pentru integrarea socială.

În acest an, până pe 24 decembrie, cei care doresc să contribuie la acest demers sunt încurajați să doneze articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și dispozitive tehnologice în stare bună, curate și funcționale. Colectarea donațiilor are loc la cele șase puncte special amenajate „Școala Fără Pauză”, situate în centrul comercial Băneasa Shopping City. Aceste donații vor ajunge în școli din zece județe unde resursele pentru educație sunt limitate sau inexistente: Teleorman, Giurgiu, Prahova, Ialomița, Suceava, Olt, Vaslui, Dâmbovița, Mureș și Hunedoara.

În acest context, România se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate de abandon școlar timpuriu din Uniunea Europeană, situându-se la 16,6%, în timp ce media europeană este de 9,5%. Elevii din mediile defavorizate sunt primii afectați, de multe ori fiind nevoiți să abandoneze școala din cauza neacoperirii nevoilor de bază. În acest al patrulea an de desfășurare a campaniei „Școala fără Pauză”, partenerii își continuă eforturile de a reduce fenomenul abandonului școlar și de a oferi copiilor o șansă reală la educație.

În pragul noului an școlar, campania a pregătit și distribuit 1.000 de ghiozdane noi, complet echipate cu materiale didactice esențiale pentru participarea la cursuri. Scopul acestui gest este de a sprijini cât mai mulți copii din medii dezavantajate să poată continua să meargă la școală. Prin inițiativa „Școala fără Pauză”, se dorește promovarea ideii că fiecare persoană poate contribui la schimbări pozitive prin gesturi mici și acțiuni colective.

Campania și-a demonstrat impactul de-a lungul anilor. La finalul ediției anterioare, peste 8.000 de copii au beneficiat de ajutorul necesar pentru a-și continua studiile, iar 150 de unități de învățământ au fost dotate cu cărți și echipamente electronice, îmbunătățind astfel condițiile de învățare.

Grupul DIGI rămâne dedicat acestui demers, considerând că educația este un drept fundamental și baza unei societăți echitabile. Este conștient de provocările pe care le întâmpină copiii din familiile vulnerabile și, împreună cu partenerii săi, se angajează să le ofere o șansă la o educație de calitate și la un viitor mai bun.

Această campanie se înscrie în seria inițiativelor de responsabilitate socială ale Grupului DIGI, parte a axei #DIGIEdu, care urmărește diminuarea decalajelor educaționale și crearea de oportunități egale pentru dezvoltarea și integrarea socio-profesională a elevilor din mediul rural.


Despre Grupul DIGI

DIGI este un jucător de top pe piața de telecomunicații din România, având o poziție dominantă pe segmentele de internet de bandă largă, servicii de televiziune (pay-TV) și telefonie fixă. Cu operațiuni în România, Spania, Italia, precum și cu planuri de extindere în Portugalia și Belgia, DIGI oferă soluții de conectivitate și comunicații bazate pe rețele moderne de fibră optică și tehnologii de ultimă generație. Printr-o ofertă diversificată de conținut radio și TV, care include sport (Digi Sport), știri (Digi24), filme, documentare și servicii de streaming prin Digi Online, compania își propune să ofere clienților săi o experiență de conectivitate completă.

Despre Băneasa Shopping City

Băneasa Shopping City este liderul pieței românești în sectorul de fashion și entertainment, oferind un mix unic de branduri internaționale și locale, alături de restaurante, cafenele și zone de divertisment precum MaxFun, MaxBet și Cineplexx. Acest mix de facilități face din Băneasa Shopping City o destinație exclusivistă pentru shopping, relaxare și divertisment în România.

Despre Asociația Banca de Bine

Banca de Bine este o organizație non-guvernamentală dinamică, dedicată ajutorării copiilor din medii defavorizate, pentru a le oferi acces egal la educație și oportunități de dezvoltare. Funcționând pe bază de voluntariat, cu accent pe transparență și integritate, Asociația susține campanii umanitare și conectează asociații non-profit, companii, donatori și beneficiari, cu scopul de a contribui la un viitor mai bun pentru cât mai mulți.


Niciun comentariu despre subiectul „Grupul DIGI continuă să sprijine accesul la educație în cadrul inițiativei „Școala fără Pauză””:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile