Astăzi îți voi explica cum să îmbunătățești imaginea televizorului cu Android TV, urmând câțiva pași simpli. Rezultatul va fi o imagine mult mai vibrantă, cu culori mai intense și un negru mai profund. Nu este vorba despre o calibrare a televizorului (care poate fi de exemplu realizata acasă prin teste AVS HD 709 - căutați pe Youtube), ci pur și simplu despre obținerea maximului de performanță în ceea ce privește calitatea imaginii. Personal, consider că pot obține o îmbunătățire cuprinsă între 25% și 50%, mai ales în conținutul 4K cu HDR sau HLG.
Uniunea Europeană a impus producătorilor de televizoare să limiteze consumul de energie din rațiuni ecologice, o inițiativă lăudabilă. Cu toate acestea, poate vreau să îmi testez televizorul la capacitatea sa maximă. Ce se poate face în acest caz? Soluția este simplă. Reglementările UE se referă la limitarea consumului de energie în utilizarea obișnuită, acasă sau în alte locații, dar nu și la modul de expunere din magazine.
Așadar, de ce să nu profităm de acest mod de expunere, activând modul "Shop" sau "Magazin" pentru a beneficia de cea mai bună calitate a imaginii chiar acasă?
Eu am testat acest lucru pe un televizor TCL cu Android TV și Direct LED, model 2024. Nu exclud ca această metodă să fie aplicabilă și altor modele de televizoare cu Android TV sau chiar televizoare cu alte sisteme de operare. Totuși, unii producători ar putea restricționa utilizarea modului "Shop" acasă. De exemplu, în unele cazuri, comutarea în acest mod poate duce la resetarea setărilor după câteva minute, ceea ce ar face această opțiune impracticabilă pentru uzul casnic.
Considerații tehnice
Înainte de a-ți arăta cum se face această schimbare, este important să ții cont de câteva aspecte tehnice. Există opinii teoretice conform cărora utilizarea modului "Shop" pentru perioade lungi poate accelera uzura ecranului. Totuși, pe forumuri, nu am întâlnit cazuri de utilizatori care să fi avut probleme din această cauză, ci mai degrabă confirmări că nu au întâmpinat dificultăți (de exemplu, cineva a folosit televizorul în modul "Shop" timp de patru ani fără probleme). Cu toate acestea, este bine să fii conștient de acest potențial risc tehnic.
Modul "Magazin" nu reprezintă doar un profil de imagine în care luminozitatea, culorile sau contrastul sunt setate la niveluri maxime. Acesta este un mod de funcționare care nu prea poate fi obținut prin ajustări manuale sau prin profilurile predefinite din secțiunea de imagine a meniului televizorului. Din experiența mea, chiar dacă am încercat să cresc la maximum setările de luminozitate, contrast și iluminare de fundal în modul Home pentru a replica performanțele modului Shop, nu am reușit să obțin același nivel de ieșire. Diferența vine din faptul că firmware-ul controlează hardware-ul televizorului într-un mod diferit între modurile Shop (Magazin) și Home (Acasă).
Atunci când vizitezi un magazin de electronice și observi un televizor expus, probabil ai remarcat că imaginile afișate sunt extrem de luminoase, cu culori vibrante și un contrast impresionant. Aceasta nu este o întâmplare, ci rezultatul activării modului "Shop" sau "Retail" al televizorului. Acest mod este special creat pentru a pune în valoare capabilitățile vizuale reale ale ecranului, atrăgând atenția clienților și oferindu-le o imagine cât mai impresionantă. Dar ce se întâmplă, din punct de vedere tehnic, atunci când acest mod este activat și de ce imaginea televizorului este mai bună?
Modul "Shop" sau "Retail" este un profil de funcționare special conceput pentru televizoare, destinat expunerii acestora în magazine. Scopul setării este de a maximiza performanțele vizuale ale ecranului, astfel încât să capteze atenția cumpărătorilor. În această setare, televizorul rulează la capacitate maximă.
Spre deosebire de modul standard de utilizare pentru acasă, în care consumul de energie și protecția ecranului sunt priorități, în modul "Shop" accentul este pus pe performanța vizuală maximă. Acesta este conceput pentru a funcționa într-un mediu iluminat puternic, cum sunt magazinele, și pentru a compensa lumina ambientală intensă, astfel încât imaginea să fie clară și captivantă.
În modul "Shop", multe dintre setările de economisire a energiei (sau toate) sunt dezactivate, pentru a permite televizorului să ruleze la capacitate maximă. Aceasta include funcții precum reducerea automată a luminozității în funcție de lumina ambientală sau diminuarea luminozității pentru a prelungi durata de viață a ecranului.
În acest mod, circuitul de alimentare trebuie să furnizeze mai multă energie pentru a susține performanțele ridicate ale ecranului. Consumul de energie crește, mai ales datorită utilizării intensive a luminii de fundal și a procesării video suplimentare. De aceea, acest mod consumă mai multă energie, ceea ce poate duce la facturi mai mari la electricitate.
În plus, imaginea obținută în modul "Magazin" este adesea prea luminoasă și contrastantă pentru un mediu casnic, unde condițiile de iluminare sunt mai reduse și unde un echilibru al culorilor este mai plăcut ochilor pe termen lung. Din acest motiv, producătorii recomandă utilizarea unor moduri mai echilibrate, precum "Filmmaker", "Cinema" sau "Standard", pentru vizionarea obișnuită.
Activarea modului "Shop" sau "Retail" pe televizor nu ar trebui, în mod normal, să ducă la pierderea garanției, atât timp cât funcțiile respective fac parte din setările standard ale dispozitivului. Aceasta este o funcție preinstalată de producător și destinată utilizării televizorului în medii de expunere, cum ar fi magazinele. Deși garanția nu ar trebui să fie afectată de simpla activare a acestui mod, dacă televizorul se deteriorează din cauza utilizării prelungite la setări maxime (cum ar fi luminozitatea ridicată), producătorii ar putea argumenta că deteriorarea s-a produs din cauza unei utilizări necorespunzătoare, ceea ce ar putea complica procesul de revendicare a garanției. Este întotdeauna recomandat să citești termenii și condițiile garanției televizorului pentru a verifica dacă există excepții legate de utilizarea anumitor moduri de operare.
Cum se comută în modul "Magazin"?
Este relativ simplu sa comutați în modul Magazin un televizor TCL cu Android Tv. Accesați:
WOW!!!! Multumesc, am facut asa la un model tot 2024 de TLC si se vede mai bine decat LG-ul meu model 2023 !!!!
E normal, TCL e numarul 2 mondial dupa Samsung. Daca o tine tot asa va fi number one.
Dacă consumă mai mult, are contrast prea mare și accentuează uzura, ce rost are să activăm așa ceva? Modurile normale sunt suficiente. Am văzut tv-uri expuse care aveau culori prea saturate.
Exact asta e smecheria. Modul Shop nu are culori saturate, cum ai da din meniu, ci vibrante. E cu totul altceva. Vibrant nu inseamna saturat, ci faptul ca nu sunt sterse culorile, iar negrul e negru! Incearca si vei vedea diferenta, e uriasa!
Am testat si eu, ma si miram eu ca televizorul meu nu se vede asa cum se vedea cand l-am ales in magazin, am crezut ca am nimerit eu unul mai prost. O sa il las asa, sunt foarte incantat de cum se vede, parca mi-am cumparat OLED :))))) ! Multumesc pentru pont.
La LG nu merge pentur acasa, am testat acum si spune ca reseteaza TV-ul daca il trec pe modul Magazin.
Anonim, LG nu are Android Tv, are webOS.
Am dat 300 euro pe tv TLC de 55 inch, daca ma tine 5 ani in loc de 10 ani cu imagine asa superba, nici nu imi pasa, iau altul!!! e mult mai ieftin decat sa iau OLED!!!! :)))
Modul Retail oferă o calitate a imaginii mult mai bună decât modul Home care este mult estompat fata de Retail. Cu privire la uzura mai rapidă a componentelor, precum retroiluminarea, poate la modelele LCD mai vechi. Eu stiam de asta de mai multi ani, mi-a zis un amic, si continui să folosesc de atunci acest mod pentru că prefer o imagine mai buna. Am setat asa de vreo 3 ani televizorul si nu are nimic, merge perfect ca in prima zi.
Si eu folosesc modul Shop pentru jocuri pe PS5, pentru filmari 4k HDR de pe Youtube si pentru canale 4K, pentru aceste utilizari, modul Shop este pur și simplu fantastic. iar pentru filme 4K HDR pe Netflix, Disney+ si alte platforme HDR, diferenta e foarte sesizabila.
E normal sa se vada mult mai bine, deoarece Modul retail utilizează o setare maximă de luminozitate, care poate ajunge la valori de 400-500 cd/m2, față de setările standard de 150-200 cd/m2 din modul Home. Am testat modul Retail pe mai multe modele QLED și OLED. Deși pe QLED diferența de luminozitate e spectaculoasă, pe OLED am observat un risc crescut de burn-in, în cazul imaginilor statice pe durate lungi. În retail mode, input lag-ul tinde să fie mai mic datorită setărilor optimizate pentru fluiditate. Modul Retail pe televizoarele QLED tinde să folosească local dimming la maxim, ceea ce ajută la obținerea unui negru aproape perfect. Modul Retail poate afisat o temperatură de culoare rece (peste 8000K), în timp ce în modul Home, temperatura este mai apropiată de standardul D65 (6500K), deci s-ar putea sa fie mai liniștitoare pentru ochi imaginea cu modul Home. Acum, fiecare cu prefera...
Utilizarea modului Retail crește consumul de energie cu aproximativ 30% față de modul Home, pentru o dublare a calitatii imaginii. Mi se pare o afacere buna, mai ales ca eu consider că, in cazul televizoarelor moderne, Direct Led, lansate de cativa ani, e la nivel de legenda urbana teoria cu uzura accentuata daca folosesti televizorul pe Magazin Mode. Cum am spus, folosesc non-stop de 3 ani televizorul in modul Retail si nu are nicio urma de uzura vizibila pe ecran. Poate se aplica teoria cu uzura la televizoarele OLED, dar la OLED nu vad de ce ai folosi Retail/ Shop mode, ca se vede deja super luminos si cu contrast orice televizor OLED.
Am incercat si eu, se vede intradevar remarcabil in modul asta shop. Dar parca, în modul shop, se supra accentueze și partea de sunet, cu un volum pre-setat la niveluri mai ridicate și cu un bass mai mare? Sau mi se pare mie?
Pe Samsung zice ca dupa 5 minute se reseteaza imaginea :(
Nici Samsung nu cred că are Android TV. Cred că doar TLC, Sony și altele.
marketingul foloseste supraVoltarea ledurilor fortand iluminarea fundalului , logic se va vedea mult mai bine ducand arderii baretelor led in 2-3 ani.adica exact cand iese din garantie.avantaj celor cu extragarantie sau celor care nu stau mult la tv zilnic.
Nu e niciun supravoltaj, anonim. Funcționează la capacitatea maximă de fabrica, dar nu depășește. Iar chestia ca se arde e o invenție. Nu există dovezi. Eu ,cel puțin , în 10 ani de lucrat in service tv, nu am avut niciun televizor ars din cauza că a fost folosit in modu lStore.
Din moment ce este oferit de către producător pentru activare din meniul oficial și public al televizorului, nu poate produce rău, producătorul nu ar fi atât de fraier încât să își distrugă televizoarele și să le repare in garanție din cauza propriului software, terminați cu basmele, este doar un mod care consumă mai mult curent și atât, și oferă o imagine mai bună.. iar ei au fost nevoit să introducă această limitări din cauza uniunii europene care impune tot felul de limitări ecologice aiurea. Am televizor care funcționează în modul de magazin de șase ani, din prima zi când lam cumpărat, minim 8 ore pe zi, și jmi merge perfect.
Este valabil pentru toate televizoarele, pentru că toate au un mod ACASA și un mod MAGAZIN
Pentru anonim de mai sus, cica nu sunt saturate, sunt vibrante. :)) Era un oled deschis la un post de sport sibera meci de fotbal. Gazonul avea un verde de imi ardea retina. Nu credeam ca un oled se poate vedea asa mizerabil. Daca asta înseamnă mod retail, mai bine pas.
Nu spune nimeni că nu au toate mod acasă și mod magazin, dar din păcate, nu la toate poate fi folosit modul magazin pentru utilizarea acasă, deoarece modul magazin doar afișează niște demo uri și atât și resetează setările după un interval de timp. Testat pe LG. Pe când pe Android TV nu e problema asta, doar te avertizează când îl pornești că este pe modul magazin, în rest funcționează toate funcțiile din modul acasă pe modul magazin, dar cu imagine mai bună.
Multe mărci de televizoare folosesc Android TV sau Google TV ca sistem de operare. Printre cele mai cunoscute se numără:
1. Sony – A fost unul dintre primii producători care au integrat Android TV și, ulterior, Google TV în modelele lor premium și de gamă medie.
2. Philips – Oferă Android TV pe multe dintre televizoarelor sale inteligente, în special cele din gama medie și premium.
3. TCL – Aceasta marcă chineză a adoptat Android TV și Google TV pentru multe dintre modelele sale, inclusiv cele accesibile ca preț.
4. Hisense – Deși Hisense folosește mai multe sisteme de operare pe televizoare, unele dintre modelele lor sunt echipate cu Android TV.
5. Sharp – În anumite piețe, televizoarele Sharp vin cu Android TV preinstalat.
6. Xiaomi – Foarte populară pentru televizoarele accesibile cu Android TV, Xiaomi oferă o gamă largă de modele.
Mai sunt televizoare cu Android TV și de la Panasonic, Toshiba, Kivi, JVC, Nokia, Panasonic , Skyworth, Vizio, Thomson, si altii.
Culorile vibrante și cele saturate se referă la aspecte diferite ale modului în care percepem culorile, deși deseori termenii sunt folosiți împreună pentru a descrie culori intense.
Culorile vibrante se referă la culori care par pline de energie, puternice și luminoase. Ele atrag atenția și dau impresia de dinamism, fiind asociate cu o intensitate vizuală ridicată. Vibranța este mai degrabă legată de modul în care o culoare "iese în evidență" și cât de "vie" pare.
Culorile saturate se referă la puritatea sau intensitatea unei culori. O culoare saturată nu este diluată cu alb, negru sau gri, ceea ce înseamnă că este la maximum din punct de vedere al intensității. O culoare nesaturată este mai "spălăcită" sau palidă, având un amestec cu alte nuanțe neutre.
Pe scurt:
Vibranța se referă la cât de energică și atrăgătoare pare o culoare.
Saturația se referă la cât de pură sau intensă este culoarea fără amestecuri.
Astfel, o culoare saturată poate fi considerată vibrantă, dar o culoare vibrantă nu este întotdeauna saturată, deoarece vibranța depinde și de alți factori, cum ar fi luminozitatea sau contrastul din contextul în care este folosită.
Nu se observă la fel în modul retail, acolo diferența principală este un alb mai strălucitor și un negru mai profund. Totuși, cât de dificil poate fi să folosești telecomanda timp de un minut ca să verifici cum arată pe acest mod? Nu are rost să discutăm în teorie dacă nu ești măcar curios să testezi. Îți ia mai mult timp să scrii aici decât să comuți pe modul retail.
De ce să verificăm în 5 minute când putem dezbate teoretic toată seara? E mai distractiv asa, să ne contrazicem, și așa nu am ce face, e duminică seara. :)))
Mda...
Modifica titlul, l-ai scris gresit trebuia TCL in loc de TLC
Mulțumesc Gabriel, am modificat.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.