miercuri, 2 octombrie 2024

Interviu de colecție cu unul dintre cei mai respectați maeștri bucătari, Chef Joseph Hadad, la Antena Stars

Un interviu deosebit urmează să fie difuzat la Știrile Antena Stars, cu nimeni altul decât Chef Joseph Hadad, unul dintre cei mai respectați maeștri bucătari. Acest interviu promite să ofere o privire în viața unui om care, de-a lungul unei cariere impresionante 50 de ani (dintre care 28 de ani în România), a devenit un nume de referință în gastronomie. Deși mulți dintre noi îl cunoaștem pentru preparatele sale rafinate și talentul incredibil în bucătărie, Chef Hadad și-a deschis sufletul în fața camerelor de filmat, povestind despre momentele dificile și deciziile care i-au marcat parcursul, anunță Antena Tv Group într-un comunicat remis către HD Satelit România.

Joseph Hadad și Geanina Ilies - Imagine remisă in comunicat de către Antena TV Group pentru publicare pe HD Satelit

Hadad a vorbit despre începuturile sale modeste, când, la doar 15 ani, și-a făcut debutul în bucătărie, chiar dacă tatăl său nu avea prea mari speranțe legate de succesul său. Cu ambiție și determinare, s-a înscris la un curs intensiv, unde a învățat atât teoria, cât și practica necesare pentru a deveni un bucătar desăvârșit. Acea educație timpurie a pus bazele unei cariere extraordinare, pregătindu-l pentru provocările pe care avea să le înfrunte mai târziu.

Un moment cu adevărat interesant al interviului este povestea modului în care Chef Hadad a ajuns să fie „adoptat” de România, o țară care avea să joace un rol esențial în viața sa. Totul a început cu o nuntă în Israel, unde a impresionat un proprietar de restaurant care i-a oferit oportunitatea de a veni în România. În 1995, când a ajuns pentru prima dată la Otopeni, țara era încă marcată de perioada post-revoluționară, iar atmosfera era una sumbră. În ciuda acestor dificultăți, Hadad a reușit să schimbe peisajul gastronomic local cu preparate inovatoare, cum ar fi foie gras cu smochine și sos de cireșe amare, lăsându-i pe clienți fără cuvinte.

Pe lângă succesul profesional, Chef Hadad a vorbit și despre momentele grele din viața sa personală. Cel mai mare regret al său este că nu a reușit să petreacă suficient timp cu familia din cauza angajamentelor profesionale. Trecerea in neființă a soției sale a fost un moment devastator, dar Hadad a decis să își dedice toate eforturile pentru a-și crește copiii. A povestit cu emoție despre cum și-a crescut fiica cea mare, Lipaz, care acum s-a mutat în Israel, amintindu-și cât de mult s-a implicat în viața ei de la o vârstă fragedă.

Acest interviu promite să fie o incursiune în viața unui om care a știut să transforme provocările în lecții de viață. Interviul va fi difuzat la Știrile Antena Stars, care sunt prezentate de Geanina Ilieș, de luni până vineri, de la ora 09:00, care include o serie de interviuri de colecție. Cu siguranță va fi o poveste pe care nu trebuie să o ratați.


Niciun comentariu despre subiectul „Interviu de colecție cu unul dintre cei mai respectați maeștri bucătari, Chef Joseph Hadad, la Antena Stars”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile