Începând din această toamnă, SkyShowtime va lansa un nou tip de abonament, Premium, inclusiv în Romania. Noul abonament Premium va fi fără reclame, va oferi și conținut în 4K UHD, posibilitatea de a viziona simultan pe mai multe dispozitive și opțiuni extinse de descărcare.
SkyShowtime - Imagine remisă de către compania Digi printr-un comunicat anterior, pentru publicare/ uz editorial pe HD Satelit România |
Ce oferă abonamentul Premium?
Prin abonamentul Premium, utilizatorii vor avea acces la filme și seriale populare Ultra HD, cu imagini detaliate și captivante. Titlurile incluse în 4K vor reflecta cele mai bune producții de la Hollywood și nu numai. Printre acestea se numără:
„Mission: Impossible - Dead Reckoning” – un blockbuster ce aduce aventură și acțiune de top.
„Star Trek: Strange New Worlds” (Sezonul 2) – pentru fanii SF, seria promite noi explorări și povești interstelare.
„Kung Fu Panda 4” – continuarea îndrăgită a seriei animate, perfectă pentru toată familia.
„Frasier” (Sezonul 2) – un clasic al comediei readus la viață pentru noile generații.
„Tulsa King” (Sezonul 2) – un serial de dramă captivant, plin de întorsături neașteptate.
„Yellowstone” – toate cele cinci sezoane ale serialului fenomen vor fi accesibile în format 4K UHD.
„Lioness” (Sezonul 2) – o serie exclusivă care explorează noi misiuni și provocări.
Abonamentul Premium, pe lângă eliminarea reclamelor, permite streaming pe cinci dispozitive simultan și va oferi posibilitatea de a descărca până la 100 de titluri pentru vizionare offline (din care doar 30 de lungmetraje pot fi descărcate pentru fiecare cont de abonat la un moment dat).
Un alt aspect este disponibilitatea largă a abonamentului Premium, pe care SkyShowtime îl va lansa în peste 20 de țări, inclusiv România, Spania, Suedia, Danemarca și multe altele, începând cu 29 octombrie.
Comparație între abonamentele SkyShowtime
Practic, SkyShowtime va avea trei variante de abonament: abonamentul Premium se alătură opțiunilor deja existente, Standard cu publicitate și Standard (actualul Standard Plus, cel fără reclame).
1. Standard cu publicitate
- Publicitate: Include publicitate de la terți și trailere promoționale de la SkyShowtime.
- Calitate video: HD.
- Calitate audio: Standard.
- Streaming simultan: Permite un singur dispozitiv.
- Descărcări: Nu oferă opțiunea de a descărca fișiere pentru vizionare offline.
2. Standard
- Publicitate: Fără reclame de la terți, însă include trailere promoționale SkyShowtime.
- Calitate video: HD.
- Calitate audio: Standard.
- Streaming simultan: Permite vizionarea pe două dispozitive în același timp.
- Descărcări: Posibilitatea de a descărca până la 30 de fișiere, inclusiv filme și episoade.
3. Premium
- Publicitate: Fără reclame de la terți (însă probabil include trailere promoționale SkyShowtime - încă neprecizat).
- Calitate video: maxim Ultra HD 4K (deși nu se specifică dacă sunt incluse și tehnologiile HDR sau Dolby Atmos, chiar si așa, această noutate le va permite consumatorilor să se bucure de o calitate vizuală superioară celei HD actuale)
- Calitate audio: Suportă sunet până la 5.1, pentru o calitate audio mai bună.
- Streaming simultan: Permite vizionarea pe până la cinci dispozitive simultan, ideal pentru familii.
- Descărcări: Oferă până la 100 de descărcări, dar un maximum de 30 de lungmetraje, pentru vizionare offline.
Prețul pentru abonamentul Premium va începe de la 8,99 EUR, prețul pentru Standard începe de la 5,99 EUR și prețul pentru abonamentul Standard cu anunțuri începe de la 3,99 EUR. Prețurile vor varia în funcție de piață.
Abonații SkyShowtime vor beneficia de o selecție variată de conținut. În următoarele luni, sunt programate lansări ale unor titluri foarte așteptate precum „A Quiet Place: Day One”, „Kung Fu Panda 4”, dar și noi episoade din „Landman”, „Lioness” (sezonul 2) și „The Day of the Jackal”. Această diversitate de titluri vine din parteneriatele pe care SkyShowtime le are cu mari case de producție precum Paramount Pictures, Universal Pictures, Nickelodeon și Peacock. Aplicația SkyShowtime este disponibilă pe iOS, Android, tvOS, Android TV, Google Chromecast, televizoare LG și Samsung și direct pe site-ul SkyShowtime.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.