luni, 4 noiembrie 2024

Documentarul local "Marcel Iureș prezintă Enigmele României", episodul 3 din sezonul 2

Pe 5 noiembrie, la HISTORY Channel este programat al treilea (și ultimul) episod al sezonului 2, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Al treilea și ultimul episod din sezonul 2 al documentarului local Marcel Iureș prezintă Enigmele României este programat marți, 5 noiembrie, de la ora 21:00. HISTORY Channel a ales să spună, cu ajutorul lui Marcel Iureș (73 de ani), totul despre iubirea interzisă a cântăreței Maria Tănase, care a fost îndrăgostită de un spion. Această filă de istorie cercetează o nouă enigmă fără răspuns din istoria țării noastre: a făcut și Maria Tănase spionaj? 

Cunoscută drept „pasărea măiastră”, Maria Tănase a fost o Edith Piaf autohtonă: cântecele, vocea și frumusețea ei i-au cucerit atât pe români (inclusiv cei din contemporaneitate), cât și publicul internațional. Dar viața ei de poveste a avut și o latură mai sumbră, din cauza relațiilor ei pasionale, uneori cu persoane nepotrivite. 


În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cântăreața s-a îndrăgostit nebunește de un jurnalist francez – Maurice Nègre; au fost nedespărțiți timp de aproape 3 ani. Ce nu știa ea era că Nègre făcea spionaj, în România: mai întâi, pentru Franța, apoi pentru Marea Britanie (care pe atunci era aliată cu Germania lui Hitler). Maurice aduna informații secrete adesea prin intermediul persoanelor influente din cercurile Mariei, și le transmitea inamicilor României. Inevitabil, asta a apropiat-o pe cântăreață de un univers clandestin și periculos. 

Maurice a fost arestat și condamnat la 10 ani de închisoare. Profund tulburată, Maria și-a vândut bijuteriile și blănurile, pentru a mitui oficialii și a-l scoate din închisoare. Germanii au șantajat-o și i-au cerut să lucreze pentru ei, în schimbul promisiunii de a-l elibera. Aceleași presiuni au venit și din partea britanicilor, iar diva s-a trezit prinsă în mijlocul unui război clandestin. 

În cele din urmă, Nègre a fost eliberat și s-a întors în Franța, iar cei doi îndrăgostiți nu s-au mai văzut niciodată. Dar chiar și mult după încheierea relației lor, suspiciunile de spionaj au continuat să planeze asupra Mariei Tănase. Despre toate acestea discută, în acest episod, istoricul Stejărel Olaru, Mădălin Voicu Jr. (Pianist al Operei Naționale București) cântăreața Loredana Groza.

Fiecare episod al documentarului local marca HISTORY Channel îmbină interviuri cu istorici și experți, imagini uimitoare și narațiuni captivante, pentru a crea o experiență de vizionare imersivă. Sezonul 2 din Marcel Iureș prezintă Enigmele României a avut 3 episoade: misterele din primele două au fost despre Barbu Catargiu, primul prim-ministru al României moderne (în 1862) și aparițiile OZN de pe teritoriul românesc (care au avut loc în 1968, 1989 și 1992).

Prima serie a producției a fost lansată în toamna lui 2023 și a avut 6 episoade.


2 comentarii despre subiectul „Documentarul local "Marcel Iureș prezintă Enigmele României", episodul 3 din sezonul 2”:
Anonim

FRUMOASE DOCUMENTARE are History Channel România.Dar...în 1938 NU IZBUCNISE ÎNCĂ al Doilea Război Mondial...Cred că e doar o eroare...de o cifră....

HD Satelit România

Am corectat, mulțumesc frumos.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile