Cel mai nou proiect original semnat Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Iubire cu parfum de lavandă, ce a avut premiera aseară, la Antena 1, i-a captivat pe telespectatori încă de la primele episoade, impunându-se ca lider detașat de audienţă, la nivelul tuturor categoriilor de public. Peste 1.2 milioane de telespectatori la nivel naţional au urmărit aseară premiera producţiei ce aduce în prim plan o poveste originală de iubire, în care doi oameni maturi, captivi în lumi complet diferite, au şansa unui nou început împreună, dincolo de toate greutăţile din vieţile lor. Penultimul episod Lia – Soţia soţului meu s-a aflat și el ȋn topul preferinţelor publicului comercial feminin, anunță Antena TV Group printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Toate imaginile din acest articol au fost remise în comunicat de către Antena Tv Group pentru publicare pe HD Satelit România |
Astfel, conform Kantar Media, primele două episoade ale serialului Iubire cu parfum de lavandă, creat de Ruxandra Ion și Radu Grigore, difuzate ȋn intervalul 21.47 – 00.04, au condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani cu 4 puncte de rating și 17.7% cota de piaţă, urmate de Pro TV cu 3.8 puncte de rating și 16.7% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează și la nivelul publicului urban, acolo unde serialul de la Antena 1 conduce clasamentul cu 5 puncte de rating și 17.2% cota de piaţă, fiind urmat de Kanal D cu 3.4 puncte de rating și 11.5% cota de piaţă și de Antena 3 CNN cu 3.1 puncte de rating și 10.5% cota de piaţă, dar și la nivelul publicului naţional, acolo unde Iubire cu parfum de lavandă conduce clasamentul audienţelor cu 5.7 puncte de rating și 20% cota de piaţă, fiind urmat de Kanal D cu 3.8 puncte de rating și 13.3% cota de piaţă și de Pro Tv cu 3.3 puncte de rating și 11.6% cota de piaţă. Şi la nivelul publicului comercial feminin urban cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea serialului Iubire cu parfum de lavandă a condus clasamentul audienţelor cu 4.9 puncte de rating și 20.4% cota de piaţă, urmat de Kanal D cu 3.6 puncte de rating și 14.9 cota de piaţă și pe Pro TV cu 3.5 puncte de rating și 14.4% cota de piaţă.
Primele episoade ale celui mai nou serial original, Iubire cu parfum de lavandă i-au captivat pe telespectatori, dezvăluind o poveste plină de răsturnări de situație. Un accident de mașină le-a dat viața peste cap, Andei Moraru (Michaela Prosan), un medic respectat în comunitate, și lui Ștefan Lungu (Adi Nartea), fost fotbalist de succes din Marea Britanie. După moartea tatălui său, Anda a primit o veste neașteptată care a lăsat-o fără cuvinte: „M-a sunat un avocat. Cică tata a lăsat testament. Bunurile vor fi împărțite la toți moștenitorii”, le-a spus Anda apropiaților, șocată deoarece nu știa să aibă alte rude. Celălalt moștenitor menționat în testament este nimeni altul decât Ștefan. „Asta e casa mea!”, i-a spus Anda ferm lui Ștefan, însă acesta a contrazis-o: „Nu, este un act care demonstrează exact contrariu. Casa și moșia sunt ale mele. Nici eu nu înțeleg ce se întâmplă. Eu nici nu-l cunoșteam pe tatăl tău. Eu doar am primit un telefon și am vnit sa văd despre ce este vorba.” După discuția cu avocatul, Anda și Ștefan au primit o veste și mai surprinzătoare: „Plantația de lavandă și terenul adiacent sunt pe numele Andei Moraru, iar casa și terenul din jur sunt pe numele lui Ștefan Lungu. E legal, a fost redactat, scris datat si semnat în fața a doi martori la mine la cabinet”, le-a transmis avocatul. Ce motiv l-a determinat pe tatăl Andei să lase o parte din moștenire lui Ștefan, dar și cum vor evolua lucrurile ȋntre Anda și Ştefan, telespectatorii vor putea descoperi diseară, imediat după ultimul episod Lia – Soţia soţului meu, de la 20.30, la Antena 1.
Tot aseară, și penultimul episod al ultimului sezon Lia – Soţia soţului meu a fost prima opţiune de vizionare la nivelul publicului feminin comercial din mediul urban. Peste 1.4 milioane de telespectatori au urmărit aseară, momentele pline de suspans din penultimul episod al proiectului ce poartă semnătura Ruxandra Ion.
Astfel, conform Kantar Media, penultimul episod Lia – Soţia soţului meu, difuzat aseară ȋn intervalul 20.28 – 21.47 a condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial feminin urban cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, cu 6.5 puncte de rating şi 19.8% cota de piaţă, în vreme ce poziţia secundă era ocupată de Pro TV cu 6 puncte de rating şi 18.2% cota de piaţă. În minutul de aur, 20.54, peste 1.4 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau Lia – Soţia soţului meu.
Telespectatorii au urmărit aseară cu sufletul la gură, în penultimul episod al serialului Lia – Soția soțului meu, un nou moment tensionat marcat de încercarea disperată a lui Alice (Ioana Blaj) de a se răzbuna pe propria familie. După ce a evadat din sanatoriu, Alice, cu ajutorul lui Răzvan (Alecsandru Dunaev), reuşeşte să îl răpească pe Robi (Andrei Voicu). „Nu o să te iert niciodată pentru că m-ai trădat. De azi înainte nu mai sunt fata ta. De azi înainte nu mai ești maică-mea, nu mai avem ce să discutam. Să fii fericită cu Lia și Petru, că pe ei i-ai ales”, i-a spus Alice furioasă Otiliei (Ilinca Goia). Ce decizie va lua Petru? Îl va găsi la timp pe Robi? Ce soartă va avea Alice? Telespectatorii vor putea afla răspunsul la toate aceste întrebări urmărind ultimul episod al serialului Lia – Soția soțului meu, în această seară, de la 20.30, la Antena 1.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Femei 21-54 Urban, Urban all si National
Perioada 31 octombrie 2024
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.