România și-a consolidat prezența în turismul internațional prin participarea la cea de-a 44-a ediție a târgului World Travel Market (WTM) de la Londra, unul dintre cele mai importante evenimente din industrie, dedicat profesioniștilor din turism la nivel global. La această ediție, care s-a desfășurat în perioada 5-7 noiembrie, 35 de organizații și agenți economici români, printre care membri ai Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), au reprezentat țara, având ca scop promovarea destinațiilor românești și atragerea turiștilor străini. Standul României, organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), a oferit un spațiu de întâlnire între reprezentanții României și operatorii de turism din 184 de țări de pe toate continentele. Prezența la WTM este o tradiție pentru România, care a participat cu stand la toate cele 44 de ediții organizate până în prezent.
World Travel Market Londra - Toate imaginile din acest articol au fost remise în comunicat pentru publicare pe HD Satelit România |
World Travel Market a transformat Londra, timp de trei zile, în capitala turismului mondial, iar cifrele comunicate în cadrul evenimentului sunt semnificative: la nivel global, turismul internațional a înregistrat în acest an 1,5 miliarde de sosiri, depășind nivelurile anterioare pandemiei. Târgul a atras peste 4.000 de profesioniști din turism, reprezentând agenții de turism, touroperatori, hoteluri, companii de transport și furnizori de tehnologie, care au expus o gamă largă de produse și soluții inovatoare destinate turismului. Numărul vizitatorilor a depășit 40.000, o creștere de 7% față de ediția anterioară, care la rândul său înregistrase un avans de 22% comparativ cu 2022. Se estimează că în cadrul evenimentului au fost încheiate contracte de peste 2,4 miliarde de euro, ceea ce a adus economiei londoneze un aport financiar considerabil, de aproximativ 200 de milioane de lire sterline. Participanții au cheltuit 71 de milioane de lire sterline pentru cazare, transport și masă, generând astfel venituri indirecte importante, conform unui raport Deloitte.
În cadrul halei dedicate Europei, standul României a avut o funcționalitate îmbunătățită și o vizibilitate ridicată. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a urmărit să promoveze România ca destinație turistică de interes pentru publicul britanic, lansând, totodată, o campanie outdoor desfășurată pe autobuzele din patru mari orașe din Regatul Unit – Londra, Manchester, Birmingham și Liverpool.
Campania se desfășoară în perioada 4 noiembrie – 4 decembrie și include 150 de autobuze supraetajate în Greater London, asigurând o acoperire de 51,1% din populația capitalei britanice și peste 16 milioane de impresii vizuale. În centrul Londrei, 50 de autobuze inscripționate cu logo-ul României traversează zilnic zonele turistice și de afaceri, generând în jur de 5,6 milioane de vizualizări. În Manchester, Birmingham și Liverpool, campania se desfășoară pe 50 de autobuze regionale, atingând o rată de acoperire de 4,41% la nivel național, în scopul atragerii turiștilor din Regatul Unit.
Regatul Unit este una dintre cele mai importante piețe de turism pentru România, iar datele recente arată o creștere constantă a interesului turiștilor britanici pentru destinațiile românești. Conform estimărilor, britanicii vor realiza anul acesta peste 97 de milioane de călătorii internaționale, cu o valoare totală a cheltuielilor de 90,46 miliarde de dolari.
Interesul acestora pentru România a crescut spectaculos în ultimii ani, înregistrând o creștere de 280% în 2022 față de 2021 și un avans suplimentar de 26,5% în 2023. Turiștii britanici sunt atrași de varietatea peisajelor naturale, de oferta culturală și de oportunitățile de city-break, toate susținute de o conectivitate aeriană îmbunătățită între cele două țări.
Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în primele nouă luni ale anului 2024, România a primit 101.135 de turiști din Marea Britanie, plasând Regatul Unit pe locul cinci în rândul țărilor emitente de turiști, după Germania, Italia, Israel și SUA.
Vicepreședintele ANAT, Adrian Voican, a evaluat pozitiv standul României, descriindu-l drept echilibrat, elegant și aerisit, cu o vizibilitate excelentă datorită unei pazii luminoase bine amplasate, vizibilă din mai multe direcții. Îmbunătățirea funcționalității standului a permis o mai bună gestionare a fluxului de vizitatori, însă au existat unele dificultăți legate de accesul la internet, ceea ce a afectat prezentările digitale.
Vicepreședintele ANAT, Adrian Voican |
Voican a subliniat că, într-o lume digitală, accesul la internet de mare viteză este esențial și ar trebui îmbunătățit pentru viitoarele participări. Standul României a fost animat de dansuri populare și de prezentări tematice, iar prezența touroperatorilor, a companiilor de management al destinațiilor și a agențiilor de incoming a contribuit la crearea unei atmosfere atractive.
În cadrul strategiei de promovare, România se va concentra pe acțiuni de follow-up, inclusiv infotripuri și workshopuri destinate touroperatorilor internaționali, cu scopul de a atrage mai mulți turiști străini.
În viziunea ANAT, o abordare strategică de promovare internațională ar trebui să includă un PR internațional dedicat, prezență în mass-media și reviste de specialitate la nivel global, dar și materiale de promovare bine realizate, atât online, cât și offline.
O alocare bugetară multianuală mai consistentă este, de asemenea, necesară pentru atingerea obiectivului de 10 milioane de turiști străini pe an.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.