miercuri, 25 decembrie 2024

Telespectatorii de meciuri de fotbal piratate online, în vizorul LaLiga: amenzi de sute de euro

LaLiga își ia treaba în serios când vine vorba de protejarea drepturilor sale audiovizuale, iar pentru sezonul 2024/2025 are o „superputere” legală. 


Mai exact, a obținut autorizația de a urmări IP-urile utilizatorilor care accesează ilegal transmisii fotbalistice prin playere cu streaming utilizând tehnologia P2P, conform adslzone.net.

Dar dacă LaLiga se concentra pe blocarea serverelor care difuzau ilegal fotbalul, acum trece la nivelul următor: identificarea utilizatorilor finali care „uită” să cumpere abonamente legale. Autorizația din primăvară le permite să solicite săptămânal operatorilor de telecomunicații lista cu datele personale ale celor care accesează adresele IP dintr-o listă atent monitorizată. Astfel, nume, adrese și chiar numerele de identificare ale abonaților ar putea ajunge pe biroul celor de la LaLiga.

Scrisorile care sperie buzunarele

Strategia este simplă și, aparent, eficientă: cei depistați primesc o scrisoare în care sunt rugați să plătească o sumă „modestă” (cum ar fi peste 260 de euro) pentru a evita procesele in instanță, conform xataka.com. E ca și cum ar fi prinși cu mâna în borcanul de dulceață și li se cere să plătească tot baxul de borcane, înainte să fii tras la răspundere oficial.

Campania a început deja cu utilizatorii surprinși din primele zile ale Campionatului Național, iar LaLiga folosește un instrument software numit „Blackhole” pentru a urmări transmisiunile ilegale. Acesta detectează adresele IP ale utilizatorilor care fac parte din P2P.

Autorizația obținută de LaLiga acoperă întregul sezon 2024/2025, ceea ce înseamnă că monitorizarea va continua până în mai 2025. De asemenea, poate solicita periodic actualizarea listei de IP-uri de la operatorii de telecomunicații, printre care MásOrange, Vodafone, Digi și alții, conform cadenaser.com.

Datele furnizate includ numele și prenumele utilizatorului, adresa poștală și un act de identificare, conform piracymonitor.org . Practic, LaLiga are acum în mână un instrument foarte puternic pentru a combate pirateria, iar cei care încă speră să scape neobservați ar trebui să-și regândească alegerile.


7 comentarii despre subiectul „Telespectatorii de meciuri de fotbal piratate online, în vizorul LaLiga: amenzi de sute de euro”:
Anonim

Poate ne scrieți și sursele articolelor despre informațiile cu pirateria ca să știm dacă este o informație credibilă sau nu.

HD Satelit România

Sursele au fost precizate în paragrafe, dați click pe linkurile albastre.

Anonim

Comic, ori abuzul se duce la nivel de a distruge libertatea internetului ca oamenii pot aveea acces fara a plăti la unele servicii. IN LOC sa Va Puneți la punct securitatea , asta daca e pe bune, ne folosim de slabiciunea celor care nu isi permit să plătească. Asta se face de sni si ani de zile, pirateria a fost ignorată mult timp ,si aduce si un profit unora daca am sta sa ne gândim putin.

Anonim

Deci daca ma duc la piata trebuie sa iau la rost vanzatorul? de unde ai marfa,prezinta-mi facturile nu? asta ca sa nu fim ipocriti

Costin

În cazul serviciilor de televiziune online, este clar că nu vorbim despre o piață de legume, unde tranzacțiile sunt reglementate de reguli simple de cumpărare și vânzare.

La tv online cu plată, orice utilizator poate identifica rapid semnele unei posibile ilegalități. De exemplu, operatorii autorizați care respectă cadrul legal oferă de regulă un număr limitat de canale, de ordinul sutelor, în funcție de licențele de retransmisie obținute. În schimb, furnizorii ilegali pun la dispoziție mii de canale, inclusiv programe aparținând operatorilor concurenți, toate incluse într-o singură grilă.

Acest lucru este imposibil din punct de vedere legal, deoarece ar implica accesul simultan la licențe exclusive sau drepturi de retransmisie care nu pot fi legal deținute de o singură entitate. Adică e la mintea unui copil că un operator nu poate transmite canale premium și de la Digi, de exemplu Digi Sport, Film Now,, si de la Sky UK, gen Sky Formula 1 4K. 😂 Prin urmare, este evident că utilizatorii care aleg să achiziționeze astfel de servicii ilegale sunt pe deplin conștienți de natura acestora, mai ales în contextul în care prețurile sunt adesea mult mai mici decât cele practicate de operatorii autorizați. În acest sens, nu se poate argumenta că acești utilizatori sunt victime ale unor înșelătorii; mai degrabă, aceștia aleg în mod deliberat să susțină un serviciu care nu respectă legile privind proprietatea intelectuală și retransmisia de conținut. Restul discuției devine, astfel, irelevant, deoarece faptele vorbesc de la sine: serviciile respective sunt ilegale, iar utilizatorii sunt complici, fie că acceptă acest lucru sau nu.

Anonim

Costin, ești avocat?? Sau ce te bagi.

Costin

Nu sunt avocat, sunt jurist. Dar nu are relevanță jobul meu, acesta este opinia mea personală.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile