marți, 4 februarie 2025

„Drumul spre casă” revine cu sezonul 2 la DIVA: o nouă călătorie în timp începe pe 10 februarie!

Fanii serialului „Drumul spre casă” (The Way Home, 2023-prezent) vor avea parte de o nouă incursiune în timp, odată cu debutul sezonului doi la DIVA. Din 10 februarie, în fiecare luni seară, de la ora 20:00, vor fi difuzate noi episoade, primele două fiind disponibile chiar în seara premierei. Începând cu 17 februarie, telespectatorii vor putea urmări câte un episod nou în fiecare săptămână, la aceeași oră, anunță DIVA printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

„Drumul spre casă” revine cu sezonul 2 - Imagine remisă în comunicat de către DIVA pentru publicare pe HD Satelit

Prima parte a poveștii a urmărit-o pe Kat (interpretată de Chyler Leigh, cunoscută din „Anatomia lui Grey”), o femeie care, după ce își pierde slujba și trece printr-un divorț, se întoarce în orașul natal împreună cu fiica sa, Alice (Sadie Laflamme-Snow). Aici, cele două sunt întâmpinate de mama lui Kat, Del (Andie MacDowell, cunoscută din „Ziua cârtiței” și „Patru nunți și o înmormântare”). O descoperire magică schimbă însă complet traiectoria vieții lor: Alice cade din greșeală într-un lac și realizează că poate călători în timp. Astfel, cele trei femei ajung să navigheze trecutul, prezentul și viitorul, descoperind secretele care le leagă.

Sezonul doi vine cu și mai multe provocări și întorsături de situație. De această dată, Kat își asumă rolul de editor al ziarului local, iar investigațiile sale o conduc la un portret din 1814 care seamănă izbitor cu ea însăși. Curiozitatea o împinge într-o nouă aventură temporală, sperând să-l găsească pe fratele ei, Jacob, dispărut de multă vreme. Însă călătoria sa în trecut nu va fi deloc lipsită de pericole. Între timp, Brady (Al Mukadam) plănuiește un mod special de a o cere în căsătorie pe Kat, ceea ce complică și mai mult situația.

Pe de altă parte, Del se confruntă cu decizia dificilă de a vinde ferma familiei, în timp ce încearcă să păstreze vii tradițiile trecutului. Alice, la rândul ei, încearcă să își repare relația cu Elliot (interpretat de Evan Williams și David Webster), atât în prezent, cât și în trecut. Cele trei generații ale familiei Landry învață astfel să se împace cu trecutul și să își croiască un drum clar către viitor.

Un personaj nou care își face apariția în acest sezon este Susanna (Watson Rose), logodnica lui Jacob (Spencer Macpherson). Jacob, după ce a căzut în lacul fermecat, a fost trimis în anul 1790, unde și-a construit o viață alături de Susanna. Însă această realitate nu este pe placul lui Cyrus (Tim Post), un om de afaceri influent care este convins că Kat este o vrăjitoare.

Povestea nu se încheie aici! Sezonul trei a avut premiera în SUA pe 2 ianuarie 2025 și promite o nouă călătorie în timp, de această dată în 1974. Kat și Alice ajung în perioada în care Del (Julia Tomasone) și Colton (Jordan Doww) erau adolescenți, descoperind momente esențiale din trecutul familiei lor. Totodată, Alice leagă o prietenie neașteptată cu Evelyn (Devin Cecchetto), care îi dă peste cap întregul prezent. În același timp, relația complicată dintre Kat, Elliot și Thomas (Kris Holden-Reid) se complică și mai mult, mai ales că fiecare dintre ei trăiește într-o epocă diferită.

Nu rata premiera sezonului 2 al serialului „Drumul spre casă”, din 10 februarie, de la ora 20:00, doar la DIVA!


Niciun comentariu despre subiectul „„Drumul spre casă” revine cu sezonul 2 la DIVA: o nouă călătorie în timp începe pe 10 februarie!”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile