Google Chrome a introdus recent o funcție utilă pentru utilizatorii de dispozitive mobile: citirea cu voce a paginilor web. Această funcție este deosebit de benefică pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau de citire sau pentru cei care preferă să asculte conținutul în loc să-l citească.
Pentru a utiliza această funcție, urmați pașii de mai jos:
- Accesați pagina web dorită în browserul Chrome pe dispozitivul mobil.
- Apăsați pe cele trei puncte verticale din colțul din dreapta sus al ecranului pentru a deschide meniul.
- Selectați opțiunea "Ascultați pagina" (dacă nu va este afișată opțiunea, asigurați-vă că aveți instalată cea mai recentă versiune a browserului Chrome pe dispozitivul dvs. Android; am testat pe versiunea 133.0.6943.121, din 18 februarie 2023)
După ce ați urmat acești pași, Chrome va începe să citească conținutul paginii. Deși această voce este momentan destul de robotică, este suficient de clară pentru a înțelege textul. O bară de control va apărea în partea de jos a ecranului, oferindu-vă controale pentru redare și pauză. Această funcție vă permite să ascultați conținutul paginii chiar și atunci când ecranul este blocat sau când navigați în alte file, însă redarea se va opri dacă părăsiți aplicația Chrome. Așadar, această funcție este utilă nu doar pentru cei cu probleme de vedere, ci și pentru cei care doresc să asculte știri sau articole în timp ce își desfășoară alte activități.
Mai jos găsiți si un filmuleț.
Nu-mi apare aceasta functie si am actualizat si browserul la ultima versiune
Chrome 133.0.6943.121
Pe aceeași versiune am testat si eu. Am testat chiar pe articolul acesta si la mine funcționează.
Posibil sa fie de la versiunea Android, acum am pe telefon Android 13 si nu am actualizare nouă la el
Și eu am tot Android 13, neactualizat de vreun an. Un Xiaomi mai vechi. Încearcă să resetezi cache la browser Chrome sau chiar sa îl dezinstalezi, apoi să îl reinstalezi.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.