miercuri, 26 martie 2025

Jocuri pe televizor prin Netflix, până la sfârșitul anului 2025?

Netflix intenționează să lanseze primele sale jocuri video optimizate pentru televizoare până la sfârșitul anului 2025. Alain Tascan, președintele diviziei Netflix Games, a declarat într-o conferință desfășurată în cadrul Game Developers Conference (GDC) că noile jocuri vor fi concepute pentru a fi jucate pe televizoare inteligente și vor fi controlate prin intermediul unei aplicații de smartphone, eliminând necesitatea unui controller tradițional.


În prezent, jocurile oferite de Netflix sunt disponibile exclusiv pe dispozitive mobile (iOS și Android)

Tascan, care l-a înlocuit recent în funcție pe Mike Verdu, a subliniat că această inițiativă reprezintă o schimbare majoră în divertismentul modern și că Netflix își propune să devină un punct de referință în industria jocurilor, similar cu statutul pe care îl are deja în domeniul streamingului video. Deși platforma atrage deja între 3 și 4 milioane de jucători zilnic la nivel global, cifra rămâne mică în comparație cu platforme consacrate precum Steam, care înregistrează până la 40 de milioane de jucători simultan.

În prezent, jocurile oferite de Netflix sunt disponibile exclusiv pe dispozitive mobile (iOS și Android). Cu toate acestea, Netflix testează deja, într-o fază beta limitată la câteva țări și jocuri, posibilitatea transmiterii jocurilor mobile direct pe televizoarele inteligente (similar probabil serviciilor de jocuri în cloud). Noua etapă, descrisă de Tascan, va aduce însă jocuri special concepute pentru televizoare, care vor fi controlate prin intermediul aplicațiilor instalate pe smartphone-uri, înlocuind astfel clasicele controlere de joc.

Printre categoriile inițiale de jocuri dezvoltate special pentru televizor se află jocurile de tip Party, văzute ca o oportunitate de a crea noi experiențe sociale și interactive în cadrul familiilor sau grupurilor de prieteni. Netflix urmărește, de asemenea, să transforme televizorul într-o destinație pentru copii, oferind experiențe interactive bazate pe povești și personaje populare.

Pe termen lung, strategia Netflix Games include dezvoltarea de jocuri interactive inspirate din propriile seriale populare, cum ar fi „Emily la Paris”, dar și continuarea unor jocuri deja populare ca „Squid Games Unleashed”. Compania analizează, totodată, posibilitatea extinderii în zona jocurilor pe console și explorează utilizarea inteligenței artificiale generative pentru eficientizarea dezvoltării jocurilor.


Niciun comentariu despre subiectul „Jocuri pe televizor prin Netflix, până la sfârșitul anului 2025?”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile