Digi România a operat recent o serie de modificări în grila analogică de televiziune, observate de utilizatori din mai multe județe ale țării și semnalate pe forumul Softpedia. Aceste modificări vizează redistribuirea frecvențelor pentru numeroase canale și chiar eliminarea completă din oferta analogică a televiziunii KISS TV.
![]() |
Digi România - imagine trimisă într-un comunicat anterior pentru publicare pe HD Satelit România |
Conform raportărilor de pe forum, în rețeaua analogică din Iași au fost înregistrate următoarele mutări:
Pe 607.25 MHz (C38), în locul postului Nickelodeon a apărut Bollywood Classic.
Nickelodeon a fost mutat pe 615.25 MHz (C39), în locul canalului Minimax.
Minimax a fost relocat pe 623.25 MHz (C40), în frecvența utilizată anterior de Cartoonito.
Cartoonito a fost mutat pe 631.25 MHz (C41), în locul Digi World.
Digi World a fost repoziționat pe 639.25 MHz (C42), ocupând frecvența folosită anterior de History Channel.
History Channel a fost mutat pe 647.25 MHz (C43), în locul National Geographic.
National Geographic a fost mutat pe 655.25 MHz (C44), în locul TV Paprika.
TV Paprika a fost mutat pe 663.25 MHz (C45), în locul Trinitas TV.
Trinitas TV a fost relocat pe 671.25 MHz (C46), în locul UTV.
UTV a fost mutat pe 679.25 MHz (C47), în locul postului KISS TV.
Canalul KISS TV a fost scos complet din grila analogică și rămâne disponibil doar pe digital.
Utilizatorii din alte zone au confirmat aceleași mutări. De exemplu, în județul Ialomița au fost observate aceleași rearanjări de frecvențe, inclusiv eliminarea KISS TV din oferta analogică.
În Bihor, schimbările au fost și mai ample:
Frecvența 575.25 MHz (C34), anterior utilizată de TVR Info, a fost eliberată.
Canalele TVR Info, Pro Cinema, Cinemaraton, Film Cafe și AMC au fost repoziționate între 583.25 MHz (C35) și 615.25 MHz (C39).
Bollywood Classic a intrat pe 623.25 MHz (C40), în locul Minimax.
Posturile Nickelodeon, Minimax, Cartoonito, Digi World, History Channel și Trinitas au fost mutate între 631.25 MHz (C41) și 671.25 MHz (C46).
KISS TV a fost eliminat complet.
Alte posturi, precum UTV, Traditional TV, Hora TV, TVR Folclor, TVR Cultural, TV5MONDE, M1, Duna, ATV, RTL HU și TV2, au fost repoziționate între 679.25 MHz (C47) și 759.25 MHz (C57).
O noutate a fost activarea frecvenței 767.25 MHz (C58), unde a fost introdus canalul TVR Cluj.
Deși rețeaua analogică a DIGI pierde treptat teren în fața celei digitale, aceste ajustări arată că ea rămâne activă deocamdată.
Sursa informațiilor: postările membrilor forumului Softpedia – utilizatori precum TVKing, dincadan78 și IceCoolExtreme au furnizat detalii despre aceste modificări din diverse zone ale țării.
27 de comentarii despre subiectul „Modificări în grila analogică Digi România”.
Așa ceva in 2025 mai țin analog TV .... + pe digital dublura la aproape toate posturile care au si varianta HD ... daca ai varianta HD de ce mai ții varianta sd ?? Sa ocupe loc ???
Demult spun ca trebuie scos analogicul si dublurile. Cine mai poseda tv vechi fara tuner dvbc sa primeasca gratis receptor de la Digi. Cred ca sunt sub 15% din totalul abonatilor.
trebuie sa intelegeti ca pentru orice baba care are un televizor incompatibil cu tehnologia DVB-C , esti obligat sa ii furnizezi semnal, conform CNA, neconditionat tehnic de vreun upgrade.
de aia DiGi trage de acest analog si canalele SD
Asta nu este adevărat atuncea Orange de ce nu mai are si dubluri sd cu HD la canale pentru ca se poate dar digi nu vrea......
Si e simplu scazi prețul la digital si crești la analogic ca lumea sa ia doar digital pui analogic la 45 de lei si digital la 25 sau 30 lei si ai rezolvat treaba nu invers cum este acuma .... normal ca lumea ia cel mai ieftin
Pentru că în digital dvb-c se găsesc probleme cu macroblocurile din acest motiv se păstrează dublurile.
De grila digitala cand se mai ocupa? Din 8 canale, au introdus numai 4 momentan.
Acum două săptămâni m-am abonat și eu la tv. Aveam de ceva vreme net. Doar extraopțiunile sunt codate. CI-urile sau mediaboxuri nu vezi pentru că din 2006 spun aceiași placă. Am cerut digital și am primit analogic, chiar dacă îmi merg toate canalele. Am 3 tv 4k și unu vechi în atelier. Toate merg bine și am scanat doar cu digital.
Televiziunea analogică trebuia desființată demult. Digi doar ține frecvențele ocupate degeaba. Majoritatea persoanelor au acum TV-uri DVB-C. până și un TV low buget are tuner DVB-C https://www.emag.ro/televizor-led-star-light-80-cm-hd-clasa-f-32dm3500/pd/D13W62BBM/
Am cinci televizoare cu tuner DVB-C, dar mai am și trei modele LG mai vechi, care funcționează doar analogic. Deși au peste 15 ani, încă merg impecabil și nu m-aș îndura să le arunc. Le folosesc cu tunerul analogic în continuare. La unul dintre ele am conectat un receptor digital pe care l-am primit gratuit de la Digi, iar celelalte nu au astfel de receptoare. Nici nu aș închiria altele, având în vedere că le pornesc doar de câteva ori pe an.
Niște utilizatori teoretici, care mai există doar din greșeală de scanare. Pe scurt, grila analogică nu mai interesează pe nimeni.
Ba da, pe mine mă interesează. Televizorul meu nu are tunnner de asta digital.
Ce te împiedică să folosești tuner digital pe toate ? Poate doar dorul de imaginile analogice, cu dubluri, purici și alte bruiaje.
Pai 3 dintre televizoarele mele nu au tuner digital, cum sa folosesc ceva ce nu există?
Există. Pentru televizoarele fără tuner digital, companiile de cablu oferă în custodie receptoare digitale. Și eu folosesc așa ceva pe o plasmă din 2008.
Ești sigur? La mine in casa nu există decât unul gratis, pentru celelalte două televizoare mi-au cerut bani! Eu am nevoie de trei receptoare digitale, nu de unul, deoarece am trei televizoare analogice. întreabă i dacă nu crezi, să vezi că nu ți dau decât unul gratis!
Vă contraziceți degeaba. Chiar dacă ar scoate televiziunea analogică, tot nu ar băga mai multe televiziuni digitale în grilă, dacă ăsta e scopul discuției voastre.
Pentru Costache: ai dreptate, nu oferă decât un singur receptor gratuit, restul trebuie plătite lunar. Am mai luat eu unul suplimentar și îi plătesc lunar, dar măcar eu îl folosesc zilnic. Dacă vă scoate televiziunea analogica de pe cablu, vor trebui să oferă atâtea receptoare câte are nevoie abonatul, altfel lumea va fi nemulțumită și probabil din cauza asta nu renunță la TV analogic.
Nu-i vorba doar de scoaterea televiziunii digitale ca evoluție tehnologică firească, dar cei mai mulți consumă analogic din greșeală, nu că nu ar avea altă soluție tehnologică pe care nu și-o permit. Un compromis preferat de companiile de cablu de la noi, sub deviza "să fie pentru toți, ca să curgă banii".
Pentru Costache: cu 300-400 de lei îți iei un televizor decent. Cu reducere prin rabla și în rate dacă nu îți permiți, la preț de câteva pâini pe lună. :) Susțineți o idee absurdă până ajungeți la aberații.
Orange e din altă țară. La noi e Digi.
Da-mi și mie link de unde cumpar televizor, nu neapărat LG, cu diagonala de 140 cm, cu 300-400 lei. Că eu așa am cele 3 televizoare cu tuner analog, de 140 cm diagonala.
Îți dau linkuri câte vrei de televizoare cu diagonale cu cele analogice CRT sau de maxim 32". Un "amărât" căruia tu îi "aperi" drepturile aici nu folosește televizoare de 140 cm (nici eu nu am diagonală atât de mare, dar tot am 3-4 televizoare digitale prin casă, cumpărate de-a lungul anilor)
Nu mă interesează să mă uit la televizoare de 32 de inch, când am deja televizoare de 140 cm. Ce vrei sa fac, să le arunc și să cumpăr altele mult mai mici? Când le-am cumpărat, aveam bani, am dat 1000 de euro pe fiecare din acele televizoare, acum nu mai am bani, sunt bătrân și bolnav. Să îmi dea 3 receptoare digitale gratis și pot să închidă tot analogicul. Altfel nu sunt de acord.
Si eu NU am televizoare cu tub, am tv LCD, doar că nu au tuner digital, nu erau pe vremea aia așa răspândite tunere DVB-C in televizoare. Sunt chiar HD, dar merg pe HD doar pe HDMI. Vrei sa arunc 3 televizoare HD de 140 cm, doar că nu au tunere DVB-C? Le folosesc bine mersi pe analogic. Sau sa îmi dea gratis 3 receptoare digitale. oricum, îți garantez că nu va desființa nimeni analogicul in următorii ani, sunt multi în situația mea, care au cel puțin unul sau mai multe tv analogice LCD prin casă. Desfiinteaza doar așa experimental in anumite zone. Dacă vor face asta in zona mea, mă mut la alții și nu renunț la televizoare.
analogicu e cel mai tare
Ăsta e banc. Ce poți vedea tu în analogic pe o diagonală de 140 cm ? Niște purici mai mari ? Râzi de noi. E infinit mai bun un 81 cm in digital.
Nu e niciun banc. Eu am 69 de ani și vederea nu prea mai e buna, am nevoie de diagonala mai mare, nu mă interesează rezoluția prea mult, oricum văd în ceață și nu vad pixeli.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.