luni, 10 octombrie 2022

Orange lansează a IX-a ediție a programului SuperCoders, dedicat copiilor pasionați de tehnologie

Orange România, în parteneriat cu Fundația Orange și Simplon România, lansează cea de-a IX-a ediție a programului de educație digitală SuperCoders, dedicat copiilor cu vârste între 10-14 ani, pasionați de tehnologie. Aceștia vor participa la ateliere susținute de mentori experimentați, precum și la webinare cu unii dintre cei mai îndrăgiți influenceri. În același timp, vor avea șansa de a câștiga premii atractive, dar și unul dintre cele 50 de locuri din cadrul Academiei SuperCoders, anunță Orange printr-un comunicat remis către HD Satelit Romania.

Grupul DIGI, contribuție de 724 milioane de lei la bugetul de stat, în primele nouă luni ale anului

Grupul DIGI a virat, către bugetul de stat, 62 milioane de lei în luna septembrie, sumă ce reprezintă taxele și impozitele operațiunilor companiei de telecomunicații RCS & RDS și ale tuturor entităților din Grup, active pe piața locală. În total, în primele nouă luni ale acestui an, valoarea contribuțiilor fiscale ale filialelor din România a fost de 724 milioane de lei, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

UE a aprobat USB-C ca standardul mobil de încărcare în UE si propune noi reguli pentru repararea și actualizările telefoanelor și tabletelor

Uniunea Europeană dorește să reducă și mai mult deșeurile electronice, propunând noi reguli.

LG extinde ofertele de jocuri în cloud pe televizoarele cu webOS 6.0 și webOS 2022

Gigantul de electronice de larg consum LG Electronics extinde posibilitățile de gaming oferite de cele mai recente televizoare ale companiei menționate, adăugând noi servicii de jocuri în cloud, precum și o actualizare pentru interfața de utilizator.

duminică, 9 octombrie 2022

Programul meciurilor României în preliminariile EURO 2024

În urma tragerii la sorți pentru preliminariile EURO 2024, echipa națională de fotbal a României și-a aflat adversarele directe din această fază a competiției. Astfel, tricolorii vor fi în grupa I, o grupă mai accesibilă, care mai include Elveția,  Kosovo, Andorra, Belarus și Israel.

Lista celor 73 televiziuni Ultra HD înscrise în UHD Service Tracker de la Ultra HD Forum

UHD Service Tracker de la Ultra HD Forum a anunțat statisticile de anul acesta, care includ 241 de transmisii UHD pentru consumatori. Cu doi ani in urma erau 208 astfel de servicii Ultra HD. Dintre acestea, numărul de televiziuni Ultra HD diferite și înscrise în UHD Service Tracker de la Ultra HD Forum este de 73.

Vodafone România va elimina Insight TV din extraopțiunea 4K

Vodafone România va elimina televiziunea Insight TV din extraopțiunea 4K, începând cu luna noiembrie 2022. În pachetul Ultra HD al operatorului (extraopțiune care costă doar 1 euro lunar) vor rămâne televiziunile cu profil sportiv Prima 4K și Eurosport 4K.

vineri, 7 octombrie 2022

Noua grilă Digi Tv cablu / RCS RDS, disponibilă detaliat pe facturile abonaților

RCS RDS a remis abonaților, pe factura emisă luna aceasta, grila de programe exactă în funcție de județul abonatului la servicii de cablu tv, care va fi activa după reorganizarea grilei digitale. Așadar, veți găsi noua grilă și pozițiile exacte ale programelor chiar pe noua dvs. factură (inclusiv digitală, din contul de abonat Digi). Grila este prezentată pe ultima pagina a facturii.

Grupul Clever lansează Prima Sport 5

Grupul Clever lansează astăzi a cincea televiziune dedicată evenimentelor sportive: Prima Sport 5. Emisia va începe de la ora 21:00. 

DIGI începe procesul de reorganizare a grilei de tv cablu. Care va fi structura? Va fi adăugată o nouă televiziune Ultra HD ( Love Nature 4K ).

"Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii Nr. 190/2022, prin care Parlamentul României a modificat Legea Audiovizualului Nr. 504/2002 și a aprobării de către Consiliul Național al Audiovizualului, în ședința publică din 5 octombrie 2022, a avizelor de retransmisie, avem obligația de a modifica grila de programe TV, recepționată prin serviciul de televiziune prin cablu", anunță RCS RDS printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

O nouă emisiune la TLC: "Gastronomie de lux în Hamptons"

TLC a pregătit o nouă premieră inedită, emisiunea "Gastronomie de lux în Hamptons", începând duminică, 9 octombrie, de la ora 22:00. Următoarele episoade vor putea fi vizionate săptămânal de la aceeași oră, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

joi, 6 octombrie 2022

HISTORY Channel marchează Centenarul Încoronării prin difuzarea documentarului „Maria – Inima României”

Pentru a marca 100 de ani de la Încoronarea Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, HISTORY Channel prezintă în transmisiune specială documentarul-eveniment „Maria - Inima României” sâmbătă, 15 octombrie 2022, de la ora 22:00, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

miercuri, 5 octombrie 2022

"Mașini de milioane", din 5 octombrie, miercurea la ora 21:00, la Discovery

Ce au în comun Jeff Bezos, numeroase celebrități și cel mai important specialist ortodont din Beverly Hills? Toți îi scriu lui RD Whittington – cel care face legătura dintre cei foarte bogați și mașinile pe care cheltuiesc milioane de dolari, se arata într-un comunicat remis de Discovery către HD Satelit România. 

marți, 4 octombrie 2022

Telespectatorii din SUA preferă operatorii de televiziune cu plată cu prețurile cele mai mici

Conform studiului JD Power din acest an privind satisfacția furnizorilor de servicii de televiziune din SUA, utilizatorii de platforme de televiziune online în direct afirmă că plătesc mai puțin pentru a viziona programe tv live decât cei abonați la servicii clasice de tv cu plată, deoarece costul mediu auto-raportat pentru televiziunea prin cablu și satelit este de 110 USD (113 EUR) lunar, iar costul mediu pentru tv prin streaming este de 68 USD lunar.  Satisfacția generală este de 699 (pe o scară de 1000 de puncte) pentru tv prin cablu și satelit și 774 pentru tv prin streaming online, se arată într-un comunicat de presă al J.D. Power, un lider global în informații despre consumatori, date și analize.

Top 10 articole în ultimele 7 zile