Covorul albastru al oceanului domină majoritatea planetei noastre, dar a fost doar superficial explorat. Deși esențial pentru existența noastră și având o dimensiune covârșitoare, oceanul nu primește suficientă atenție și resurse din partea noastră. Însă tendințele încep să se schimbe și Națiunile Unite au ales ziua de 8 iunie pentru a celebra "Ziua Internațională a Oceanelor", un îndemn pentru a acorda oceanului importanța cuvenită. În acest context, Viasat Nature se alătură inițiativei prin difuzarea unei selecții speciale de programe dedicate oceanelor și ecosistemului acestora, în fiecare duminică a acestei luni, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
- Acasă
- Toate articolele
Viasat Nature marchează "Ziua Internațională a Oceanelor" cu noi serii și documentare
Cel mai recent sezon al serialului "Camera de Gardă" ajunge la final pe DIVA
Pasionații de povești medicale au ocazia să urmărească, în fiecare marți, începând cu ora 21:00, pe DIVA, noi episoade captivante din serialul "Camera de Gardă" ("Chicago Med"), care se desfășoară în Centrul Medical Gaffney din Chicago. Actualul sezon, al optulea, va ajunge la final pe 20 iunie. Seria recent finalizată în SUA, cuprinzând 18 episoade, a fost o experiență intensă pentru echipa de medici de la Gaffney, anunță televiziunea DIVA printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Fuziunea Viasat - Inmarsat a fost finalizată
După o serie îndelungată de investigații asupra fuziunii, în privința respectării legislației concurențiale, Viasat a finalizat în sfârșit fuziunea planificată cu Inmarsat. Acordul reprezintă cea mai mare consolidare a industriei sateliților de când SES a achiziționat GE Americom în noiembrie 2001, care costa compania SES suma 5 miliarde de dolari la acea vreme.
Peste 1000 de companii implicate activ în industria spațială sau conexă
Un raport al directorului general al Observatorului Eurospace arată că în prezent există, la nivel mondial, peste 1000 de companii implicate activ în industria spațială sau conexă. Mai mult, datele arată că fondurile recente totale acumulate de acești peste 1000 jucători din industria spațială depășesc 44,5 miliarde de euro.
BBC First a debutat în Republica Moldova
Radiodifuzorul britanic BBC a încheiat un parteneriat cu Orange Moldova, pentru a lansa canalul tv liniar BBC First. Televiziunea a debutat în Republica Moldova pe 6 iunie 2023, alăturându-se canalului tv BBC News în grila operatorului menționat. Programele sunt disponibile în limba engleză, cu subtitrare în limba română.
Satelitul Hot Bird 13G a intrat în serviciul comercial
Eutelsat a început săptămâna trecută să migreze distribuția serviciilor de televiziune și radio către următoarea sa generație de sateliți Hot Bird. Hot Bird 13G a ajuns miercurea trecută la 13 grade Est, de unde a început treptat să preia serviciile de la sateliții anteriori. Satelitul Hot Bird 13F va ajunge de asemenea pe pozitie până la sfârșitul lunii iulie, astfel încât toate serviciile vor migra treptat de pe Hot Bird 13B, 13C și 13E (cei trei sateliți vechi) către cei doi noi sateliți înlocuitori.
"Moneda DIGI", campania vacanței de vară la DIGI România
Din 6 iunie până pe 20 august, DIGI lansează continuarea campaniei promoționale „Moneda DIGI”. Aceasta aduce o reducere de 50% la abonamentul lunar, pentru următoarele 4 luni, clienților care decid să transfere numărul lor de telefon în rețeaua mobilă DIGI. Simultan, DIGI oferă unele dintre cele mai avantajoase planuri tarifare de roaming în statele membre SEE (Spațiul Economic European), dar și în alte destinații turistice cunoscute, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
World Wrestling Entertainment, acord cu platforma de streaming Twitch
World Wrestling Entertainment (WWE) a încheiat un acord cu platforma de streaming live deținută de Amazon Twitch, pentru a marca revenirea canalului WWE și a canalelor populare WWE Superstar, ce oferă conținut live sau exclusiv pe platformă.
Serialul "Secret Obsession", disponibil la AntenaPLAY
"Secret Obsession", cel mai recent serial exclusiv de la AntenaPLAY, este acum disponibil pentru vizionare pentru toți abonații platformei de streaming. Acesta aduce în prim-plan povestea lui Inés, o femeie de 42 de ani care, într-un moment dificil din viața ei, se gândește să își pună capăt vieții aruncându-se în mare. Însă, viața ei ia o întorsătură neașteptată atunci când este salvată de Hugo, un adolescent, de care se îndrăgostește obsesiv. În dorința ei de a proteja această relație interzisă, Inés va face tot posibilul să asigure că nimeni nu intervine, chiar dacă își dă seama că încalcă legea. Împinsă de impulsurile ei, ea nu va ezita să ia decizii care vor afecta pe toți cei din jurul ei, anunță Antena TV Group printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Filmul "Avatar: Calea Apei", disponibil pentru vizionare acasă în 3D și 4K din 6 iulie, iar în 2D, cu abonament Disney+, din 7 iunie 2023
După disponibilitatea în sistem VOD și lansarea viitoare pe Disney +, filmul "Avatar: Calea Apei" va fi disponibil pentru vizionare în 3D și 4K prin intermediul sistemului dvs home-cinema compatibil cu aceste tehnologii.
Loredana Groza va juca într-un nou serial
"Lasă-mă, îmi place! Camera 609" este cel mai recent proiect care poartă semnătura creatoarei Ruxandra Ion și a Dream Film Production. Acesta este o comedie romantică care va fi difuzată pe Antena 1 și care îi aduce înapoi pe ecran pe Loredana, o figură proeminentă și îndrăgită în televiziunea română. Loredana își reia astfel cariera în actorie, interpretând personajul Felicia Soare, o cântăreață nonconformistă. Alături de ea, publicul o va urmări și pe Grațiela Voicu, care va interpreta personajul Diana, fiica lui Felicia și soția lui Victor (interpretat de Matei Negrescu), anunță Antena 1 printr-un comunicat remis către HD Satelit România. Mai mule detalii despre serial și actori acestuia găsiți dând click AICI.
Filme din seria "Misterele Aurorei Teagarden", în iunie la DIVA
Pe parcursul lunii iunie, canalul de televiziune DIVA anunță printr-un comunicat remis către HD Satelit că va difuza o serie de filme din ciclul „Misterele Aurorei Teagarden” („Aurora Teagarden Mysteries”), programând câte două titluri în fiecare miercuri, începând de la ora 21:00.
Sportul e la putere pe AntenaPLAY și în luna iunie, plus noi filme si seriale
În luna iunie AntenaPLAY aduce o serie de noutăți pentru abonatii săi. Filmele și serialele sunt vedetele lunii dar și competițiile sportive sunt nelipsite, anunţă Antena TV Group printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Satelitul ARABSAT BADR-8 a fost lansat cu succes. Va înlocui sateliți BADR ai vechi de la 26 grade Est.
După mai multe întârzieri cauzate de condițiile meteorologice dificile (nori denși și vânt puternic) din Florida, cel mai nou satelit al Arabsat, BADR-8, a fost lansat pe 27 mai 2023.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi Sport 1 este un canal de televiziune de sport din România, parte din rețeaua de canale oferite de compania DIGI, cunoscută pentru poziț...
-
TVR 1, principalul canal al Societății Române de Televiziune (SRTv), are o prezență solidă în istoricul mass-mediei românești, cu o poveste ...
-
Microsoft oferă utilizatorilor de WhatsApp o experiență îmbunătățită prin integrarea cu Copilot, o soluție de inteligență artificială. Acest...
-
Începând din această toamnă, SkyShowtime va lansa un nou tip de abonament, Premium, inclusiv în Romania. Noul abonament Premium va fi fără r...
-
TVR 2 este al doilea canal al Societății Române de Televiziune (SRTv), înființat pe 2 mai 1968 sub denumirea „Programul 2”. Această lansare ...
-
Digi Sport 4, unul dintre canalele de sport deținute de Digi România, este dedicat transmisiunilor în direct ale competițiilor sportive majo...