duminică, 10 decembrie 2023

Televiziunea IDA TV își schimbă denumirea în SENS TV

Săptămâna aceasta, în cadrul ședinței de marți, 5 decembrie 2023, Consiliul National al Audiovizualului a aprobat modificarea licenței audiovizuale (expiră pe 19 februarie 2024) pentru difuzarea prin rețele de comunicații electronice a IDA TV din București, modificarea denumirii, a siglei, a structurii serviciului de programe și a deciziei de autorizare audiovizuală, precum și a sediului social și acționariatului societății S.C. DESIGNERY MEDIA SRL din București.

sâmbătă, 9 decembrie 2023

Compania DISH Network a fost preluată de EchoStar Corp

DISH Network Corp., cunoscută pentru serviciile sale de satelit și internet, precum și brandul de telefonie mobilă Boost Mobile, vor fi sub controlul EchoStar Corp. Această schimbare a fost aprobată de autoritățile competente. Pentru cei care nu știu, DISH și EchoStar au fost parte din aceeași companie, dar s-au separat în 2008. Acum, acestea se reunesc. Ambele companii sunt controlate de Charles W. Ergen, care deține majoritatea acțiunilor.

vineri, 8 decembrie 2023

S-a lansat Prima History. A intrat deja la Digi, înlocuind televiziunea Cinema Est, care se va închide.

Grupul Clever a lansat un nou canal de televiziune, denumit Prima History, axat pe teme istorice. Prima History își propune să ofere o perspectivă lucidă asupra istoriei, subliniind importanța înțelegerii trecutului.

joi, 7 decembrie 2023

Noi premiere pentru sărbătorile de iarnă de la DIVA

În perioada 8-15 decembrie, postul de televiziune DIVA va difuza un maraton de filme romantice, programat zilnic între orele 06:00 și 02:00. Această selecție include povești de dragoste, unele dintre ele fiind difuzate în premieră în zilele de marți și vineri, de la ora 20:00, și în fiecare duminică, de la 16:00, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

marți, 5 decembrie 2023

Filmul "BARBIE", din 15 decembrie la HBO MAX

Filmul "BARBIE" de la Warner Bros. Pictures, care a avut premiera în cinematografe pe 21 iulie, va fi disponibil pe HBO Max începând cu 15 decembrie. Acest film a înregistrat un succes remarcabil la lansarea sa globală, anunță Warner Bros. Discovery România printr-un comunicat remis către HD Satelit.

Serialul "Sullivan’s Crossing", în premieră în România la DIVA

Serialul "Sullivan’s Crossing" debutează la DIVA pe 2 ianuarie. Această producție, cu 10 episoade de o oră fiecare, va fi prezentată în premieră în România. Distribuția include actorii Morgan Kohan, Scott Patterson și Chad Michael Murray, iar episoadelor vor fi difuzate în două tranșe săptămânale, începând cu 2 ianuarie, de la ora 20:00.

luni, 4 decembrie 2023

Sezonul 2 din "Casa Dragonului", din vară la HBO MAX

Momentul lansării pentru sezonul doi al serialului "Casa Dragonului" (House of the Dragon) a fost stabilit pentru vara anului 2024, urmând ca episoadele să fie disponibile pe platforma HBO Max. Anunțul a fost făcut pe 4 decembrie 2023, odată cu lansarea teaserului oficial, anunță Warner Bros. Discovery România printr-un comunicat remis către HD Satelit.

AntenaPLAY în decembrie: filme de Crăciun, seriale noi, Cupa Ligii Portugaliei, Liga Portugal, Serie B, gale de fight, Campionatele Europene de înot, Cupa Mondială de tenis de masă, Liga Campionilor Asiei

În luna decembrie, AntenaPLAY anunță printr-un comunicat remis către HD Satelit Romania că aduce o serie de actualizări ale conținutului său. Printre acestea se numără continuarea emisiunii America Express pe Drumul Soarelui, unde participanții se confruntă cu provocări intense pentru ultima șansă și jocuri de amuleta. De asemenea, va fi disponibil un podcast, Podcastito Express, care oferă o privire în culisele show-ului, cu povești direct de la concurenți.

„Mehmed”, un nou serial turcesc la Dizi, despre sultanul care s-a luptat cu Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare

Serialul „Mehmed” va fi difuzat pe Dizi Channel, începând cu 4 decembrie, de la ora 21:00. Acesta urmărește viața lui Mahomed al II-lea, cunoscut și ca Mahomed Cuceritorul, un personaj semnificativ în istoria Turciei. Mahomed al II-lea este renumit pentru cucerirea Constantinopolului în 1453, un eveniment care a marcat sfârșitul Imperiului Bizantin, anunță SPI International printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Oferta Digi Mobil pentru sărbătorile de iarnă: telefoane în rate fără avans sau reduceri la portare

În perioada sărbătorilor de iarnă, între 4 decembrie 2023 și 31 ianuarie 2024, DIGI lansează campania "Bucuria vine Nelimitat". Aceasta oferă clienților individuali o reducere de 50% la abonamentele de telefonie mobilă pentru 6 luni, în cazul portării numărului în rețeaua DIGI, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Cum este folosită tehnologia de ultimă generație, într-un episod special din producția locală "Oamenii Legii"

Serialul "Oamenii Legii" își continuă parcursul pe micile ecrane, aducând noi provocări pentru polițiștii săi protagoniști, anunță reprezentanții AXN printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

duminică, 3 decembrie 2023

NOW XMAS, BoXmas și Magic UK, televiziuni muzicale de Crăciun, gratuite prin satelit

Televiziunea britanică NOW 70s si-a schimbat temporar denumirea și profilul muzical, îmbrăcând de la începutul lunii decembrie haine de sărbătoare sub denumirea de NOW XMAS. Desigur, difuzează videoclipuri cu tematică de Crăciun și in general de sărbătorile de iarnă.

DOKUSAT, o nouă televiziune gratuită de documentare, va fi lansată prin satelitul Astra 1N de la 19,2° Est

O nouă televiziune germană de documentare va debuta prin satelitul de la Astra 1N de la 19,2° Est, începând din 1 ianuarie 2024: DOKUSAT va oferi conținut premium de înaltă calitate, inclusiv continuări ale emisiunilor populare de la Servus TV (care se va închide), documentare premium populare de la ZDF, producții de la Spiegel-TV și alte case de producție independente.

MainConcept a anunțat comprimarea video în timp real în VVC/H.266, MPEG-5 LCEVC, HEVC și altele, prin noul Live Encoder 3.4

MainConcept a dezvăluit Live Encoder 3.4, cea mai recentă versiune a aplicației sale de codare în timp real pentru fluxurile  transmise prin streaming și prin televiziune lineară tradițională. Live Encoder 3.4 are acum suport pentru VVC/H.266 și MPEG-5 LCEVC.

Top 10 articole în ultimele 7 zile