miercuri, 26 iunie 2024

Apelantul la 112 va fi localizat cu o precizie de câțiva metri

După discuțiile purtate cu reprezentanții industriei de profil și ai instituțiilor cu atribuții în domeniu în cadrul Consiliului Consultativ, ANCOM a adoptat decizia care revizuiește reglementările privind realizarea comunicațiilor către Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). Actul normativ facilitează implementarea comunicațiilor de urgență prin tehnologii mobile cu comutație de pachete și va permite administratorului SNUAU să asigure o localizare a apelantului considerabil îmbunătățită, ce poate fi, în multe situații, de ordinul a câțiva metri. Decizia a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare la data publicării.

Eurosport și Max dau startul verii incredibile de ciclism, cu Turul Franței

Eurosport și Max transmit fiecare etapă din Turul Franței și Turul Franței Feminin, în compania unei echipe impresionante de experți. Vara de ciclism continuă cu transmisiunile de la Jocurile Olimpice Paris 2024, care încep pe 24 iulie, și se încheie cu Turul Spaniei, din 17 august.

Serialul "The Walking Dead: Daryl Dixon - The Book of Carol", difuzat de AMC România în paralel cu premiera americană

După premiera din primăvară a primului sezon din Daryl Dixon, fanii nu vor trebui să aștepte prea mult pentru a se reîntâlni cu personajele lor preferate. The Walking Dead: Daryl Dixon - The Book of Carol, cu Norman Reedus și Melissa McBride, va debuta - în premieră mondială - în Ungaria, România, Cehia, Bulgaria și Slovenia, simultan cu premiera americană, pe AMC. În plus, primul sezon al serialului Tales of the Walking Dead va fi difuzat tot pe acest post tv.

Filmele thriller continuă cu 8 premiere în iulie la DIVA

Din 4 iulie, de la ora 20:00, DIVA a pregătit telespectatorilor o nouă serie de filme thriller, programată în serile de joi și vineri. Poveștile tensionate difuzate pe micul ecran sunt axate pe bărbați seducători și periculoși, case bântuite și femei care își iau viețile în propriile mâini.

Serialul HBO Original „Lanterns” intră în producție

Chris Mundy, Damon Lindelof și Tom King vor fi scenariștii și producătorii executivi ai noului serial, care îi urmărește pe recrutul novice John Stewart și legenda “Lanterns”, doi polițiști intergalactici implicați într-un mister întunecat de pe Pământ, în timp ce investighează o infracțiune în inima Americii.

marți, 25 iunie 2024

E! lansează în luna iulie E!-Lympics

Pregătește-te pentru o vară plină de divertisment imbatabil deoarece E! lansează în luna iulie E!-Lympics. Difuzată în același timp cu evenimentul sportiv mondial, E! scoate la încălzire propria sa gamă plină de celebrități, care te va ține lipit de ecran garantat, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

luni, 24 iunie 2024

DIVA va difuza în iulie noi filme polițiste

În luna iulie, în fiecare miercuri (de la ora 20:00) DIVA ne trimite din nou într-o vacanță virtuală pe meleaguri franceze, vacanță care se anunță a fi pitorească, dar plină de mistere.

sâmbătă, 22 iunie 2024

Televiziunea Ambience TV HD, gratuită prin satelit

Televiziunea Ambience TV, operată de Avant Garde International Media LLC din SUA, a început sa fie transmisa necriptat (gratis, la liber, FTA) în rezoluție HD, prin intermediul satelitului Bulgaria Sat de la poziția orbitală 1,9 grade Est. Frecvența de receptie este 12073 Mhz, polarizare orizontală, SR 30000, FEC 2/3, DVB-S2 8PSK. Semnalul este suficient în România pentru recepția cu antene de dimensiuni obișnuite.

vineri, 21 iunie 2024

Consiliul Concurenței: achiziția Telekom de către Digi Romania SA și Gheorghe Tomșa include spectrul de frecvențe, infrastructura radio, turnurile, echipamentele și contractele cu clienții de tip pre-paid

Consiliul Concurenței evaluează achiziția Telekom Romania Mobile Communications SA de către Gheorghe Tomșa și transferul unor active către Digi Romania SA.

Acces gratuit la 5G+ pentru clienții Orange și YOXO, pe durata verii

Pe parcursul acestei veri, Orange aduce tehnologia de ultimă generație mai aproape de clienții săi, atât cei rezidențiali, cât și de business. Toți clienții care dețin un telefon compatibil vor beneficia de acces gratuit la rețeaua 5G+ sau 5G până la finalul lunii august.

"Ultimul scenarist", un film cu scenariul scris de inteligența artificială, va fi lansat gratuit în curând

Prima proiecție a primului film de lung metraj, cu scenariul scris în totalitate de Inteligența Artificială, a fost anulată, după ce cinematograful care urma să găzduiască evenimentul a decis să renunțe, din cauza numeroaselor reclamații primite. Totuși, filmul va fi lansat în curând siva putea fi vizionat online gratuit.

Satelitul ASTRA 1P a fost lansat cu succes la 19,2 grade Est

Veste bună pentru pasionații recepției satelit: SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P a fost lansat cu succes de o rachetă SpaceX Falcon 9 de la Stația Forțelor Spațiale Cape Canaveral din Florida, SUA.

Roamingul involuntar și cheltuielile nedorite după utilizarea serviciului de roaming

ANCOM avertizează persoanele care folosesc telefonia mobilă și internetul mobil și au intenția de a călători în afara țării, să examineze cu atenție condițiile de utilizare a serviciilor de roaming, mai ales dacă vor călători în țări din afara Spațiului Economic European (SEE). În plus, este important ca utilizatorii să fie vigilenți la roamingul involuntar, care se poate manifesta în zonele de frontieră.

Recomandările verii la CBS Reality

Sezonul cald aduce pe CBS Reality o selecție de emisiuni speciale: de la investigații captivante la explorări paranormale și povești de dresaj canin, grila de programe din această vară și început de toamnă are ceva pentru fiecare, anunță AMC Networks International printr-un comunicat remis către HD Satelit România. 

Orange: Oferte speciale și implicare majoră în Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris 2024

Orange a anunțat printr-un comunicat remis către HD Satelit Romania oferte mobile dedicate atât pentru turiști, precum și pentru sportivi și echipele lor, facilitând conectivitatea în timpul Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris 2024. De asemenea, Orange a anunțat că 5G Private SA va fi utilizată de posturile de televiziune în mai multe locații importante ale evenimentului.

Seara filmelor lui Jennifer Lopez și Ben Affleck, pe 16 iulie la Warner TV

Pe 16 iulie, Warner TV propune seara dedicată lui Jennifer Lopez și Ben Affleck, pe parcursul căreia vor fi difuzate trei din cele mai faimoase filme ale acestor actori. Astfel, de la ora 18:25, telespectatorii vor putea viziona pe Warner TV comedia romantică "Plan de rezervă" ("The Back Up Plan" – 2010), filmul biografic "Selena" – 1997 și thriller-ul "Argo" – 2012.

luni, 17 iunie 2024

„Vânătorii de comori: România”, final de sezon la HISTORY Channel

Serialul docu-reality „Vânătorii de Comori: România” a ajuns la final. Ultimul episod va fi transmis marți, 18 iunie, de la ora 21:00, la HISTORY Channel.

În luna iulie, la HISTORY Channel

În luna iulie, la HISTORY Channel explorăm misterele universului alături de actorul William Shatner, într-un sezon special al serialului documentar „Inexplicabil”, elucidăm misterele din spatele celor mai ciudate și controversate imagini, sunete și documente din istoria modernă a războiului în „ Cum explici asta? Mistere militare” și aprofundăm cele mai îndrăznețe evadări din închisoare în serialul „Evadări Spectaculoase” cu Billy Hayes.

Din 15 iulie, Antena 1 va difuza cel mai nou sezon al emisiunii "Insula Iubirii"

Din 15 iulie, în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1 va începe cel mai nou sezon al emisiunii "Insula Iubirii", un reality show care aduce în prim plan 10 ispite feminine și 10 ispite masculine pregătite să exploreze și să dezvăluie trăirile ascunse ale concurenților. Acest sezon promite să fie plin de emoție și tensiune, fiind difuzat și pe AntenaPLAY, oferind astfel acces telespectatorilor la evenimentele de pe insulă în orice moment.

Primul episod din sezonul doi "Casa Dragonului" este deja pe Max

Bătălia pentru Tronul de Fier se reaprinde în universul Westeros. Mult așteptatul sezon doi al serialului fenomen "Casa Dragonului" („House of the Dragon”) debutează astăzi, 17 iunie, pe platforma de streaming MAX. Primul episod din cele opt ale noului sezon poate fi urmărit deja pe Max, iar fanii serialului vor putea viziona în fiecare luni, timp de opt săptămâni, evoluția captivantă a personajelor și a poveștii care va ține o lume întreagă în suspans. Warner Bros. Discovery anunță că producția serialului "Casa Dragonului" a fost reînnoită și pentru sezonul trei.

vineri, 14 iunie 2024

Eurosport transmite Cursa de 24 de Ore de la Le Mans în acest weekend

Cea mai importantă cursă de anduranță a anului din lumea motorsportului se vede în direct la Eurosport și pe Max sâmbătă și duminică (15 și 16 iunie). După sesiunile de antrenamente și calificări de miercuri și joi, 62 de mașini din trei clase diferite vor intra în cursă în weekend pentru 24 de ore pline de acțiune pe circuitul legendar de la Le Mans, anunță Warner Bros Discovery printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Ceremonia de deschidere a UEFA Euro 2024, pe PRO TV de la ora 21:30

Astăzi, 14 iunie 2024, începe mult așteptatul Campionat European de Fotbal, Euro 2024. Competiția va fi transmisă în direct de Pro TV, oferindu-le fanilor din România șansa de a urmări fiecare meci, începând cu ceremonia de deschidere și terminând cu marea finală din 14 iulie.

marți, 11 iunie 2024

Filmele thriller din iulie la DIVA

În a doua lună a verii, DIVA a pregătit telespectatorilor o nouă serie thriller, programată în serile de joi și vineri, din 4 iulie. 

AntenaPLAY a adăugat patru filme spaniole în biblioteca sa

Începând cu 1 iunie 2024, platforma de streaming AntenaPLAY a adăugat patru producții spaniole apreciate. „Love & Revolution”, „The Cuckoo’s Curse”, „The Kings of the World” și „Something is about to happen” se numără printre cele mai atractive titluri ale verii din AntenaPLAY. Comedie, mister, aventură și iubire - toate se îmbină pentru o ofertă ideală pentru orice cinefil, anunță Antena Tv Group printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

luni, 10 iunie 2024

Directoarea Muzeului Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, Laura Albani, client-surpriză la "Vânătorii de comori: România"

Serialul docu-reality „Vânătorii de Comori: România” continuă marți, 11 iunie, de la ora 21:00, cu un nou episod la HISTORY Channel, în care vor fi prezentate noi povești captivante, interesante și nedescoperite despre istoria României prin intermediul unor obiecte vechi pe care oamenii doresc să le vândă. Clientul-surpriză al acestui episod este directoarea Muzeului Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, Laura Maria Albani, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

duminică, 9 iunie 2024

Televiziunea românească Mooz Dance a început să emită prin satelitul Hotbird

Televiziunea Mooz Dance a început să fie transmisă momentan în mod gratuit (FTA, necriptat, la liber) prin intermediul satelitului Hotbird de la 13 grade Est.

vineri, 7 iunie 2024

Proprietarul Focus Sat vrea să cumpere cel mai mare operator tv cu plată din Africa

Cel mai mare operator de televiziune cu plată din Africa, MultiChoice, a recomandat acționarilor să accepte oferta de cumpărare primită de la Canal+, într-o afacere care evaluează compania la 2,9 miliarde de dolari.

Filme clasice pentru familie la TV1000 în luna iunie

TV1000 a programat in luna iunie o serie de filme clasice perfecte pentru vizionarea in familie. In aceasta perioada in care ne aducem aminte de spiritul copilariei, iar apropierea vacantei de vara ne indeamna la momente de relaxare, TV1000 ofera in fiecare weekend o selectie speciala de filme menite sa ne scoata din rutina realitatii si sa ne ofere momente de calitate alaturi de cei dragi, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Zeci de noi televiziuni în grila AntenaPLAY

Platforma de streaming AntenaPLAY a introdus în grila sa de televiziuni online noi posturi tv liniare din lista must-carry, similar cum a procedat anterior și platforma concurentă VOYO a trustului PRO.

joi, 6 iunie 2024

Seria "31 de zile de vară" continuă la DIVA

 Cine-i gata de vacanța de vară? DIVA sigur este! De aceea, în iunie te invităm să urmărești noi povești în care iubirea triumfă și care au loc în peisaje de vis, în cadrul seriei 31 de zile de vară. În total, în iunie, la DIVA difuzează povești TV de dragoste în fiecare seară din săptămână, de la ora 20:00.  În plus, în fiecare weekend, filmele romantice sunt programate pe post de dimineață până seară, demonstrând că DIVA este locul unde dragostea e la ea acasă, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Top 10 articole în ultimele 7 zile